Șeful serviciului de informații din Cehia avertizează că Rusia poate viza state NATO care sprijină Ucraina. Ce scenarii sunt luate în calcul
Rusia poate recurge, în următoarele luni, la operațiuni mai riscante și de amploare mai mare împotriva statelor membre NATO care sprijină Ucraina, a declarat luni șeful serviciului de informații pentru securitate din Cehia, potrivit Reuters.
„Ar putea fi vorba despre atacuri de sabotaj pe teritoriul unui stat membru NATO, vizând o instalație legată de ajutorul acordat Ucrainei, un atac cu drone sau rachete asupra unui depozit de armament destinat Ucrainei sau, într-un scenariu extrem, chiar o acțiune militară limitată împotriva unuia dintre statele vecine membre ale Alianței”, a declarat Michal Koudelka în cadrul unei conferințe parlamentare pe teme de securitate.
Koudelka a precizat că ultimul scenariu nu reprezintă, în prezent, o amenințare iminentă, întrucât „Rusia își are toate forțele concentrate în Ucraina”.
Directorul general al Serviciului de Informații pentru Securitate din Cehia a afirmat că instituția sa nu deține informații concrete privind o amenințare directă la adresa Cehiei, dar monitorizează îndeaproape operațiunile care vizează această țară și aliații săi.
El a spus că activitățile hibride ale Rusiei urmăresc să slăbească unitatea alianței militare NATO.
Ce pot face țările NATO în legătură cu sabotajele Rusiei
Directorul general al Serviciului de Informații pentru Securitate din Cehia nu este singurul oficial european care avertizează asupra amenințărilor Moscovei.
Polonia, ţară membră a NATO şi a Uniunii Europene situată pe flancul estic al Alianţei, a acuzat în repetate rânduri Rusia de „sabotaj” de la începerea invadării Ucrainei în februarie 2022.
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat inclusiv asupra atacurilor cu drone şi rachete, care vizează aliaţii Ucrainei, notează Agerpres.
Președintele rus Vladimir Putin a susținut luna aceasta că Rusia nu are în plan să atace vreo țară europeană și că își dorește „să coexiste în mod pașnic”. Moscova a negat în repetate rânduri și implicarea în operațiuni de sabotaj sau de război hibrid.
Comandantul Suprem al Forţelor NATO în Europa (SACEUR), generalul american Alexus Grynkewich, a spus la sfârșitul lunii septembrie că cea mai bună modalitate prin care ţările europene pot răspunde la sabotajele ruseşti şi la alte acte de destabilizare este să declare când Moscova este de vină şi să-şi consolideze sprijinul acordat Ucrainei.
„Faptul că facem publică această atribuire le va arăta statelor care susţin aceste acţiuni că înţelegem ce fac, iar acest lucru le va creşte preţul pe care îl au de plătit”, le-a spus Alexus Grynkewich europarlamentarilor din cadrul unei comisii a legislativului european.
„Îşi vor da seama că reţelele lor sunt ineficiente şi că trebuie să-şi modifice comportamentul, iar acest lucru, în sine, are un anumit efect disuasiv”, a adăugat el.