Scandalul fotografiilor. Seara în care Lasconi a pierdut, pe modelul Băsescu-Geoană / Aripa USR tineret o ironizează

În momentul în care am văzut fotografiile publicate de Elena Lasconi pe Facebook, în care apar Florian Coldea, Victor Ponta și Nicușor Dan, instant mi-a apărut în cap vocea lui Traian Băsescu din dezbaterea cu Mircea Geoană din 2009: „Nici azi noapte nu v-a plăcut întâlnirea cu domnul Vântu?”.
Momentul Băsescu – Geoană a reprezentat modelul unei situații reale, invocată în regim electoral și care a avut la succesul final al unui candidat o contribuție nedecelată, dar evidentă. De data asta, urmărind reacțiile din mediul online, nu cel care lansează imagini câștigă, ci ceilalți.
Diferențele sunt că, în 2009, nu un candidat, ci presa a publicat imaginile, sunându-l înainte pe Geoană, care a confirmat întâlnirea.
Reacțiile din mediul digital
La două ore de la postarea Elenei Lasconi, fotografiile publicate de candidata USR, însoțite cu textul „În spiritul adevărului, cred că avem cu toții nevoie de niște explicații pentru aceste fotografii”, a strâns peste 8.000 de reacții. Dintre acestea, 4.400 au fost râsete, iar 2.600 like-uri. Acolo este chiar publicul loial al său.

În secțiunea de comentarii, unde au reacționat peste 11.200 de oameni, sunt multe critici și glume pe seama postării și a insinuării făcute de Lasconi. Chiar și aripa de tineret a USR, partidul pe care aceasta încă îl conduce, o ironizează:

Glumele pe seama postării Elenei Lasconi au fost publicate și în alte părți ale internetului decât secțiunea de comentarii a candidatei USR. Pe Facebook, Instagram și TikTok.
Postarea lui Nicușor Dan, în care susține că fotografiile publicate de Elena Lasconi sunt „un fals grosolan”, a strâns, tot în două ore de la publicare, 10.000 de reacții, dintre care 9.100 sunt aprecieri.

Sigur, și aici sunt fanii candidatului, dar și la Lasconi sunt la fel.
Majoritatea dintre cele aproape 1.900 de comentarii de la postarea lui Nicușor Dan sunt de susținere.
Un moment atent ales. De ce nu a arătat Elena Lasconi fotografiile în timpul uneia dintre dezbaterile TV?
Momentul publicării fotografiilor nu a fost nicidecum întâmplător ales. Seara, la ora aproximativ 20:50. Era clar că toate televiziunile urmau să preia în regim de „breaking news” fotografiile publicate de Lasconi.
În plus, e ora la care oamenii stau pe rețele, deci văd postarea, fotografiile, slabe șanse să mai vadă ulterior și reacția lui Nicușor Dan, împinsă inevitabil târziu în noapte. Conferința de presă a acestuia a început la 22:30. Reacția lui Victor Ponta a venit mai devreme, live pe rețele sociale. Și Ponta a negat ferm.
De ce nu a expus Elena Lasconi fotografiile cu o seară în urmă, când se afla la Palatul Parlamentului, în același loc cu Nicușor Dan, în direct, la Antena 3 CNN? De ce nu a făcut-o și mai înainte, marți, la dezbaterea de la Cotroceni organizată de TVR sau chiar luni, la cea organizată de Digi24? Pentru că subiectul s-ar fi consumat rapid.
Ea ar fi arătat fotografiile, Nicușor Dan ar fi negat, oamenii ar fi avut din start ambele opinii, electoratul lui Nicușor Dan cel mai probabil nu s-ar fi lăsat influențat de patru fotografii, având o reacție rapidă de dezmințire din partea celui pe care îl susțin.
Elena Lasconi s-a bazat pe faptul că, într-o joi seara, de 1 Mai, zi liberă, echipa de campanie a lui Nicușor Dan nu va putea face un „damage control”. Toată controversa a izbucnit cu câteva zeci de minute ca primele secții de votare din diaspora să se deschidă.
Deși după reacțiile din mediul online pare că Nicușor Dan sau Victor Ponta au avut de câștigat după acest episod, adevăratul test se dă la urne. Dacă sâmburele de deznădejde a crescut sau nu după conferința lui Nicușor Dan (în care a susținut că nu s-a văzut cu Coldea decât o singură dată, în 2016, la Ambasada Franței) vom afla curând. Întrebat dacă se așteaptă și la apariția unor filmări, Nicușor Dan a spus, sigur pe el, că n-au decât să vină, precizând că sunt la fel de false. Alegerile de duminică ne vor lămuri.