Șeful diplomației italiene propune un "Patriot Act" european, după recentele atacuri islamiste
Șeful diplomației italiene Luigi Di Maio a propus marți un „Patriot Act” european, pe modelul legii antiteroriste din Statele Unite, după atacurile din Viena, scrie AFP.
„Este vorba de a lua măsuri care ar putea preveni tragedii precum cea din Nisa”, unde trei persoane au fost ucise acum cinci zile, „și din Viena”, unde alte patru persoane au fost omorâte luni seara, în atacuri teroriste, a afirmat Di Maio, într-un mesaj postat pe Facebook.
„Este vorba de a începe să gândim ceva mai mare și care privește întreaga UE: un Patriot Act pe modelul american spre exemplu, deoarece astăzi suntem cu toții copiii aceluiași popor european”, a continuat Di Maio.
„Siguranța unui stat este siguranța tuturor celorlalte. Voi discuta zilele următoare cu omologii mei. Rămânem uniți împotriva oricărei forme de terorism și de fanatism”, a adăugat ministrul italian.
Patriot Act, adoptat în 2001 după atentatele din Statele Unite, modifică un anumit număr de libertăți fundamentale și permite o marjă mai mare de manevră serviciilor secrete în anchetele antiteroriste.
„Este evident” că în fața atacurilor din ultimele zile „Europa și Italia nu mai pot continua să rostească vorbe de circumstanță”, a subliniat Di Maio.
„Problemele trebuie confruntate. UE trebuie să-și întărească nivelul de securitate”, a adăugat el, evocând, între altele, „o întărire a controlului asupra moscheilor, în cooperare cu comunitățile islamice și cu islamul moderat care a condamnat întotdeauna” atentatele islamiste.