Secretar de stat ungar: Ucraina să facă totul pentru a pune capăt atacurilor asupra maghiarilor
Ungaria aşteaptă ca liderii Ucrainei „să facă tot posibilul pentru a pune capăt atacurilor şi atrocităţilor împotriva maghiarilor”, a declarat Tamás Menczer, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior din Ungaria, conform MTI.
Agenția de presă ungară notează că reacţia secretarului de stat vine în contextul în care zilele trecute în raionul Mukachevo din Ucraina „au fost îndepărtare steaguri şi inscripţii maghiare, iar contractul de muncă al lui István Schink, respectatul director al şcolii în limbă maghiară din Mukachevo, a fost reziliat cu efect imediat”.
- „Înainte de război, privarea de drepturi a comunităţii naţionale maghiare din Ucraina Subcarpatică era, deja, continuă, lucru care s-a oglindit în modul în care oportunităţile de utilizare a limbii materne, respectiv a educaţiei în limba maternă au fost reduse.
- Noi am acţionat întotdeauna în mod hotărât împotriva acestui lucru, apoi a izbucnit războiul, moment în care am spus că în acest război partea atacată este Ucraina, astfel că am pus deoparte conflictele care existau între noi”, a declarat oficialul ungar.
„Acţiunile anti-maghiare sunt inacceptabile”
Ea susține însă că „ceea ce se întâmplă acum nu poate rămâne fără reacţie. „Acţiunile anti-maghiare sunt inacceptabile”, însă toate acestea s-au întâmplat în raionul Mukachevo, şi nu în toată Ucraina Subcarpatică, a spus politicianul maghiar. “Sperăm foarte tare că nu vom întâlni asemenea acţiuni anti-maghiare şi în altă parte”, a adăugat Menczer.
Oficialul ungar a mai spus că, în pofida războiului, Ucraina subcarpatică este un loc relativ liniştit, şi ar fi minunat dacă toată lumea ar depune eforturi pentru ca acest lucru să nu se schimbe.
Tamás Menczer a spus, de asemenea, că „dacă Ucraina îşi doreşte să fie membră a Uniunii Europene şi vorbeşte despre valorile europene, aceste lucruri nu sunt compatibile cu înlăturarea drepturilor existente ale comunităţii naţionale maghiare sau a oricărei alte comunităţi naţionale. Retragerea unor drepturi deja dobândite este împotriva tuturor regulilor şi acordurilor internaţionale”, mai scrie MTI.
