Sari direct la conținut

Se strică vremea. Ploi în toată țara, anunță meteorologii. Prognoza meteo pentru minivacanţa de 1 mai şi de Paşte

HotNews.ro
Zi ploioasă, Foto: Victor de Schwanberg / Sciencephoto / Profimedia Images
Zi ploioasă, Foto: Victor de Schwanberg / Sciencephoto / Profimedia Images

După temperaturi de vară, de luni încep ploile în întreaga țara, potrivit prognozei meteo transmise de ANM. Cu toate acestea, temperaturile vor fi peste cele normale în cea mai mare parte a României, dar în special în sud şi sud-est, până aproape de jumătatea lunii mai, conform meteorologilor. În restul regiunilor, temperaturile vor fi apropiate de cele obişnuite.

Săptămâna 15.04.2024 – 22.04.2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în jumătatea sud-estică a ţării, dar mai ales în extremitatea de sud-est, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 22.04.2024 – 29.04.2024

Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Cum va fi vremea în minivacanţa de 1 mai şi de Paşte

Săptămâna 29.04.2024 – 06.05.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice şi sud-estice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice şi sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, dar cu posibilitatea unui uşor excedent în regiunile sudice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro