Schengen – inca nu. Prima parte – De ce?

1. Schengen, nu acum. De ce?!

Decizia cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen nu a fost luată joia trecută, aşa cum se aşteptau mulţi. Două state europene, Olanda şi Finlanda s-au opus aderării statului nostru şi a Bulgariei acum.

Mulţi se vor întreba asupra motivelor: unii vor analiza speculând, unii vor arunca răspunderea pe umerii altora, iar duelul acesta se va purta nu acolo unde ar trebui, ci la televizor. Sunt convins că se va plasa eşecul aderării în sfera sistemului judiciar român – iar dacă va fi aşa, voi spune deschis că e un mod patetic al politicienilor de a nu-şi asuma răspunderea.

Acum, în ce mă priveşte, în virtutea funcţiei pe care o ocup, am luat la cunoştinţă de conţinutul discuţiilor din data de 15.09.2011 care au avut loc în parlamentul olandez când ministrul imigraţiei a exprimat poziţia Guvernului său de a se opune deocamdată aderării la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei. În esenţă, se spun următoarele:

Ministrul Leers a susţinut că autorităţile de la Bruxelles poartă responsabilitatea pentru graniţa externă a UE iar România este la graniţă; condiţiile de aderare trebuie să fie îndeplinite atât sub aspect tehnic (iar România le îndeplineşte), cât şi în ce priveşte statul de drept, combaterea corupţiei şi a infracţionalităţii organizate; MCV este testul acestor condiţii, iar raportul din iulie 2011 concluzionează că nu sunt suficiente progrese durabile şi ireversibile, mai ales în ce priveşte, pentru România, sentinţe finale în dosarele de corupţie la nivel înalt şi îmbunătăţirea metodelor de anchetare; nu există încredere deplină în cei de la graniţă, iar în momentul actual deja cetăţenii UE încep să-şi piardă încrederea în UE.

Parlamentarii olandezi au comentat că România şi Bulgaria nu îndeplinesc întru totul condiţiile de aderare; sunt progrese, dar şi dezamăgiri pentru ce nu s-a înfăptuit; degeaba traficul aerian corespunde cerinţelor, dacă se intră pe graniţa terestră cu ajutorul a câtorva bancnote de euro după care apoi poate zbura oriunde în UE; prin corupţie şi crimă, UE devine mai vulnerabilă; MCV arată că toţi actorii trebuie să participe, să îşi asume responsabilitatea, iar MCV trebuie să rămână în vigoare până când toate condiţiile sunt îndeplinite; încă nu este suficientă încredere; dacă noile rapoarte MCV vor aduce dovada unor rezultate pozitive, nimic nu va sta în calea aderării.

După ce am citit aceste relatări, precum şi interviul unei europarlamentare finlandeze care sublinează că unul din principalele motive ale opoziţiei statului său ceste orupţia din vămile noastre, pot spune următoarele fără riscul de a greşi:

Realitatea este una pe care o ştim dar aproape că refuzăm să o recunoaştem: în România sunt probleme grave de integritate ale angajaţilor de la graniţe. Dacă cineva poate intra în România dând mită câţiva euro, după care respectivul intră în orice stat din UE, atunci UE însăşi are o problemă, devine vulnerabilă, iar cetăţenii naţionali îşi pierd încrederea în funcţionarii de la Bruxelles că pot controla acest fenomen. Ca urmare, ceea ce cere Olanda şi celelalte state membre ale UE, este ca noi să nu mai avem aceste probleme la graniţe, iar condamnările în caz de corupţie sunt unul din aspectele importante în această direcţie.

2. Schengen, nu acum. Dar când?

Aşadar, UE consideră că e o problemă la graniţa României cu exteriorul UE. Ajungând la acest raţionament, se face legătura între aderarea la Schengen şi Raportul MCV: raportul din iulie arată că nu sunt progrese ireversibile în combaterea corupţiei şi impune colaborarea între toţi actorii responsabili în această direcţie.

Rapoartele MCV apar anual iar cel din vara lui 2012 este cel mai important, pentru că va face o analiză globală a situaţiei din România după aderarea la UE. Cu toate acestea, ca şi în acest an, va exista un raport intermediar în februarie. În Consiliul JAI de joi, Olanda şi celelalte state au ajunn la concluzia că în momentul în care următorul raport, cel din februarie 2012, va remarca progrese notabile, nu va mai fi vreo piedică pentru aderarea noastră la spaţiul Schengen.

Aşadar că vom fi primiţi în spaţiul Schengen în prima parte a lui 2012 numai dacă raportul MCV din februarie anul viitor va fi unul pozitiv.

3. Schengen, nu. Cine poartă responsabilitatea?!

Raportul MCV va fi pozitiv dacă România va înregistra progrese. În ce ar trebui să constea aceste progrese?

Raportul MCV din iulie 2011 arată că România trebuie să pună în practică 17 recomandări în următorul an: patru privesc reforma sistemului judiciar, trei răspunderea sistemului judiciar, patru eficacitatea procedurilor judiciare, trei integritatea şi trei lupta împotriva corupţiei. De unde au apărut aceste recomandări enunţate la sfârşitul documentului? Din neîmplinirile unor angajamente asumate de autorităţile române, care sunt menţionate explicit în cuprinsul raportului. Cum un draft al acestui raport, într-un mod rămas neexplicat, a ajuns la presa din România cu două zile înainte de publicarea lui oficială, nimeni nu a mai fost interesat să verifice versiunea finală şi să inventarieze ce şi cui impută neîmpliniri Comisia Europeană. Iată constatările ce se pot face la o simplă lectură:

a. cu privire la Parlament

– nu s-a elaborat legislaţia de punere în aplicare a noilor coduri;

– nu a fost de acord cu desfiinţarea instanţelor mici;

– are un mecanism legal de unificare a practicii prin hotărâre preliminară de abia în noile coduri de procedură;

– nu a adoptat încă noua modalitate de numire a judecătorilor la ICCJ;

– a votat împotriva anchetării penale a unui fost ministru, a percheziţiei unui fost ministru şi a arestării unui parlamentar;

– nu a adoptat lege pentru ca ANI să facă recurs la soluţiile comisiilor de cercetare avere;

– nu a adoptat cadrul legal necesar pentru confiscarea produselor infracţiunilor.

b. cu privire la Guvern:

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro