„Se vor amâna examenele naționale până la mijlocul verii sau până în toamnă?”. Ciucă le răspunde elevilor: Înțelegem impactul unor eventuale întârzieri și facem tot posibilul ca ele să nu aibă loc / Anunțul ministerului educației despre Bacalureat și Evaluarea națională
Nicolae Ciucă răspunde Consiliului Național al Elevilor, care a avertizat asupra riscului ca Evalaurea Națională și Bacalaureatul să fie amânate din cauza grevei profesorilor, Ciucă susținând că „înțelege impactul unor eventuale întârzieri” și face „tot posibilul ca ele să nu aibă loc”. El face un apel la cadrele didactice să suspende greva, aflată în cea de a cincea zi.
UPDATE 17:55 Ministerul Educației a anunțat vineri seară că directorii școlilor „care pot asigura resursa umană necesară” le vor comunica părinților și elevilor tot ceea ce ține de înscrierea la examenului de bacalaureat 2023 programată în perioada 29 mai – 7 iunie.
„Directorii unităților de învățământ care pot asigura resursa umană necesară acestui tip de activitate vor comunica părinților și elevilor toate aspectele necesare pentru realizarea înscrierii.
Ministerul Educației continuă să comunice permanent cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene/al Municipiului București pentru evitarea situațiilor care ar putea crea sincope în desfășurarea activităților care vizează atât elevii, cât și cadrele didactice, cu respectarea cadrului legal impus de contextul protestului personalului din învățământul preuniversitar.”, se arată în comunicatul ministerului Educației.
Consiliul Naţional al Elevilor i-a transmis, vineri, o scrisoare deschisă premierului Nicolae Ciucă, în care îi cere „soluţionarea în cel mai scurt timp a acestei situaţii de criză”, vorbind despre „un capitol trist al educaţiei din România” și atrăgând atenția asupra situaţiei elevilor care urmează să susțină Evalaurea Națională sau Bacalaureatul.
Premierul Nicolae Ciucă le răspunde elevilor tot printr-o scrisoare deschisă, în care susține că coaliția, Guvernul și toate instituțiile cu atribuții în domeniul salarizării și al educației „înțeleg importanța procesului educațional„, pentru susținerea și finanțarea căruia continuă să mărească resursele financiare necesare.
- „Momentul ales de liderii sindicatelor din învățământ și declanșarea grevei ne determină, la nivelul Executivului și al coaliției legislative și guvernamentale, să împărtășim preocupările voastre, ale elevilor, dar și ale părinților, privind acest blocaj.
- Cei mai afectați sunt, în acest moment, elevii din clasa a VIII-a și cei care se pregătesc pentru Bacalaureat, al căror viitor depinde și de un calendar predictibil al examenelor planificate în următoarea perioadă.
- (…).
- Știu că educația unui copil este de neprețuit și împreună vom face tot posibilul ca fiecare cadru didactic din țară să simtă că dedicarea de la clasă este respectată.
- În ceea ce privește îngrijorarea privind susținerea examenelor de către elevii din anii terminali, înțelegem impactul unor eventuale întârzieri și facem tot posibilul ca ele să nu aibă loc.
- Orice revendicare nu poate și nu trebuie să aibă ca efect blocarea parcursului școlar al elevilor și aceasta este prioritatea pe care fiecare dintre noi trebuie să o înțeleagă și la a cărei rezolvare nu se poate ajunge decât prin dialog, rațiune și consecvență în decizii.
- De asemenea, facem un apel la cadrele didactice să suspende acțiunile de protest, pentru a derula activitățile esențiale de final de an școlar. Sunt convins că nici domniile lor nu își doresc să vadă că munca lor rămâne fără finalitate și elevii pe care i-au îndrumat atâția ani vor avea parcursul educațional blocat.
- Viitorul elevilor este, acum, în mâinile fiecăruia dintre noi, cei care prin dialog suntem datori să depășim de îndată acest moment și să oferim copiilor accesul neîngrădit la educație”, susține Ciucă.
„Se vor amâna examenele până la mijlocul verii sau până în toamnă?” – scrisoare a Consiliului Elevilor către premierul Ciucă
Consiliul Naţional al Elevilor i-a transmis, vineri, o scrisoare deschisă premierului Nicolae Ciucă, în care atrage atenția asupra situaţiei elevilor care urmează să susțină Evalaurea Națională sau Bacalaureatul:
- „Trebuie să vă aducem la cunoştinţă şi vocea elevilor din anii terminali, care arată nelinişte în situaţia în care săptămâna viitoare debutează înscrierea la examenul de Bacalaureat, fără a avea la momentul actual mediile încheiate.
