Sari direct la conținut

Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, a încetat din viaţă la 92 de ani

HotNews.ro
Scriitoarea Alice Munro în 2009, Foto: PETER MUHLY / AFP / Profimedia
Scriitoarea Alice Munro în 2009, Foto: PETER MUHLY / AFP / Profimedia

Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, a încetat din viaţă luni, la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi cotidianul The Globe and Mail, potrivit Agerpres.

Cotidianul canadian, care citează membri ai familiei scriitoarei, a precizat că Alice Munro suferea de demenţă de cel puţin un deceniu.

Alice Munro a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2013, fiind descrisă drept „un maestru al artei nuvelei contemporane”.

Munro a fost a doua scriitoare născută în Canada care a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură, dar prima cu o identitate canadiană distinctă. Saul Bellow, care a fost recompensat cu acest premiu în 1976, s-a născut în Quebec, dar a crescut în Chicago şi a fost considerat în general un scriitor american.

Scriitoarea a fost de asemenea distinsă cu premiul Man Booker International Prize, în 2009, pentru întreaga sa activitate literară, dar şi cu Premiul Giller – cea mai importantă distincţie literară din Canada – de două ori.

Două dintre povestirile lui Alice Munro, ecranizate

Alice Munro, născută Alice Ann Laidlaw, s-a născut la 10 iulie 1931, în oraşul Wingham din provincia Ontario, Canada.

Autoarea s-a căsătorit cu James Munro în 1951 şi s-a mutat în Victoria, în British Columbia, unde cuplul a condus o librărie. Cei doi au avut împreună patru fiice – una a murit la câteva ore de la naştere -, însă au divorţat în 1972. Ulterior, Munro s-a mutat înapoi în Ontario. Cel de-al doilea soţ al său, geograful Gerald Fremlin, a murit în aprilie 2013.

În 2009, Munro a dezvăluit că a suferit o operaţie de bypass cardiac şi că a fost tratată pentru cancer.

De-a lungul carierei, Alice Munro a publicat peste 12 de colecţii de povestiri, traduse în peste 13 limbi străine.

Povestirea sa „The Bear Came Over the Mountain”, publicată în colecţia „Too Much Happiness” (2009), a fost adaptată pentru ecranizare de către Sarah Polley, care a semnat şi regia acestei pelicule. O altă ecranizare, filmul „Hateship, Loveship” (2013), a avut la bază povestirea „Hateship, Friendship, Courtship, Loveship, Marriage”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro