Sari direct la conținut

Șeful NATO: Avem indicii că Iranul furnizează drone Rusiei

HotNews.ro
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, Foto: Kenzo Tribouillard / AFP / Profimedia Images
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, Foto: Kenzo Tribouillard / AFP / Profimedia Images

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că NATO are indicii că Iranul furnizează drone pe care Rusia le foloseşte în atacurile asupra Ucrainei şi a avertizat că aceasta reprezintă o „încălcare clară” a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU, transmite EFE, citată de Agerpres.

„Totul indică faptul că Iranul îi furnizează Rusiei drone, şi cerem tuturor ţărilor, inclusiv Iranului, să nu sprijine războiul ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei”, a afirmat Stoltenberg într-o conferinţă de presă cu noul premier suedez Ulf Kristersson, aflat într-o vizită la sediul NATO.

Stoltenberg a invitat ”Iranul să nu furnizeze nici drone, nici rachete” şi a insistat că ”inclusiv furnizarea de rachete va reprezenta o încălcare clară a rezoluţiilor” ONU.

Omul politic norvegian a avertizat că NATO urmăreşte ”îndeaproape tot ceea ce face Iranul în ceea ce priveşte furnizarea de ajutor Rusiei” şi a refuzat în două rânduri să intre în detalii cu privire la probele colectate de serviciile de informaţii cu privire la trimiterea de drone sau rachete Moscovei de către Teheran.

„Este un război care încalcă în mod clar dreptul internaţional”

Pentru secretarul general al NATO, ”atacurile oribile” pe care Rusia le lansează împotriva tuturor obiectivelor din Ucraina, în special asupra celor civile, ”nu fac decât să evidenţieze urgenţa intensificării sprijinului pentru Ucraina”.

„Este vorba despre un război de agresiune, un război care încalcă în mod clar dreptul internaţional, este vorba despre un atac asupra unei ţări independente şi suverane din Europa”, a insistat Stoltenberg, care a adăugat că, din aceste motive, aliaţii NATO şi partenerii lor au furnizat „un nivel de ajutor fără precedent Ucrainei şi vom merge chiar mai departe”.

În acest sens, Stoltenberg a amintit că, săptămâna trecută, la reuniunea miniştrilor apărării din NATO, mulţi aliaţi – între care Germania, SUA, Ţările de Jos, Franţa şi Spania – au anunţat că vor trimite noi sisteme de apărare antiaeriană pentru Ucraina.

„Sunt ţări care furnizează sisteme antiaeriene mai numeroase şi mai sofisticate”, a subliniat secretarul general al NATO.

NATO sprijină Ucraina în continuare

În fine, Stoltenberg a reiterat faptul că lumea se confruntă cu un război lansat în februarie de preşedintele rus Vladimir Putin, care ”a tot acumulat frustrări” de atunci şi până acum şi care reprezintă ”o greşeală uriaşă”.

„Preşedintele Putin a comis o mare greşeală invadând Ucraina, a trebuit să se retragă din teritorii din nord, din apropiere de Kiev, apoi a lansat o ofensivă în Donbas, care a fost paralizată de curajoasele forţe ucrainene. Şi acum Ucraina este pe deplin capabilă să recupereze terenul şi să elibereze pământul ucrainean, iar noi o sprijinim”, a încheiat secretarul general al NATO.

___

Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro