Secretar de stat: Declaraţiile pe care trebuie să le semneze părinții și elevii pentru cursurile online îi responsabilizează pe cei implicaţi
Declaraţiile pe propria răspundere prin care părinții, elevii și profesorii se obligă să nu înregistreze sau să distribuie cursurile online – măsură criticată de elevi și părinți – „ajută atât cadrele didactice, cât şi elevii să utilizeze cu încredere tehnologia în activităţile în sistem online fără temeri privind dreptul la imagine sau confidenţialitate a informaţiilor vehiculate”, susține secretarul de stat în Ministerul Educației Luminița Barcari.
Secretarul de stat a spus că acest demers „este menit să responsabilizeze pe cei implicaţi în activitatea didactică şi să accentueze, respectiv să potenţeze importanţa prevederilor legale menţionate în acea declaraţie, să ajute atât cadrele didactice, cât şi elevii să utilizeze cu încredere tehnologia”.
Ea a precizat că declarațiile trebuie semnate de către părinți și de către elevi doar dacă aceștia sunt majori și că nu a fost dat un termen pentru completarea declaraţiilor.
„Nu am dat un termen pentru semnarea acelor declaraţii pentru că nu ştim în ce scenariu se află şcoala respectivă şi nu ne putem da seama cât de repede ar putea să se organizeze directorul unităţii de învăţământ. În următoarea perioadă, în funcţie de organizarea fiecărei unităţi de învăţământ, aceste declaraţii recomandăm să fie semnate şi asumate”, a mai afirmat secretarul de stat, potrivit Agerpres.