Scriitorul britanic M. J. Arlidge vine pentru prima dată în România pentru lansarea romanului „De-a v-ați ascunselea”, la Editura Trei
Celebrul autor al romanelor care o au ca personaj principal pe inspectorul detectiv Helen Grace, M. J. Arlidge, va veni pentru prima dată în România, la invitația Editurii Trei. În vârstă de 45 de ani, cel care a îmbinat experiența unei cariere de producător în televiziune cu cea de scriitor, devenind unul dintre cei mai apreciați autori de romane thriller la nivel internațional, va lansa romanul „De-a v-ați ascunselea” („Hide and Seek”) pe 26 martie 2020, la librăria Humanitas Cișmigiu din București, de la ora 19:00.
Cei care au descoperit deja investigațiile celor mai stranii crime în cărțile Ghici cine moare primul (Eeny Meeny), Ghici ce-i în cutie (Pop Goes the Weasel), Casa păpușilor (Doll House), Ghici care-i mincinosul (Liar Liar) și Băiatul pierdut (Little Boy Blue) se vor bucura să afle mai multe, chiar de la autor, despre cea mai recentă poveste pe care o aduce în România, la Editura Trei.
Cu o carieră și o experiență de viață interesante, M. J. Arlidge s-a născut la Londra și a urmat cursurile University College School, de la 7 la 18 ani. Înainte de a deveni student a călătorit foarte mult, vizitând India, Singapore și Australia. În India a devenit profesor și a predat la o școală din sudul țării. La întoarcerea în Anglia a urmat cursurile Facultății St. Johns College, Cambridge, cu specializarea în Literatură Engleză. A studiat, de asemenea, și Producția de Film și Televiziune la Bristol University, timp de un an.
Până la statutul de scriitor de succes, Arlidge a lucrat în televiziune ca scenarist și producător, specializat în producții dramatice. A produs seriale polițiste de prime-time pentru ITV, printre care „Torn”, „The Little House” sau „Undeniable”. Ideea primului său roman a fost inspirată de tipologia reality show-urilor care învesteau telespectatorii cu puterea de a decide prezența sau eliminarea concurenților din emisiune, pe baza evaluărilor și voturilor.
„Am fost interesat să scriu o poveste despre această cultură a competiției. Când mi-a venit ideea primului roman, , emisiunile de televiziune tip reality show atingeau culmile succesului. , , și altele ne încurajau să judecăm alți oameni – care ne plac mai mult, care sunt cei mai dezirabili – și apoi să ne exprimăm direct preferințele.
M-am gândit că ar fi interesant dacă un criminal în serie ar face ceva asemănător, mărind miza astfel încât situația să devină una a alegerii între viață și moarte. Ideea fiind să ne punem întrebări despre criteriile prin care îi evaluăm sau valorizăm pe ceilalți și dacă valorile morale pe care credeam că le avem mai sunt un factor în aceste decizii. De exemplu, dacă o femeie ar fi închisă împreună cu un bărbat, fără nicio șansă de scăpare, cu o armă între ei și condiția eliberării ar fi că doar unul poate trăi, bărbatul ar trebui să fie galant și să o lase pe ea în viață?”¸ declara Arlidge într-un interviu, adăugând că, inițial, și-a pus problema să realizeze un serial de televiziune cu acest subiect.
Dar, pentru acest tip de produs, tema i s-a părut puțin prea… dură. Așa că a scris un roman, având în minte, încă de la început, o întreagă serie, care în prezent cuprinde 8 cărți. Publicat în mai 2014, romanul său de debut Eeny Meeny („Ghici cine moare primul”), a devenit în scurt timp un fenomen și a fost desemnat Bestseller Sunday Times. A câștigat, de asemenea, titlul de „Bestsellerul de debut al anului 2014” în Marea Britanie, la secțiunea Crime.
Pe 26 martie, de la ora 19:00, Arlidge va povesti la Libraria Humanitas Cișmigiu din București totul despre crearea personajului Helen Grace, detectivul care a cucerit publicul din peste 30 de țări din întreaga lume și despre cel de-al șaselea roman din serie, „De-a v-ați ascunselea” („Hide and Seek”) care va publicat în curând la Editura Trei.