Scene violente la Washington: Suporterii lui Trump au luat cu asalt Capitoliul / Biden: Un asalt fără precedent asupra democrației / Cel puțin patru persoane au murit / Congresul și-a reluat ședința
Susținători ai lui Donald Trump au luat cu asalt miercuri Capitoliul in timpul dezbaterilor din Congres, au ocupat terasele Capitolului și mai multe încăperi, la scurt timp după ce vicepreședintele Mike Pence a anunțat că nu se poate opune la certificarea victoriei lui Joe Biden. „Preluăm Camera”, „acesta este parlamentul nostru”, au strigat protestatarii.
Deși Donald Trump a declarat miercuri că „nu” va recunoaște „niciodată” înfrângerea sa prezidențială și i-a cerut vicepreședintelui său Mike Pence să refuze certificarea victoriei democratului, vicepreședintele SUA a anunțat că nu se va opune certificării victoriei prezidențiale a lui Joe Biden și și-a prezentat argumentele într-o scrisoare publicată chiar înainte de deschiderea unei sesiuni extraordinare a Congresului menită să înregistreze oficial rezultatele alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie.
LIVETEXT
–––––-
Twitter a decis miercuri seara suspendarea pentru 12 ore a contului președintelui american din cauza acestor mesaje transmise de Trump pe rețeaua socială.
07.46 Senatul respinge obiecțiile aliaților lui Trump privind rezultatul alegerilor din Pennsylvania.
07:10 Congresul și-a reluat ședința comună pentru validarea voturilor din colegiul electorilor din cele 50 de state. Ședința este condusă de vicepreședintele SUA Mike Pence.
Republicanii au renunțat la obiecțiile în scris față de rezultatul alegerilor din Georgia, ca urmare a violențelor din seara de miercuri. Anunțul a fost întâmpinat cu aplauze de Congres.
Nu același lucru s-a întâmplat cu voturile din Pennsylvania, care au fost contestate, ceea ce însemană că cele două camere vor intra în dezbatere înainte de a vota asupra obiecțiilor.
BREAKING: Sen. Josh Hawley (R-Missouri) joins House GOP objections to Pennsylvania’s electoral votes, forcing two more hours of debate https://t.co/wTKxzqAo9U pic.twitter.com/haXXNAPoNe
— CBS News (@CBSNews) January 7, 2021
06:59 Bilanțul provizoriu al incidentelor din Washington: 4 morți și 14 polițiști răniți
06:30Mai mulţi miniştri au în vedere înlăturarea lui Trump de la putere (media)
05:43: Senatorul Mitt Romney denunţă o „insurecţie”
04:55: „6 ianuarie, zi sumbră” a istoriei americane recente” (Chuck Summer)
04:10 Twitter și Facebook au suspendat la rândul său temporar miercuri contul lui Donald Trump, la finalul unei zile de violenţe în Capitoliu, pe care susţinătorii preşedintelui în exerciţiu l-au luat cu asalt în încercarea de a împiedica certificarea victoriei lui Joe Biden în alegeri, relatează AFP
02:34Vicepreședintele Mike Pence a revenit în camera Senatului după ce fusese evacuat. Acesta nu părăsise însă clădirea capitoliului, potrivit The Guardian.
01:42 Nancy Pelosi a anunțat într-o scrisoare către colegi că Congresul va continua cu certificarea victoriei lui Joe Biden în această seară, potrivit The Guardian.
„Astăzi s-a făcut un atac rușinos împotriva democrației noastre. A fost la cel mai înalt nivel al guvernului. Cu toate acestea, nu ne poate descuraja de la responsabilitatea noastră de a valida alegerea lui Joe Biden „, a spus purtătorul de cuvânt al democratului.
„În acest scop, în consultare cu liderul Hoyer și cu Whip Clyburn și după apeluri către Pentagon, Departamentul de Justiție și vicepreședinte, am decis să mergem în această seară la Capitoliu, odată ce va fi aprobat pentru utilizare. Liderul Hoyer va trimite mai multe îndrumări mai târziu astăzi.”, a mai spus ea.
01:30 Fostul președinte George Bush jr. condamnă „insurgența” de pe Capitol Hill
01.10: Suporterii lui Trump nu au plecat, sunt în continuare în fata Congresului
01.05: Intedicția de circulație intră în vigoare în Washington DC, Primarul Muriel Bowser cerându-le rezidenților să evite spațiile publice până la ora 6 am.