- „Se vor amâna examenele până la mijlocul verii sau până în toamnă?”; „Ce se întâmplă dacă vreau să aplic la o facultate în străinătate, iar calendarul de admitere ar fi afectat de amânarea examenelor?”; „Se va îngheţa anul şcolar?” – sunt doar câteva dintre întrebările care îi frământă pe aceşti elevi, de la declanşarea grevei.
- Soluţionarea în cel mai scurt timp a acestei situaţii de criză este impetuos necesară”.
Elevii consideră că actuala situaţie este una „de haos, de incertitudine” și spun că, „fără o motivaţie financiară corespunzătoare, nu poate fi vorba despre cadre didactice determinate să îşi desfăşoare în mod optim activitatea la clasă”.
- „Solicităm urgentarea demersurilor de soluţionare a revendicărilor cadrelor didactice pentru a susţine, pe termen lung, un act educaţional de calitate, iar pe termen scurt, încheierea în condiţii optime a anului şcolar în curs.
- De asemenea, menţionăm că fără a lua în considerare solicitările profesorilor, chiar înainte de adoptarea unei noi legi a salarizării, nu vom putea numi această grevă încheiată, chiar dacă cursurile s-ar relua.
- Finanţarea corespunzătoare a sistemului de educaţie trebuie să devină realitate, nu doar o promisiune repetată anual la adoptarea fiecărui buget. Sperăm ca Guvernul României să găsească soluţiile care vor readuce cât mai repede echilibrul în sectorul de educaţie.
- Aşadar, vă rugăm să luaţi în calcul aspectele prezentate mai sus şi să demaraţi consultări constante cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, pentru ca elevii, părinţii şi profesorii să nu fie în niciun fel afectaţi pe viitor”, mai arată Consiliul Naţional al Elevilor în scrisoarea adresată premierului.
Greva generală din educație, aflată în cea de a cincea zi, va continua, protestele în stradă se extind în tot mai multe județe, iar la mitingul programat marți pe traseul Palatul Victoria – Cotroceni sunt semnale că vor participa peste 20.000 de oameni, a declarat pentru HotNews.ro liderul Federației Sindicatelor din Educație (FSE), Marius Nistor.
Întrebat despre riscul amânării celor două examene naționale – Evaluarea Națională și Bacalaureatul -, Nistor a spus că „atât timp cât este grevă în școli nu se desfășoară niciun tip de activitate”.
Calendar Evaluare Națională 2023
Evaluarea Națională 2023 pentru elevii clasei a VIII-a va începe în 19 iunie, cu proba la Limba română. Primele rezultate vor fi afișate în 28 iunie, iar rezultatele finale vor fi publicate în 4 iulie.
Pentru elevii clasei a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni şi se încheie în 9 iunie 2023.
Calendar Evaluare Națională 2023:
- 6 – 9 iunie 2023 – Înscrierea la Evaluarea Națională 2023
- 9 iunie 2023 – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
- 19 iunie 2023 – Limba și literatura română – probă scrisă
- 21 iunie 2023 – Matematica – probă scrisă
- 22 iunie 2023 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 28 iunie 2023 (până la ora 14:00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
- 28 iunie 2023 (orele 16:00 – 19:00) – 29 iunie 2023 (orele 8:00 – 12:00) – Depunerea contestațiilor
- 29 iunie – 4 iulie 2023 – Soluționarea contestațiilor
- 4 iulie 2023 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Media claselor V-VIII va fi eliminată din calculul mediei de admitere la liceu, astfel că ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute la Evaluarea Națională, din anul școlar 2022-2023.
Calendar Bacalaureat 2023
Bacalaureat 2023 începe în 29 mai, odată cu deschiderea înscrierilor candidaților pentru prima sesiune de BAC, probele scrise fiind programate începând din 26 iunie. Rezultatele finale la BAC 2023 , prima sesiune, se afișează în 7 iulie.
- 29 mai – 2 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 2 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 12 – 14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
- 14 – 15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă -proba B
- 14 – 16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 19 – 21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională -proba C
Probele scrise la BAC 2023
- 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) -proba scrisă
- 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 -18.00
- 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
- 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale