Secția specială, obligată din nou de instanța supremă să finalizeze dosarul în care a pus-o sub acuzare pe Laura Codruța Kovesi
Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) are termen până la 1 aprilie să finalizeze ancheta în dosarul în care fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi – actual șef al Parchetului European – a fost pusă sub acuzare de procuroarea Adina Florea în legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa. Reamintim că în martie 2019, în plină procedură de desemnare a procurorului șef european, Secția Specială a anunțat că Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar pentru luare de mită, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă, fiindu-i impusă interdicția de a părăsi țara.
Un judecător de la instanţa supremă a admis o contestaţie depusă de Kovesi, în prezent şef al Parchetului European, care a reclamat că Secţia specială tergiversează de peste trei ani ancheta deschisă în decembrie 2018.
Secţia specială trebuie să ia o decizie până la 1 aprilie în acest caz – fie o trimite pe Kovesi în judecată, fie o scoate de sub urmărire penală şi clasează dosarul.
„În temeiul art. 488 (6) alin. (1) din Codul de procedură penală, admite contestaţia formulată de petenta Kovesi Laura Codruţa privind durata procesului penal ce face obiectul dosarului nr. 1172/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Stabileşte termen la data de 01 aprilie 2022 până la care procurorul învestit urmează a finaliza dosarul, în condiţiile art. 327 din Codul de procedură penală, termen până la care nu se va putea formula o nouă contestaţie cu privire la durata procesului penal”, se arată în decizia judecătorilor, conform Agerpres. Hotărârea este definitivă.
Este a doua decizie în acest caz luată de instanța supremă, prima nefiind însă respectată de Secţia specială. Astfel, în ianuarie 2021, judecătorii au stabilit ca Adina Florea, procurorul care a deschis şi a efectuat ancheta în acest caz, să finalizeze dosarul până la 1 aprilie 2021, însă procuroarea a ignorat hotărârea instanţei. Între timp, Adina Florea a fost admisă ca inspector la Inspecţia Judiciară.
Acuzațiile pe care SIIJ i le-a adus fostei șefe a DNA
În decembrie 2018, Adina Florea de la SIIJ a pus-o sub acuzare pe Laura Codruţa Kovesi pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă într-un dosar care are legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa.
Dosarul a fost deschis în urma unui denunț al fostului deputat PSD fugar în Serbia Sebastian Ghiță. El a acuzat-o pe Kovesi că i-ar fi cerut bani pentru plata avionului cu care urma să fie adus în țară din Indonezia fostul șef al FNI Nicolae Popa, în 2011. Laura Codruța Kovesi era la acea vreme procuror general al României, iar Nicolae Popa fusese condamnat definitiv la 10 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul FNI.
Secția pentru investigarea faptelor din justiție susținea că Laura Codruța Kovesi ar fi cerut și primit suma de 268.689,36 lei de la Sebastian Ghiță pentru extrădarea lui Nicolae Popa.
De asemenea, Adina Florea a acuzat-o pe Kovesi de mărturie mincinoasă, deoarece aceasta ar fi declarat, în aprilie 2017, când a fost audiată la Parchetul General, că nu s-a întâlnit niciodată într-un cadru privat cu Sebastian Ghiţă, deşi în presă au apărut imagini cu cei doi la o cramă deţinută de omul de afaceri.
În martie 2019, în plină procedură de desemnare a procurorului șef european, Secția Specială a anunțat că Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, dosarul fiind instrumentat de Adina Florea. Kovesi a fost acuzată de luare de mită, abuz în serviciu (cinci acte materiale) și mărturie mincinoasă, fiindu-i impusă interdicția de a părăsi țara.
Autoritățile de la Bruxelles au acuzat atunci Guvernul de la București că încearcă astfel să o împiedice pe fosta șefă a DNA să ajungă la conducerea Parchetului European.
În 3 aprilie 2019, instanța supremă a decis definitiv ridicarea măsurii controlului judiciar în cazul fostei șefe a DNA. Judecătorul care a luat această decizie a explicat în motivare că măsura controlului judiciar luat faţă de Kovesi este nelegal, iar acuzaţiile aduse acesteia erau lipsite de „precizie, claritate şi de suport probator”.
SIIJ, cinci rechizitorii în trei ani
La finalul lunii octombrie 2021, stocul de dosare de la Secția specială ajunsese la 6.878, dintre care 1.935 au fost înregistrate în 2021, conform datelor transmise HotNews.ro de către Parchetul General. În 2021, procurorii din cadrul SIIJ au soluționat 908 dosare. Un singur dosar a fost trimis însă în judecată. Restul au fost clasate.
Bilanț SIIJ pe 2021:
- 908 dosare soluționate – 1 rechizitoriu și 907 cauze clasate.
Bilanț SIIJ pe 2020:
- 552 de dosare soluționate pe fond – doar 2 rechizitorii, prin care au fost trimiși în judecată 3 inculpați și 550 de cauze clasate. SIIJ a a adus printre argumente pentru slaba activitate personalul insuficient (doar 7 procurori, pe o schemă de 15), pandemia de COVID și atacurile din partea unor politicieni.
Bilanț SIIJ pe 2019:
- 417 dosare penale soluționate pe fond – doar 2 rechizitorii cu 3 inculpați trimiși în judecată și 415 cauze clasate. Unul dintre dosarele trimise în judecată i-a vizat pe foștii procurori de la DNA Ploiești Mircea Negulescu și Lucian Onea.