Școlile pentru minorități vor putea fi înființate de autoritățile locale, ministerul Educației, dar și prin lege – propunerea UDMR, votată de deputați / PMP și PNL o vor contesta la Curtea Constituțională
Camera Deputaților a adoptat miercuri o modificare la Legea educației, ca urmare a solcitării de reexaminare formulată de președintele Klaus Iohannis, care prevede că șscolile cu prdare în limbile minorităților naționale pot fi înființate de autoritățe locale sau județene, ministerul Educației, cultele recunoscute de lege, pesoane juridice de drept privat dar și prin lege, deci în Parlament. Propunerea aparține UDMR și a fost strecurată ca amendament la un proiect de lege cu un cu totul alt subiect, liceele agricole, la finalul anului trecut, iar după votul final președintele Iohannis a solicitat reexaminarea legii.
La comisia de învățământ, deputatul UDMR Szabo Odon a venit cu o modificare la propriul amendament, pastrând însă posibilitatea ca școlile să fie înființate prin lege, fără a se menționa punctual „de către Parlament”.
Deputatul PMP Marius Pașcan a acuzat faptul că de fapt acest amendament este o încercare „mascată” de a înființa Liceul Romano-Catolic de la Târgu-Mureș, după ce legea care viza acest lucru a fost declarată neconstituțională. El a adăugat ca PMP va sesiza Curtea Constituțională, demers anunnțat și de la deputatul PNL Daniel Gheorghe.
„Vom sesiza Curtea Constitutionala din nou, fiind vorba mascat de acelasi subiect despre care se vorbea in legea de infiintare a Liceului Romano-Catolic. Poate o sa inventam si un văl ceva, o bulă, ca să fie protejați (cei de etnie maghiară – n.r.) și când merg pe stradă” a spus Pașcan.
„Luăm în calcul să contestăm la Curtea Constituțională. Hai să nu mai legiferăm pentru cazuri particulare” a afirmat și Daniel Gheorghe, în plen.
Proiectul a trecut la limită, cu 165 voturi pentru 65 împotriva și 22 de abțineri și va merge la dezbatere în Senat, camera decizională.
Ce prevede amendamentul UDMR:
„La art. 45, după alin 2, se introduce un nou alineat, alineatul 2^1, cu următorul cupris:
Unități de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale pot fi înființate de către:
a) autorități ale administrației publice locale sau județene, prin hotărâre;
b) cultele recunoscute de lege;
c) persoane juridice de drept privat;
d) ministrul educației naționale, prin ordin, conform prevederilor art. 61 alin (4^1);
e) în condițiile în care drepturile constituționale garantate de art. 32 alin. (3) din Constituția României, republicată, persoanelor aparținând minorităților naționale de a învăța limba lor maternă și de a putea fi instruite în această limbă nu se realizează în unități de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale, înființate conform lit. a) și d), pe baza solicitărilor, deși există cereri ale părinților sau tutorilor legali ori ale organizației minorității naționale reprezentate în Parlamentul României, atunci exercitarea acestor drepturi se va asigura prin lege, înființându-se unități de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale cuprinzând toate grupele, clasele de nivel preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal solicitate.”
În prezent, legea prevede, la art. 45, astfel:
„(2) În funcție de necesitățile locale se organizează, la cererea părinților sau tutorilor legali și în condițiile legii, grupe, clase sau unități de învățământ preuniversitar cu predare în limbile minorităților naționale.”