Sari direct la conținut

Sedinta CNC a PDL. UPDATE Conventia extraordinara va avea loc pe 30 iunie/ Vasile Blaga va candida la sefia PDL- SURSE. Gheorghe Falca despre candidatura la presedintia partidului: Nu comentez

HotNews.ro

Foto: Agerpres

Consiliul National de Coordonare al PDL a decis marti ca organziarea alegerilor interne sa se desfasoare pe 30 iunie asa cum a hotarat si Colegiul Director in urma cu doua zile. Surse din interiorul PDL au declarat pentru Hotnews.ro ca inaintea sedintei CNC, gruparea alcatuita din Gheorghe Falca, Elena Udrea, Emil Boc, Monica Macovei, Cristian Preda si Sever Voinescu intentionau sa repuna in discutie solutia ceruta si saptamina trecuta: conducerea colectiva interimara a partidului. Sursele citate sustin ca propunerea nu a mai fost discutata in CNC. Cristian Preda, Monica Macovei, Sever Voinescu si Teodor Paleologu intentioneaza sa depuna o motiune la Conventia PDL. Surse din interiorul partidului au declarat ca Vasile Blaga va intra in cursa pentru sefia PDL in urmatoarele zile.

Vasile Blaga: „Azi discut cu colegii din filiale, ca sa nu ma mai grabesc, si o sa iau decizia”

Ioan Oltean: „Pana acum nu si-a anuntat nimeni candidatura. Termenele sunt relativ scurte, iar cei care vor sa candideze trebuie sa isi anunte candidaturile azi, cel tarziu maine”.

George Scripcaru: „Nu stiu, ma gandesc la ce functie voi candida. Voi anunta dupa ce ma voi gandi. Deocamdata nu am luat nicio decizie si nici nu-mi propun lucrul acesta astazi. Este bine ca s-a facut aceasta sedinta astazi, CNC a stabilit dupa regulament si statut si vedem ce avem de facut pana in data de 30 iunie (…).

Imi doresc ca acela care va veni la conducerea PDL sa creeze o formula de echilibru si de unitate in acest partid, sa adune pe toti care reprezinta ceva, care sunt buni si sa faca in asa fel incat sa dea incredere membrilor de partid si militantilor acestui partid”.

UPDATE 13:11 Gheorghe Falca a evitat sa-si exprime intentiile in ceea ce priveste candidatura sa la sefia PDL. Intrebat daca se va inscrie in cursa pentru presedintia PDL, Falca a declarat: „Nu comentez”. Primarul Aradului a precizat ca nu va candida la „functia de prim-vicepresedite, vicepresedinte sau alta functie din Biroul Politic al PDL.

13:05 Monica Macovei pentru Hotnews.ro:„Nu s-a discutat despre o conducere colectiva in sedinta CNC si am sustinut organizarea Conventiei extraordinare pe 30 iunie”.

12:57 Emil Boc: Au fost practic doua abtineri, restul s-a votat in unanimitate pentru 30 iunie. Avem Conventie nationala extraordinara pe 30 iunie. S-a preferat lucrul temeinic si bine facut. Alegerile se desfasoara pe actualul statut, pe actualul numar de membri. Viitoarea conducere a PDL trebuie sa sanctioneze derapajele actualei puteri care se produc in fiecare zi. Avem nevoie si de cei care n-au candidat, si de cei care au obtinut rezultate foarte bune. PDL nu are voie sa piarda valorile pe care le are.

Mandatul noii conduceri, teoretic este un mandat de 4 ani, dar sunt convins ca dupa alegerile parlamentare din nou se va face o evaluare care va stabili daca va ramane sau pleaca conducerea. Alegerile se vor desfasura pe actualul statut pe actualul numar de membri in Biroul Permanent National.

Eu nu voi participa in aceasta competitie, mandatul meu se va incheia pe data alegerii noului presedinte. Ca orice membru de partid voi vota si eu la Conventia Nationala Extraordinara dar nu voi candida pentru nicio functie, voi ramane primar al Municipiului Cluj Napoca si din acea pozitie voi sprijini PDL cu tot ceea ce imi va sta in putinta”

12:53 Vasile Blaga va candida la sefia PDL – surse

UPDATE 12:47 Conventia ramane pe 30 iunie. Democrat liberalii au votat ca organizarea alegerilor interne sa ramana pe 30 iunie.

UPDATE: 12:05 Cristian Preda si-a anuntat in CNC candidatura pentru o functie PDL. Potrivit surselor Hotnews.ro, Preda nu a precizat daca se inscrie in cursa pentru scaunul de presedinte sau doar pentru o functie in Biroul Politic al partidului. Preda, Voinescu, Macovei si Paleologu intentioneaza sa depuna o motiune pentru conducerea PDL.

UPDATE: 11:49 Macovei si Voinescu sustin organizarea Conventiei la data stabilita initial, 30 iunie.

UPDATE: 11:37 Cristian Boureanu a propus data de 23 iunie pentru organizarea Conventiei Extraordinare. Gruparea Blaga sustine ca data Conventiei sa fie devansata.

UPDATE 11:32 Democrat liberalii au votat pentru Conventie extraordinara dar nu s-a stabilit data la care aceasta va avea loc. Propunerea de conducere colectiva nu este dorita.

Inaintea sedintei CNC mai multi democrat liberali au declarat ca este posibila devansarea Conventiei extraordinare.

Elena Udrea: „Este o idee buna organizarea Conventiei Nationale la sfarsitul acestei saptamani, si spune ca trebuie vazut daca tehnic se poate organiza acest lucru. Cred ca poate fi facuta, daca tehnic avem din teritoriu informatii ca se poate organiza in week-end-ul acesta”.

Theodor Paleologu: „Ce aud ca zvon deocamdata, si anume intentia de a organiza Conventia Nationala pe 23 iunie, echivaleaza cu un puci, un puci FSN-ist. Nu sunt de acord cu asa ceva. Vi se pare normal ca o Conventie Nationala sa fie organizata in cateva zile? E normala o asemenea fusareala?”

Monica Macovei: „Data de 30 iunie este potrivita pentru organizarea Conventiei Nationale extraordinare. Astazi este Consiliul National de Coordonare care stabileste exact data Conventiei Nationale extraordinare, regulile, pentru ca fiind Conventie extraordinara vor fi derogari de la regulile normale, data depunerii de motiuni, daca vor fi sau nu motiuni. Deci chestiuni de procedura. Apoi, dupa aceasta zi, se vor depune motiuni sau, in fine, candidaturi(…)

Unul dintre noi va depune o motiune sau o candidatura. O sa aflati atunci cand o sa o depunem. E vorba de doua-trei zile pana veti afla care dintre noi va candida. Este mai putin important care dintre noi(…) Domnul Falca si-a exprimat opinii de dreapta, de aliante de dreapta, deci e o varianta. Nu comentez deocamdata, haide sa vedem cine-si depune candidatura”

Potrivit surselor Hotnews.ro o parte din liderii PDL printre care Gheorghe Falca, Emil Boc, Elena Udrea, Monica Macovei, Cristian Preda si Sever Voinescu intentionau sa repuna in discutie o conducere interimara colectiva al carei sef sa fie Gheorghe Falca.

Colegiul Director al PDL a decis duminica seara, cu 36 de voturi pentru si 14 impotriva, organizarea Conventiei extraordinare pentru alegerea unei noi conduceri a partidului. Emil Boc a anuntat in cadrul unei conferinte de presa ca a fost convocata sedinta Consiliul National de Coordonare pentru a organiza alegerile interne stablite peste 2 saptamani, mai exact pe 30 iunie.

In spatele usilor inchise, democrat liberalii au discutat doua variante. Potrivit surselor Hotnews.ro participante la sedinta, Emil Boc – sustinut de Monica Macovei, Cristian Preda, Sever Voinescu, Elena Udrea si Gheorghe Falca a propus o conducere colectiva care sa asigure interimatul pana dupa alegerile parlamentare.

Propunerea a suscitat discutii in contradictoriu in sedinta Colegiului Director intre Vasile Blaga si Monica Macovei. Sursele citate sustin ca Blaga a fi replicat ca propunerea nu este legala si ca o conducere colectiva nu este posibila atata vreme cat nu este prevazuta in statutul partidului.

Alaturi de Blaga, impotriva propunerii privind conducerea colectiva s-au pozitionat Mihai Stanisoara, Mircea Hava si Dorin Florea. Liderul de la Mures, Dorin Florea le-a spus pedelistilor ca pe langa faptul ca propunerea nu poate fi aplicata, „este nevoie ca o parte din liderii fostei conduceri sa faca un pas in spate”. Florea s-a referit la Roberta Anastase, Elena Udrea, dar si la Ioan Oltean, potrivit surselor citate.

Propunerea lui Boc, sustinuta de grupul Macovei-Preda-Voinescu, a fost respinsa de marea majoritate a democrat liberalilor, iar la finalul sedintei CNC s-a decis declansarea alegerilor interne.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro