Sari direct la conținut

Secția de judecători a CSM discută joi suspendarea Cameliei Bogdan, după ce magistratul a contestat la Instanța Supremă decizia de excludere din magistratură

HotNews.ro
Camelia Bogdan, Foto: AGERPRES
Camelia Bogdan, Foto: AGERPRES

Secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii va discuta joi propunerea de suspendare a judecătoarei Camelia Bogdan, cunoscută pentru decizia de condamnare a lui Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare. Discuțiile privind suspendarea sa au loc după ce aceasta a făcut recurs la decizia din 2 aprilie prin care era exclusă din magistratură. Camelia Bogdan spune că excluderea sa este nelegală și lipsită de probe și precizează că intenționează să conteste și o eventuală hotărâre de suspendare.

Camelia Bogdan arată, în recursul înaintat, că excluderea sa este o decizie ilegală și acuză faptul că nu i s-a respectat dreptul la apărare. Ea ar urma să fie suspendată din funcție până la o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul.

Bogdan, care între timp a fost transferată disciplinar la Curtea de Apel Târgu Mureș, a fost acuzată că a intrat în locul unui coleg care dispusese citarea unor martori cu mandate de aducere.

”Am judecat un rechizitoriu aflat pe rolul Curții de Apel București. Este vorba despre falimentul firmei Ultra Pro Computers. Colegiul de Conducere mi-a repartizat acest dosar prin hotărâre și se punea problema dacă se prezintă martorii, dacă trebuie să-i audiez sau să-i trimit acasă. Nu există niciun temei legal ca să-i trimit acasă odată prezenți în fața instanței. Eu i-am audiat, am aplicat principiile continuității și nemijlocirii astfel cum au fost transpuse în jurisprudența CEDO, care obligă ca judecătorul care audiază nemijlocit probele să dispună soluția, și am fost exclusă din magistratură. Practica la noi este ca aceste dosare să se amâne. Practica CEDO este ca aceste dosare să nu se tergiverseze, iar soluția să fie pronunțată de un judecător care a administrat probele. De aceea eu nu am nicio emoție. Mă duc la Înalta Curte și, dacă în cel mai rău caz se va aplica o sancțiune, defilez la CEDO”, declara Camelia Bogdan pentru HotNews.ro, după excluderea din magistratură.

Camelia Bogdan a mai fost exclusă din magistratură de către CSM în 2016, dar a câștigat procesul în instanță.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro