„Securitatea și-a activat rețeaua de informatori”. Românii au aflat printre ultimii din Europa de Est despre accidentul nuclear de la Cernobîl

În urmă cu 40 de ani, pe 26 aprilie, avea loc accidentul nuclear de la centrala sovietică Cernobîl. Pentru români, au urmat zile pline de teamă și de incertitudine, în timp ce valul radioactiv venea peste ei. Oamenii nu primeau informații de la autorități, așa că își făceau propriile scenarii. „Tot ce părea dincolo de normal era legat de accidentul de la Cernobîl”, explică pentru publicul HotNews decanul Facultății de Istorie din Universitatea București, Matei Gheboianu.   

• Primele măsuri au fost luate în România la șase zile de la accident, când a început distribuirea pastilelor de iod și administrarea acestora copiilor și tinerilor sub 18 ani, în special în anumite zone unde se credea că sunt mai grave efectele norului radioactiv (Moldova, Dobrogea Maramureș), spune profesorul.
• Românii și bulgarii au aflat printre ultimii din Europa de Est despre catastrofa din URSS.

Sovieticii nu le-au spus nimic „tovarășilor” români

Două explozii au zguduit reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl, pe 26 aprilie 1986. În timpul incendiului, care a durat zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantităţi uriaşe de substanţe radioactive. 31 de oameni au murit imediat sau la scurt timp după explozie, dar numărul total al celor care au avut de suferit din cauza radiațiilor nu este cunoscut.

Abia la două zile după dezastru, informația a ieșit din URSS, după ce la o centrală nucleară din Suedia angajații au detectat niveluri neobișnuit de ridicate de radiații și au crezut la început că aparatele de măsurare erau defecte. Autoritățile suedeze au analizat direcția vântului și au tras concluzia că norul radioactiv venea dinspre URSS.

Trebuie spus că relațiile dintre Nicolae Ceaușescu și Mihail Gorbaciov (care a condus URSS între 1985 și 1991) erau tensionate, dictatorul român fiind tot mai izolat pe plan internațional. Acest lucru s-a văzut și în cazul Cernobîl.

Primii români care au aflat despre catastrofă au fost cadre din rândul armatei, pe fondul unei secretomanii totale din partea URSS.

„Primele informații reale despre ceea ce se întâmpla au venit din zona armatei pentru că erau monitorizate radiouri militare și surse de acest gen”, a explicat Matei Gheboianu, conferențiar doctor și decan al Facultății de Istorie din cadrul Universității București, într-o discuție cu HotNews.

Profesorul spune că ministrul apărării, Vasile Milea, a trimis încă din data de 28 aprilie 1986 către Nicolae Ceaușescu o informare cu privire la un nor radioactiv care se îndreaptă spre România. Norul a ajuns pe 30 aprilie deasupra țării. O parte dintre oamenii obișnuiți, explică profesorul, au aflat despre accident de la posturile străine de radio, cum ar fi Europa Liberă. Sovieticii au dat târziu, prin agenția de presă TASS, un comunicat în care se vorbea despre „o avarie”, dar care nu lăsa de înțeles cât de gravă este situația.

Cum a fost tratată catastrofa nucleară în presa din estul Europei

Presa din România a publicat știrea din TASS abia pe 30 aprilie, tradusă de Scânteia și publicată pe pagina 5. Știrea era însă foarte vagă, vorbea despre „o avarie” și spunea că situația radiațiilor de la centrala atomoelectrică s-a stabilizat. Titlul articolului era sec: „Din partea Consiliului de Miniștri al U.R.S.S”.

Publicațiile din Ungaria și din Cehoslovacia au dat însă mai multe detalii. Presa din Ungaria a scris pentru prima dată despre accident pe 28, iar în unele ziare știrea a apărut chiar pe prima pagină. Totuși, pe 1 mai, când norul radioactiv ajunsese la Budapesta, presa maghiară a scris doar că nivelul de contaminare este „nesemnificativ”. Abia din 4 mai au început să fie publicate recomandări de genul „spălați intens legumele”.

Polonia a reacționat repede, cu o scurtă știre difuzată la televiziune pe 28 aprilie și apoi un articol în presa scrisă, pe 29 aprilie. În ziarele poloneze au apărut și experți medicali care să liniștească populația și au fost chiar dezbateri despre cât de sigură este centrala nucleară din Polonia.

În Cehoslovacia, primele știri au apărut pe 29 aprilie, citând agenția TASS, dar mesajul de bază a fost că nu s-a întâmplat nimic grav și că știrile alarmiste din Germania de Vest sau Austria nu reprezentau altceva decât „propagandă anti-sovietică”.

Bulgaria a comunicat cel mai puțin, deși oficialilor le-a fost clar încă de la începutul lunii mai că este o problemă gravă. Prima comunicare din partea autorităților a fost pe 7 Mai 1986.

Timeline

• 26 aprilie 1986: Se produce explozia
• 28 aprilie 1986: Află despre accident primii oameni din armata română și din servicii
• 30 aprilie 1986: Norul radioactiv ajunge pe teritoriul României și o parte dintre români află de la Europa Liberă despre accident
• 1 mai 1986: Conducerea PCR s-a întrunit într-o şedinţă de urgenţă pentru a discuta despre efectele catastrofei în țară
• 2 mai 1986: Încep să fie aplicate primele măsuri practice. Iodura de potasiu a început să fie administrată în școli, iar la dispensare și policlinici s-au format cozi mari. Românilor li s-a recomandat să spele bine fructele și să nu-și lase copii în spații deschise.

 Românii au aflat despre „norul radioactiv” când era deja asupra țării

Cum au trăit primele zile de după dezastru românii din zonele cel mai afectate (mai ales Moldova)? „Cu teamă mare, pentru că nici nu știau ce se întâmplă și nici nu știau ce să facă”, spune profesorul Gheboianu, care adaugă că pe 30 aprilie, când au aflat despre dezastru o parte dintre locuitorii din Moldova, norul radioactiv era deja deasupra țării.

Primele măsuri aplicate în România au fost la șase zile de la accident, pe data de 2 mai, când a început distribuirea pastilelor de iod și administrarea acestora copiilor și tinerilor sub 18 ani, în special în anumite zone unde se credea că sunt mai grave efectele norului radioactiv (Moldova, Dobrogea Maramureș).

„Aici începe o mică panică, fiindcă stocul de pastile nu era atât de mare, oamenii erau alarmați, căutau medicamentele prin farmacii și nu găseau multe dintre ele”.

Pentru că nu aveau informații, oamenii și-au făcut propriile scenarii 

Profesorul de istorie spune că s-a creat și o panică legată de ploile radioactive și – ceva mai târziu – de nașterea în 1986 și 1987 a unor copii cu malformații. 

Zvonurile au fost amplificate și de faptul că primele informări ale autorităților au fost vagi, iar prin viu grai s-au răspândit multe informații neadevărate. Cum autoritățile comunicau puțin, oamenii și-au creat propriile scenarii.

„A rămas și în folclor chestiunea aceasta, că Cernobîlul a afectat foarte mult. De multe ori, orice problemă sau orice lucru care părea dincolo de normal, era legat de ceea ce s-a întâmplat la Cernobîl și modul în care lucrurile au fost organizate de către partid. Și trebuie spus că liderii PCR de la București au fost luați prin surprindere. Era un lucru nou cu care se confruntau”, explică Matei Gheboianu. 

„Unii consideră că încă mai sunt efecte și în ziua de azi, din cauza radioactivității”, mai spune decanul facultății de Istorie.

Poate fi caracterizată reacția autorităților comuniste ca fiind un dezastru? Gheboianu spune că tentația comuniștilor era de a ține totul sub control. „Este stilul unui regim autoritar în care, chiar dacă se întâmplă o tragedie, încerci să o ascunzi sau să o minimizezi”.

Profesorul mai spune că au fost transmise seturi de sfaturi, au fost campanii în școli despre cum ar trebui oamenii să se protejeze mai bine.  

Au fost și interdicții legate de consumul de lapte și lactate, acestea produse fiind considerate nocive. „La un moment dat, laptele nu s-a mai folosit, pentru că se considera că animalele consumau vegetație și exista un nivel radioactiv, așa că de la un punct, oamenii au folosit lapte praf care se distribuia la nivel de județ”.

S-au făcut și măsurători ale radiațiilor la nivelul apei și vegetației. „S-au încercat multe măsuri, în ideea diminuării efectelor, însă cum spuneam, ei nu erau pregătiți pentru ce se întâmpla, la fel cum nici sovieticii nu erau”.  Într-o altă țară din estul Europei, în Polonia, alimentele considerate ca fiind cele mai periculoase în acele zile erau laptele, salata și ciupercile.

Securitatea încerca să supravegheze tot ce se întâmplă

Pentru că se temea de proteste, regimul comunist din România anilor 80 a încercat să controleze modul în care circula informația.

Matei Gheboianu spune că la începutul lunii mai 1986, Securitatea și-a intrat în rol și supraveghea starea de spirit a populației, pentru a vedea aproape tot ce se întâmplă.

„Securitatea și-a activat întreaga rețea de informatori de pe tot teritoriul țării, monitoriza și telefoanele, mai ales în câteva orașe importante (…)  Încercau să țină pulsul și să vadă ce se întâmplă. Au fost multe sute de note trimise către centrală. Au fost făcute dosare de urmărire pentru cei care erau vizați că răspândesc diverse informații”, spune Gheboianu.

El explică faptul că panica poate duce la „coagulare” de oameni și se poate ajunge la proteste împotriva autorităților și regimul risca să aibă probleme.

Profesorul mai spune că în centrele universitare mari din țară s-a observat faptul că studenții străinii (mai ales din țările arabe și din Grecia) au cerut să plece din țară, marea diferență fiind că străinii aveau cum să plece, în timp ce românii nu aveau această posibilitate. La Cluj a fost o întâlnire cu studenții străini, la care au participat 200 de studenți. Acestora li s-a adus un medic care să le explice situația”, mai povestește decanul Facultății de Istorie.