Sari direct la conținut

Scoala de televiziune pe Planeta Maimutelor

Contributors.ro
Brindusa Armanca, Foto: Arhiva personala
Brindusa Armanca, Foto: Arhiva personala

S-a deschis sezonul de inscrieri pentru cei care vor sa devina vedete peste noapte, dar cu patalama. Cel putin doua scoli de televiziune bucurestene ofera, contra cost, cariera dupa modelul Dan Capatos, Ciutacu, Simona Gherghe, Dan Negru, Firea etc. Si pâna la Razvan si Dani sau Mircea Badea, deveniti profesori sau invitati permanenti ai viitorilor studenti. Cu aceste nume ilustre in corpul profesoral, nu e de mirare ca una din institutiile care raspândesc jurnalismul furios de televiziune ia numele de ”academie”, mai exact Intact Media Academy si isi asuma o nobila misiune: ”Intact Media Academy isi propune sa adune experienta celor mai reputati jurnalisti din mass-media româneasca si sa trasforme munca lor, reusitele si chiar esecurile ori greselile in cel mai complex program educational creat vreodata in mass-media din România. Pentru Intact Media Academyeste o datorie de onoare sa contribuie la formarea viitoarelor generatii de jurnalisti de televiziune, având ca baza de pornire experienta celor care timp de 20 de ani au creat in România aceasta industrie”. Fereasca-ne! Practic, academia cu pricina promite, pentru suma de 1500 Euro per solicitant, sa ofere in trei luni cheia ”tainelor meseriei de jurnalist”, prezentator, cameraman sau editor de imagine, cum suna anuntul, si o diploma incerta pe baza acreditarii obtinute de la Ministerul Muncii. Coincidenta sau nu, Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a primit de la Fondul European Social al Ministerului Muncii, prin Programul Operational Sectorial “Dezvoltarea Resurselor Umane”, un contract in valoare de 4.059.098 lei, din care 3.972.916 este finantare nerambursabila, informeaza SAR pe site-ul ww.românia curata.ro. Din laboratoarele Antenelor pot iesi asadar si profesionisti valabili (pe lânga potentiale clone urlatoare), cameramani, editori de imagine, fotoreporteri, meserii pentru care exista putine alte posibilitati de formare in afara Universitatii de Teatru si Film.

Școlile vocationale sau proiectele de training intensiv pentru diverse profesii si specializari cerute de industria de televiziune sunt perfect justificate. Școala BBC de radio si televiziune, un import reusit al României anilor ’90, a avut nu numai succes ci si consecinte pozitive, in conditiile in care studiile superioare in mass-media erau inca restrânse: cei mai buni jurnalisti de radio au trecut pe acolo, initial conditionati de cunoasterea limbii engleze, apoi instruiti de traineri români formati la BBC. Ulterior, numeroasele facultati de jurnalistica, crescute in tranzitie ca buruiana, cu programe academice de 4 ani (teorie multa si practica putina), au acoperit cu asupra de masura dorinta tinerilor de a deveni prezentatori, jurnalisti de notorietate, comentatori de fotbal, vedete ( la un moment dat existau aproape 50 de facultati de profil de stat si private!). Falia dintre mediul universitar si redactii, neincrederea reciproca si lipsa de comunicare dintre ele, care au dus la ingustarea posibilitatilor de practica pentru studenti, au facut loc pe piata scolilor vocationale inventate pentru a da abilitati si cunostinte minimale intr-un timp scurt. Televiziunea presupune un cumul de elemente tehnice si artistice, deprinderi pragmatice de operare, pentru care manualul si teoria nu sunt suficiente. Dar, asa cum facutatile au devenit tot mai ingaduitoare mânate de finantarea ”per capita”, scolile vocationale la rândul lor au lasat exigentele si promisiunile pentru paginile de reclama. Din cei 93 de absolventi ai ultimului modul, doar patru au fost opriti la Antene, informeaza DailyBusiness.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro