Scrisoare deschisă adresată domnilor veterani de război români care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial

In ziua de 15 noiembrie 2019, dimineața, la o televiziune, s-a difuzat un reportaj despre veteranii de război și drepturile cuvenite acestora, pe care statul român le amână sau nu le onorează{1}. Președintele veteranilor și invalizilor de război vorbea în numele lor despre sacrificiul pe care l-au făcut pentru țară și tricolor, și cerea imperativ să li se satisfacă “fără murmur și șovaire”, solicitarile. Un text pe care l-am citit recent preciza: “Veteranii şi invalizii de război, cei care şi-au închinat anii tinereţii, alţii întreaga viaţă, slujirii Ţării sub Tricolor, au repetat mereu că nu vor privilegii mari, nu vor milă, nu cerşesc, nu ies în stradă să protesteze, ci, în virtutea respectului şi recunoştinţei ce se afirmă, demagogic, în repetate rânduri doresc să le fie respectate ad litteramdrepturile legale….”{2}.

Iată de ce, mă simt rușinat că în țara mea, România, veteranii trebuie să le reamintească celor care astăzi își numără voturile, că ei nu au pus condiții atunci când au fost chemați să apere frontierele patriei. Au făcut-o din spirit de jertfă și FĂRĂ CONDIȚII!

Domnilor veterani de război,

Va rog să mă iertați pentru că nu am făcut nimic pentru a va scuti de aceste inimaginabile umilințe la care sunteți supuși dumneavoastră, cei care credeți că de la Patrie nu trebuie să așteptați recompense, chiar dacă ați fost răniți sau i-ați fost devotați, pentru că tot ceea ce ați făcut a fost din dragoste de țară.

Aceste rânduri sunt un omagiu pentru că dumneavoastră, la vârsta senectuții, nu înțelegeți cu ce ați greșit atunci când cu piepturile voastre v-ați opus dușmanului, ați reușit deseori să-l invingeti, iar cei mai dăruiți și norocoși ați scăpat cu viață.

Dumneavoastră aveți încă sentimentul stenic că v-ați făcut datoria față de țară, iar din când în când, obosiți, cu boli și sechele din război, trebuie să le reamintiți mai marilor țării că unele drepturi nu va sunt onorate sau că nu mai aveți bani pentru medicamentele necesare alinarii durerilor provocate de rănile din război sau bolilor vârstei. Ați îndurat și rușinea din 2010, când a trebuit să va încolonați cuminți, chiar dacă unii erați netransportabili, să cereți să vi se micșoreze pensia pentru ca țara să supraviețuiască.

Dragi veterani, astăzi când încă mai puteți citi aceste rânduri, aș dori să nu fiu patetic. De ce? Pentru că eroismul și jertfa dumneavoastră sunt pilde de urmat de către toți aceia care mai cred în PATRIE, PATRIOTISM, JERTFĂ.

Dumneavoastră sunteți legende vii, caractere și personalități care merită venerate nu doar ca aducere aminte, nu doar la aniversări, ci ca parte a ființei noastre naționale. Dumneavoastră, deseori, fără emfază, spuneți că ați plecat pe front, v-ați făcut datoria față de patrie, iar cei care v-ați mai întors ați avut tăria să înfruntați vicisitudinile vieții, printre care cea mai intolerabilă a fost schimbarea de regim în urma căreia unii ați fost marginalizați, condamnați, uitați, blasfemiati, iar mai recent, umilința de a cere să vi se respecte drepturile stabilite prin legi. Tăcuți dar darji ați strâns din pumni, v-ați refăcut rândurile împuținate de gloanțele dușmane sau infamia comunistă și ați continuat să țineți în mâini drapelul, iar în inimi dragostea de țară.

Astăzi, mă întreb cu oarecare jenă, câți dintre noi ar mai putea reproduce gesturile dumneavoastră?

Se spune că viața cea mai scurtă și mai neliniștită o au cei care uită trecutul, neglijează prezentul și se tem de viitor. Sunt un om norocos și un privilegiat pentru că în ultimii ani ai carierei mele m-am însoțit cu câțiva dintre dumneavoastră, în realizarea unor proiecte comune. Generalii Atanasiu, Barboi, Ioniță și Neamțiu, m-au impresionat prin pilda și vitalitatea lor, și m-au încurajat să mai sper că țara nu-i uită pe cei vrednici și îi respectă. Cu dânșii și de la dânșii am învățat mai multă istorie, am cunoscut din cărțile lor pe câțiva dintre cei care, deși nu mai sunt fizic, ei trăiesc prin spiritul și jertfa lor. Si, am mai ințeles ceva, anume ca sinteza vieții unui om stă în valoarea actului sau ultim.

Cred că aceasta este emblema pe care o poartă corpul veteranilor de război ai României: SACRIFICIU, DEMNITATE ȘI ONOARE!

Se cuvine să scriu si despre cei care au fost contestați, condamnați, uitați, marginalizați sau care au dispărut în anonimat datorită vitregiilor regimului comunist. Brâncuși spunea că dacă ești contestat astăzi nu este nimic, când vei fi înțeles, vei rămâne. Astăzi, camarazii dumneavoastră care nu mai pot răspunde prezent la apel pot fi împăcați. Gândurile mele de pioșenie sper să ajungă la fiecare dintre dumneavoastră, pentru că măcar noi oamenii onești știm că toți v-ați făcut datoria, iar jertfa lor supremă le este recunoscută și respectată pentru totdeauna.

Citeste intreg articolul si coemnteaza pe contributors.ro