Skip to content

Șefii Grawe contestă în instanță amenzile de zeci de mii de euro aplicate de ASF 

Compania și șase oameni din conducerea Grawe au fost amendați cu peste 900.000 de lei de către ASF, pentru subevaluarea fondurilor necesare plății daunelor RCA.

Primii doi oameni din conducerea executivă a Grawe, Dragoș Călin și Monica Spătaru, au contestat la Curtea de Apel București, amenzile de zeci de mii de euro primite luna trecută din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 

Principalul motiv al amenzilor a fost că asigurătorul avea un nivel insuficient de rezerve pentru plata daunelor avizate RCA la jumătatea anului trecut.

Monica Spătaru, vicepreședinte directorat Grawe, a contestat în data de 19 mai, la Curtea de Apel București, decizia ASF prin care a fost amendată cu 132.600 de lei. 

De asemenea, Dragoș Călin, președintele directoratului Grawe, a contestat, într-un dosar separat, deschis tot în 19 mai, la Curtea de Apel București, decizia ASF prin care a fost amendat cu 100.400 de lei.

Aceste noi acțiuni în instanță vin după ce compania Grawe a contestat în data de 12 mai decizia ASF prin care a fost amendată cu peste 530.000 de lei, pe motiv că avea un nivel insuficient de rezerve pentru plata daunelor avizate RCA la jumătatea anului trecut. 

Cum se constituie rezervele

Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis în data de 8 aprilie să aplice o amendă de 534.200 de lei către Grawe „pentru neadecvarea mecanismelor de control intern, inclusiv în ceea ce privește procesele de identificare, evaluare, monitorizare, gestionare și raportare a riscurilor și pentru constituirea la data de 30.06.2025 a unui nivel insuficient al rezervei de daune avizate RCA”.

Rezervele de daune avizate RCA, numite tehnic (RBNS – Reported But Not Settled), se creează pentru acele daune deja raportate asigurătorului, dar încă neplătite / nesoluționate complet.

Când are loc un accident și victima depune o cerere de despăgubire, asigurătorul creează o rezervă. Aceasta este o sumă de bani „blocată” în contabilitate, estimată să acopere costul total al reparațiilor sau al vătămărilor corporale pentru acel dosar specific. 

Dacă acest nivel a fost insuficient înseamnă că fondurile estimate inițial nu au fost de ajuns pentru acoperirea plății daunelor și asigurătorul a trebuit să aloce ulterior alți bani pentru plata acestora.

Amenzile și motivația ASF

Dincolo de sancționarea societății, au mai fost amendați încă trei oameni din conducerea Grawe și alți trei cu funcții în administrarea daunelor, actuariat și proceduri de conformitate în cadrul companiei:

  • Monica Spătaru, vicepreședinte directorat: 132.600 de lei
  • Dragoș Călin, președinte directorat: 100.400 de lei
  • Voicu Cristian, membru directorat: 100.400 de lei
  • Căescu Liviu Ciprian, funcție critică daune: 20.200 de lei
  • Onofriesei Mihaela Andreea, funcție cheie actuariat: 12.500 de lei
  • Andreea Balint, funcție cheie conformitate: 12.500 de lei

ASF a precizat, la solicitarea HotNews, că a aplicat aceste amenzi „pentru deficiențe în guvernanța și managementul riscului, care au afectat și activitatea de administrare a daunelor RCA”.

„Cele constatate au avut legătură cu eficiența unor procese precum și cu comportamentul unor persoane și nu cu situația financiară a companiei”, au spus oficialii ASF.

Clădire Grawe. FOTO: © Jerome Cid | Dreamstime.com