Sari direct la conținut

Secretar de stat MApN, în vizită oficială în SUA: „Atacurile Federației Ruse asupra porturilor ucrainene dunărene Reni, Ismail și Chilia sunt inacceptabile”

Simona Cojocaru, Foto: Inquam Photos / George Calin
Simona Cojocaru, Foto: Inquam Photos / George Calin

Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale din Ministerul Apărării Naționale (MApN), Simona Cojocaru, a avut, miercuri, 13 septembrie, o reuniune la Casa Albă cu asistentul special al lui Joe Biden, Jason Israel, care este și directorul senior pentru politica de apărare în Consiliul Național de Securitate (CNS). Simona Cojocaru a subliniat importanța Black Sea Security Act și a explicat ce fac autoritățile din România în contextul în care au fost găsite pe teritoriul țării părți ale unor posibile drone rusești.

La întâlnire a participat și Jessica Lewis, asistent al secretarului de stat american pentru afaceri politico-militare în Departamentul de Stat, se arată într-un comunicat de presă al MApN.

  • „În timpul întrevederii cu Jason Israel, oficialul român a evidențiat sprijinul constant și consistent oferit de Statele Unite ale Americii în procesul de întărire a securității în regiunea Mării Negre și de modernizare a Forțelor Armate Române. De asemenea, Simona Cojocaru a mulțumit pentru solidaritatea SUA demonstrată în urma atacurilor recente ale Federației Ruse asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. În context, a fost evidențiat faptul că aeronavele F16 care vor fi dislocate în România de Comandamentul Forțelor SUA în Europa (USEUCOM) vor contribui la consolidarea posturii de descurajare și apărare la granița de est a României și a NATO”.

Ulterior, Cojocaru a prezentat măsurile luate de România după ce au fost găsite pe teritoriul țării părți ce par a fi provenite din drone rusești, „precizând că o investigație pentru stabilirea exactă a provenienței acestora este în desfășurare, iar rezultate vor fi puse imediat la dispoziția aliaților”.

  • „Considerăm că Marea Neagră este epicentrul acțiunilor militare ale Federației Ruse, o regiune cu o întreagă tipologie de amenințări. Salutăm decizia Senatului de aprobare a Black Sea Security Act, ca amendament la National Defence Authorization Act, demers care s-a bucurat de un sprijin bipartizan. Considerăm extrem de relevantă elaborarea acestui document strategic”, a spus secretarul de stat român.

„Atacurile Federației Ruse asupra porturilor ucrainene dunărene Reni, Ismail și Chilia sunt inacceptabile”

În discuția cu asistentul secretarului de stat american pentru afaceri politico-militare, a fost discutată situația din regiunea Mării Neagre.

  • „În ultimele săptămâni am fost martorii unei escaladări fără precedent a acestui război de agresiune, foarte aproape de granița României. Atacurile Federației Ruse asupra porturilor ucrainene dunărene Reni, Ismail și Chilia sunt inacceptabile”, a spus secretarul de stat Simona Cojocaru.

„A fost discutat, de asemenea, stadiul operaționalizării Centrului de Instruire F16 din România, esențial pentru antrenarea piloților români, ai celor din statele aliate și partenere, precum și din Ucraina. Oficialul din MApN a precizat că autoritățile române depun toate eforturile pentru ca acest centru să devină funcțional cât mai curând, coordonarea permanentă cu Regatul Țărilor de Jos și cu compania Lockheed Martin fiind esențială.

  • Cei doi oficiali au abordat și subiecte legate de perspectivele de cooperare bilaterală în domeniul apărării, creșterea asistenței de securitate a SUA pentru România, evoluțiile din Africa și regiunea Indo-Pacifică și coordonarea în perspectiva summit-ului NATO de la Washingon, din 2024”, conform MApN.

Fragmente care ar putea proveni de la o nouă dronă au fost descoperite miercuri între satele Nufăru și Victoria din comuna Nufăru, județul Tulcea, fiind al treilea astfel de incident în ultimele zece zile.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro