Șefii bisericilor maghiare din Ardeal se mobilizează contra „forțelor politice extremiste” și cheamă lumea la vot în favoarea „candidatului care respectă drepturile și valorile tuturor cetățenilor”: „Nu putem rămâne indiferenți”

Într-un apel lansat în urmă cu două zile, mai mulți lideri ai bisericilor cu credincioși maghiari din Ardeal (romano-catolică, evanghelică-luterană, unitariană, reformată) cheamă lumea la vot contra forțelor extremiste pe 18 mai.
„România a ajuns la un moment de cotitură istoric. Rezultatul alegerilor prezidențiale repetate va avea un impact pe termen lung asupra dezvoltării cadrelor democratice de drept și a condițiilor sociale, asupra aplicării libertății religioase și a drepturilor comunitare, precum și asupra orientării internaționale a țării. Nu putem rămâne indiferenți față de situația care s-a creat după primul tur al alegerilor prezidențiale”, se arată în scrisoarea celor opt înalți ierarhi din bisericile maghiare din Transilvania.
„Îi îndemnăm pe credincioșii noștri să participe cu toții, fără absență, la al doilea tur de scrutin din 18 mai 2025, și să susțină cu voturile lor candidatul prezidențial care respectă drepturile și valorile tuturor cetățenilor – inclusiv ale comunității noastre – și contribuie la o conviețuire pașnică. Pe acela, care este capabil să contracareze forțele politice extremiste, să sprijine dezvoltarea vieții sociale și eficiența administrației publice, și să asigure menținerea României pe calea europeană. Să participăm în număr deplin la al doilea tur al alegerilor prezidențiale: acest lucru este esențial pentru viitorul comunității maghiare din Transilvania și pentru buna funcționare a Bisericilor noastre, precum și pentru conviețuirea pașnică și egală în drepturi cu frații români și cu concetățenii de alte naționalități”, se mai arată în apelul semnat de: ÎPS Grigore (Gergely) KOVÁCS, Arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia, PS Ladislau (László) BÖCSKEI, Episcop romano-catolic de Oradea, PS Eugen (Jenő) SCHÖNBERGER, Episcop romano-catolic de Satu Mare, PS Iosif (József) Csaba PÁL, Episcop romano-catolic de Timișoara, Episcop Dezső Zoltán ADORJÁNI, Biserica Evanghelică-Luterană din România, Episcop Vilmos József KOLUMBÁN, Eparhia Reformată din Ardeal, Episcop Szabolcs János BOGDÁN, Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului, Episcop István KOVÁCS, Biserica Unitariană Maghiară.
Pe 18 mai, în turul doi al alegerilor prezidențiale, se vor înfrunta George Simion (AUR și POT) și Nicușor Dan, independent, susținut de UDMR, PNL și USR.