Announcement in Capitol says curfew will soon be in effect for anyone who’s not supposed to be here on Capitol grounds. 6 pm – 6am pic.twitter.com/8i2q8Tu5gO
— Scott Wong (@scottwongDC) January 6, 2021
01.00:Femeia împușcată la Capitoliul american a murit
00:45 Clădirea capitoliului este acum securizată, anunță forțele de ordine. Poliția îndepărtează protestatarii din partea de vest a Capitoliului și folosesc gaze lacrimogene. 20 de persoane au fost arestate până acum. (CNN)
00:12 Ilhan Omar (democrați, Camera Reprezentanților) a anunțat că lucrează la un proiect pentru demiterea lui Donald Trump din funcția de președinte
23:50 Reacții internaționale după violențele din SUA: Londra denunță „scene rușinoase”; Berlinul le cere protestatarilor să „nu mai calce democrația”
Premierul britanic Boris Johnson a denunțat miercuri „scene rușinoase” la Washington după ce protestatarii pro-Trump au pătruns în Congresul SUA. Ministrul german de externe Heiko Maas a cerut miercuri susținătorilor lui Donald Trump să „nu mai calce democrația”. Voturile democratice trebuie respectate. Suntem siguri că SUA se vor asigura că regulile democraţiei sunt protejate”, spune și preşedintele Parlamentului European, David Sassoli.
23:35 Marile companii americane îl cheamă pe Trump să „pună capăt haosului” (AFP)
23:22 Donald Trump se adresează americanilor, printr-un mesaj video pe twitter: „Vă înţeleg suferința. Am avut nişte alegeri care ne-au fost furate. A fost o victorie uriaşă şi toată lumea ştie, în special cealaltă tabără. Dar trebuie să mergeţi acasă acum, trebuie să avem pace, trebuie să avem lege şi ordine (…) Trebuie să avem pace, aşa că mergeţi acasă. Vă iubim. Sunteţi foarte speciali!”.
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) January 6, 2021
23:30 Cel puțin două dispozitive explozive au fost găsite miercuri în Washington, DC, în timp ce susținătorii președintelui Trump au luat cu asalt clădirea Capitoliului într-o încercare violentă de a împiedica certificarea alegerilor prezidențiale din 2020.
O bombă a fost găsită la sediul Beltway al Comitetului Național Republican, a informat New York Times.
Echipele pirotehnice au distrus în mod controlat două dispozitive explozive artizanale depistate în sediul Congresului Statelor Unite, afirmă surse sin cadrul serviciilor de securitate citate de CNN.
23:07 Joe Biden denunță un „asalt fără precedent asupra democrației” americane. Președintele ales a vorbit despre un „număr mic de extremiști”, înainte de a adăuga: ”Acesta nu este un protest, este o insurecție”.
President-elect Biden addresses the nation: https://t.co/BXM3SZK25R
— Biden-Harris Presidential Transition (@Transition46) January 6, 2021
Biden i-a cerut, de asemenea, lui Donald Trump să iasă pe televiziunile naționale și să „pună capăt asediului” la care este supus Capitoliul.
23:00 Vicepreședintele Mike Pence a cerut miercuri încetarea „imediată” a violenței de la Capitoliu. „Violența și distrugerea care au loc la Capitoliu trebuie să se oprească și trebuie să se oprească imediat”, a postat el pe Twitter, cerând protestatarilor „respectarea oficialilor, a legii și părăsirea imediată a clădirii”, potrivit AFP.
22:57 Mai mulți ofițeri au fost răniți, iar cel puțin unul a fost transportat la spital, au declarat pentru CNN mai multe surse.
22.55: Imaginile arată cum primii suporterii ai lui Trump au forțat polițiștii Capitoliului să se retragă.
Imagine if these were Black People protesting for #BlackLivesMatter
Shame on you #Trump #WashingtonDC #USCapitolpic.twitter.com/sSPQ7lqFC0— Riaz ᴬᴴᴹᴱᴰ (@karmariaz) January 6, 2021
22:54 Platformele de socializare s-au confruntat cu apeluri în creștere miercuri după-amiază pentru a suspenda conturile de socializare ale președintelui Trump pentru rolul său în instigarea revoltelor de la Capitol. (CNN)
22:53 Secretarul general al NATO: rezultatul alegerilor trebuie respectat
22:40 Trupe din Garda Națională au fost trimise la Casa Albă, a precizat o purtătoare de cuvânt citată de Reuters
Imagine being so dumb that you would take a selfie while committing treason in the Capitol. pic.twitter.com/gsPglSUSy2
— Steve Hofstetter (@SteveHofstetter) January 6, 2021
22:36O femeie este în stare critică după ce a fost împușcată în pieptin interiorul Capitolului, potrivit a două surse citate de CNN. Sursele nu au putut oferi detalii suplimentare cu privire la circumstanțele împușcării.
WARNING. GRAPHIC FOOTAGE:
A woman was shot in the neck in the Capitol building. pic.twitter.com/ZXet2ZlCUd
— Washington Examiner (@dcexaminer) January 6, 2021
22:24 Donald Trump a publicat un nou tweet în care le cere protestatarilor să „rămână pașnici”, să evite orice violență și să respecte forțele de ordine
22:07 Fostul șef al poliției din DC spune că Trump este responsabil pentru încălcarea legii la Capitoliul SUA. Charles Ramsey, fostul șef al poliției metropolitane din DC, consideră intrarea protestatarilor pro-Trum în Capitoliul SUA „la fel de aproape de o tentativă de lovitură de stat, așa cum nu a văzut vreodată această țară”, potrivit CNN.
