Sari direct la conținut

Scurtmetrajul "Muzica in sange", premiat pe doua continente

HotNews.ro
“Muzica in sange", Foto: Strada Film
“Muzica in sange", Foto: Strada Film

Scurtmetrajul „Muzica in sange”, ce-l are ca protagonist pe Lele, baiatul de 11 ani, noua stea a manelelor, este rasfatatul festivalurilor internationale. Filmul a mai primit saptamana aceasta inca doua premii importante, Premiul Special al Juriului la Festivalul International de scurtmetraje de la Cottbus (Germania) si Marele Premiu la Festivalul International de Film la Seoul (Coreea de Sud), informeaza Strada Film.

Alaturi de Lele, in „Muzica in sange” apar Andi Vasluianu si Dorotheea Petre, dar si producatorul muzical al lui Lele, Dan Bursuc.

Scurtmetrajul regizat de Alexandru Mavrodineanu a mai fost selectionat in Competitia Internationala a Festivalului de film de scurtmetraj Clermont Ferrand de anul acesta, una dintre cele mai importante competitii mondiale de filme scurte, supranumit si Cannes-ul scurt metrajului. In palmares se adauga si premiile BeTV Award si Mentiunea speciala a juriului pentru coloana sonora de la Festivalul International de film Bruxelles (Belgia); Cel mai bun film romanesc la Festivalul International de scurt metraj Next, (Bucuresti, Romania) cat si Cea mai buna coloana sonora la Festivalul International de scurt metraj La boca del Lobo (Madrid, Spania).

“Muzica in sange

“Muzica in sange”

Foto: Strada Film

Aparitiile inedite ale lui Lele si Dan Bursuc sunt legate de subiectul muzical al filmului. O parte din filmari au fost realizate chiar in casa lui Bursuc. Noaptea, Petre e paznic la un garaj de autobuze de la marginea Bucurestiului, iar ziua se ocupa de fiul sau Robert, despre care crede ca e talentat si ca are muzica in sange. El obtine o auditie la un faimos producator de manele (Dan Bursuc) care a lansat cu succes carierele unor copii. La auditie tatal si fiul sunt aproape de visul lor. Lucrurile nu merg asa cum se asteptau dar cateodata, insa, fericirea vine de la lucruri mai aproape de noi. Pe drumul spre casa Petre descopera ca fiul sau are cu adevarat muzica in sange.

Filmul este produs de Strada Film cu sprijinul CNC, in coproductie cu Premium Films din Franta, cu participarea programului „Decade of Roma Inclusion 2005-2012”, o initiativa a Open Society Institute, TVR, France 3, Region Provence – Alpes – Cote d’Azur si Millenium Bank.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro