De azi s-a scumpit rovinieta pentru mașini mici. Cât este în lei noua taxă de drum / Cresc și amenzile
Prețul rovinietei pentru autoturisme a crescut începând cu 1 septembrie. Pentru unele perioade de valabilitate, rovinieta aproape s-a dublat. În același timp, și amenda pentru lipsa taxei de drum s-a majorat semnificativ.
Cât costă rovinieta de la 1 septembrie
Tarifele rovinietei pentru autoturisme au crescut simțitor de la 1 septembrie pentru toate perioadele de valabilitate disponibile, potrivit modificărilor aduse de Legea 141/2025, care cuprinde primul pachet de măsuri fiscale al Guvernului Bolojan.
Tariful anual al rovinietei pentru autoturisme a crescut de la 28 de euro la 50 de euro (TVA inclus), în timp ce o rovinietă de zi costă 3,5 euro, față 2,5 euro până ieri.
Rovinietele cumpărate înainte de 1 septembrie rămân valabile pentru întreaga perioadă pentru care au fost emise.
Noile tarife ale rovinietei pentru autoturisme, în tabelul de mai jos:
| Tip vehicul | Durata de utilizare | Tarif NOU (euro) | Tarif vechi |
| Autoturisme | 1 zi | 3,5 | 2,5 |
| 10 zile | 6,0 | 3,3 | |
| 30 de zile | 9,5 | 5,3 | |
| 60 de zile | 15,0 | 8,4 | |
| 12 luni | 50,0 | 28 |
Pentru restul categoriilor de vehicule, tarifele pentru rovinietă rămân neschimbate deocamdată.
Tarifele valabile la nivelul lunii august, pentru toate categoriile de vehicule și toate perioadele, pot fi consultate pe site-ul CNAIR, aici.
Noile tarife, de la 1 septembrie, pot fi consultate aici, pe site-ul CNAIR.
Cât costă în lei rovinieta de la 1 septembrie
Prețul rovinietei stabilit prin lege este în Euro, însă șoferii plătesc taxa de drum în lei, la un preț care se actualizează lună de lună, în funcție de cursul de schimb EURO – RON.
Așadar, costul în lei al noilor roviniete scumpite a fost stabilit pornind de la cursul Euro/Leu de pe 28 august, adică 1 Euro = 5,0672 lei.
Pornind de la această valoare, rovinieta pentru autoturisme de la 1 septembrie costă astfel:
- 1 zi: 17,74 lei (față de 12,69 lei în august)
- 10 zile: 30,40 lei (față de 16,75 lei în august)
- 30 de zile: 48,14 lei (față de 26,91 lei în august)
- 60 de zile: 76,01 lei (față de 42,65 lei în august)
- 12 luni: 253,36 (față de 142,16 lei în august)
Crește amenda pentru lipsa rovinietei
În același timp, noua lege stabilește și că de la 1 septembrie și amenda pentru lipsa taxei de drum se majorează substanțial pentru autoturisme. Astfel, amenda pentru lipsa rovinietei la autoturisme se majorează de la 250–500 lei la 500-1.000 de lei.
Compania de drumuri le recomandă șoferilor să verifice valabilitatea rovinietei și să se asigure că respectă noile reglementări pentru a evita sancțiunile.
Cum poate fi cumpărată rovinieta în 2025
Șoferii au mai multe opțiuni pentru a-și achiziționa rovinieta:
- Achiziție Online: Rovinieta poate fi cumpărată de pe site-ul oficial CNAIR erovinieta.ro.
- Prin SMS: Printr-un mesaj trimis la numărul 7500 cu numărul de înmatriculare și categoria vehiculului. De exemplu, pentru o rovinietă de o zi pentru autoturisme (A), mesajul va fi format astfel: „B00AJVA1”. Ulterior cumpărătorul primește confirmarea prin SMS.
- La punctele de vânzare autorizate: Acestea sunt amplasate în benzinării și alte locații. Lista punctelor de distribuție este disponibilă pe site-ul CNAIR, aici.
Noul preț al rovinietei, comparat cu taxele de drum din Bulgaria sau Ungaria
În Bulgaria, taxa de drum s-a scumpit de la 1 mai 2025, potrivit informațiilor Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
Astfel, în prezent, vinieta cu valabilitate de 1 săptămână costă 15 leva (8 euro); vinieta cu valabilitate de 1 lună – 30 leva (15 euro); vinieta cu valabilitate de 3 luni – 54 leva (28 euro); vinieta cu valabilitate de 1 an – 97 leva (50 euro) și vinieta de sfârșit de săptămână cu valabilitate din ziua de vineri, ora 12:00 până în ziua de duminică, ora 23:59 – 10 leva (5 euro).
În Ungaria, prețul unei viniete pe 12 luni pentru autoturisme (categoria D1) este echivalentul a 800 de lei (peste 150 de euro), dar există și o opțiune mai accesibilă numită vinietă județeană, valabilă pentru un singur județ – echivalentul a 93 de lei românești.