22.00: Se trag focuri de armă, potrivit unui reporter HuffPost.
They’re shooting into the chamber. pic.twitter.com/l9owW7BAVt
— Matt Fuller (@MEPFuller) January 6, 2021
21:58: Biroul vicepreședintelui ales nu va comenta despre locul unde se află Kamala Harris, dar adaugă că este „în siguranță”. Ea urma să participe la certificarea votului în Colegiului Electoral în această după-amiază, potrivit CNN
21:53 Un parlamentar confirmă CNN că etajul clădirii este evacuat. Protestatarii, care au intrat în clădirea Capitolului, ar fi fost auziți lovind la ușile de la etaj.
JUST IN – Protesters are fighting with Secret Service and Capitol Police within the U.S. capitol.pic.twitter.com/ziveA5kBJ8
— Disclose.tv \uD83D\uDEA8 (@disclosetv) January 6, 2021
21:43 Donald Trump le cere partizanilor săi să protesteze pașnic
Please support our Capitol Police and Law Enforcement. They are truly on the side of our Country. Stay peaceful!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) January 6, 2021
✅Democracy the end
✅ Where is Antifa
✅Where is blacklivesmatter#WashingtonDC #Capitol #Trump #Amerika pic.twitter.com/Rwh7rAAyr8— Veysel Şengül (@veyseelsengul97) January 6, 2021
21:40
Likes and replies have been disabled on one of President Trump’s tweets while retweets of another have been restricted. Those same restrictions were also applied to a video Trump shared of himself late Wednesday afternoon addressing the rioters. https://t.co/jPVimU85Mz
— CNN (@CNN) January 6, 2021
Poliția Capitolului solicită mai multe forțe de ordine pentru asistență, inclusiv autorități federale (CNN)
21:25 Mai mulți protestatari pro-Trump au intrat în Capitoliu și stau în fața camerei Senatului (The Guardian)
They breached the Capitol pic.twitter.com/tWKxojW2Hr
— Matt Laslo (@MattLaslo) January 6, 2021
Pro-Trump protesters have stormed the US Capitol, where members of Congress were meeting to certify President-elect Joe Biden’s win. https://t.co/XSjeyp448n pic.twitter.com/72YdffsuYJ
— CNN (@CNN) January 6, 2021
UPDATE 21:06 Situația de la Capitoliu devine alarmantă, în timp ce susținătorii lui Trump încearcă să spargă baricadele din jurul clădirii. Reporterii aflați în galeria de presă a Senatului au fost informați că, dacă protestatarii ar asalta clădirea, vor fi duși în camera Senatului, iar ușa încuiată în spatele lor, potrivit The Guardian.
„Their goal is to occupy the Capitol through the night,” said a source close to the White House who is in touch with some of the rioters at the US Capitol https://t.co/0vkPd1Q94o
— CNN (@CNN) January 6, 2021
JUST IN: The entire DC National Guard has been activated by the Department of Defense following a pro-Trump mob breaching the United States Capitol. https://t.co/A0TBirPqPm pic.twitter.com/H2lzFnmgzK
— CNN (@CNN) January 6, 2021
Mai mult, două clădiri ale Capitoliului au fost evacuate, miercuri, din cauza unor ameninţări cu bombă
UPDATE 20:50Liderul senatorilor republicani: Refuzul victoriei lui Biden ar arunca democrația într-o „spirală a morții”
UPDATE 20:21 După ce senatorul Amy Klobuchar a anunțat că cele 11 voturi electorale din Arizona vor reveni lui Biden și Kamala Harris, Paul Gosar, un congresman republican din Arizona, a ridicat o obiecție, a confirmat că obiecția a fost co-semnată de senatorul Ted Cruz, iar republicanii l-au ovaționat îndelung. Camera și Senatul vor dezbate acum obiecția timp de cel mult două ore. Obiecția se așteaptă să fie ușor respinsă. Se așteaptă, de asemenea, că republicanii vor obiecta la voturile electorale din Georgia și Pennsylvania, astfel încât Congresul va trece prin acest proces de cel puțin trei ori.
Donald Trump vorbește acum participanților la mitingul „Marșul pentru a salva America” de la Washington, cu mai puțin de o oră înainte ca Congresul să se întrunească pentru a certifica victoria lui Joe Biden la alegerile prezidențiale, potrivit The Guardian.
Președintele și-a reiterat afirmațiile nefondate de fraudă pe scară largă în alegeri, spunându-le participanților la miting: „Nu vom renunța niciodată, nu vom admite niciodată. Nu se întâmplă. Nu admiteți când este vorba de furtul în cauză”.
Trump și aliații săi nu au reușit să producă nicio dovadă a unei fraude pe scară largă la alegerile din noiembrie.
Și, deși unii republicani ai Congresului intenționează să obiecteze la certificarea victoriei lui Biden astăzi, ei nu au nicio cale de a-l bloca de fapt pe președintele ales de la preluarea funcției.
Victoria lui Biden va fi certificată astăzi, iar el va depune jurământul pe 20 ianuarie.