Sari direct la conținut

Schimb „sincer” de opinii între Putin și Macron. Liderul francez a cerut încetarea ofensivei ruse, în schimb Kremlinul a oferit explicații „exhaustive” a motivelor invaziei

HotNews.ro
Vladimir Putin si Emmanuel Macron, tete-a-tete la Kremlin, Foto: EyePress via AFP / AFP / Profimedia
Vladimir Putin si Emmanuel Macron, tete-a-tete la Kremlin, Foto: EyePress via AFP / AFP / Profimedia

Președintele francez Emmanuel Macron l-a sunat joi pe președintele rus Vladimir Putin pentru a-i ”cere să înceteze imediat” ofensiva condusă de armata rusă în Ucraina, a anunțat președinția franceză. Pe de altă parte, Putin a spus că i-a oferit lui Macron o explicație „exhaustivă” a motivelor acțiunilor Rusiei în Ucraina, relatează Reuters și AFP.

„După ce a vorbit cu președintele ucrainean, și consultându-se cu acesta, președintele l-a sunat pe Vladimir Putin pentru a cere încetarea imediată a operațiunilor militare rusești, amintind că Rusia se expune sancțiunilor masive”, a spus Elysee.

Acesta este primul contact telefonic cunoscut între Putin și un lider occidental de când Rusia a început joi dimineață invadarea Ucrainei.

Pe de altă parte, Putin a oferit o altă perspectivă a discuției, spunând că i-a oferit o explicație „exhaustivă” a motivelor acțiunilor Rusiei în Ucraina.

Cei doi lideri „au avut un schimb serios și sincer de opinii cu privire la situația din jurul Ucrainei”, a spus Kremlinul într-un comunicat emis după discuție, care a fost organizată la inițiativa lui Macron.

Potrivit unei surse din cadrul președinției franceze, domnul Macron „a cerut încetarea imediată” a ofensivei ruse în Ucraina „amintind că Rusia a fost expusă sancțiunilor masive”.

Guvernul rus a raportat în cele din urmă că cei doi lideri mondiali au fost de acord să țină legătura.

Câteva zeci de oameni au murit în bombardamente și ciocnirile de joi, în prima zi a atacului condus de Rusia.

Operațiunea rusă a fost condamnată pe scară largă de comunitatea internațională, iar țările occidentale au impus sancțiuni economice Moscovei ca răspuns.

Urmărește aici, evoluția LIVE TEXT a evenimentelor din UCRAINA:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro