Sari direct la conținut

Şedinţă de Guvern: HG privind compensarea preţurilor medicamentelor pentru pensionari; OUG de sprijin pentru aeroporturi regionale

HotNews.ro
Sedinta Guvern Ciuca, Foto: Guvernul Romaniei
Sedinta Guvern Ciuca, Foto: Guvernul Romaniei

Guvernul se întruneşte marţi, în şedinţă, având pe ordinea de zi, printre altele, un proiect de hotărâre care stabileşte că, de la 1 ianuarie 2022, pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială de până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, vor beneficia de compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, notează Agerpres. În prezent, de acest program beneficiază cei cu pensii de până la 1.299 lei/lună. Cabinetul Ciucă va discuta şi eventualitatea acordării unui sprijin financiar pentru susţinerea activităţii aeroporturilor regionale cu un trafic până în 3.000.000 pasageri pe an pentru depăşirea dificultăţilor financiare cu care se confruntă din cauza pandemiei.

Pentru aeroporturile regionale cu un trafic între 200.000 şi 3.000.000 pasageri pe an bugetul maxim alocat este de 42.544.000 lei, iar pentru cele cu un trafic situat sub 200.000 pasageri pe an bugetul maxim este de 41.494.000 lei.

Pe agenda Guvernului se mai află un proiect de hotărâre prin care se stabileşte că schema de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor destinate promovării producţiei şi distribuţiei de energie termică în sistem centralizat, din surse regenerabile mai puţin exploatate, respectiv biomasă, biogaz, energie geotermală, se va aplica până la 31 decembrie 2023.

De asemenea, Executivul va analiza un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se suplimentează cu 307 numărul de posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor, la nivelul Ministerului Economiei şi Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, care au rezultat în urma divizării parţiale a Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă aflat pe ordinea de zi a Guvernului vizează modificarea şi completarea OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ în privinţa concursului pentru ocuparea unei funcţii publice din administraţia publică centrală şi locală.

Pe ordinea de zi a reuniunii Guvernului se mai află proiectul de hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

Executivul va mai analiza două memorandumuri privind continuarea colaborării cu Departamentul Economic al OCDE şi, respectiv, aprobarea vânzării „Ansamblului istoric Mina Petrila” din patrimoniul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului S.A. către Consiliul Judeţean Hunedoara.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro