Sari direct la conținut

Șeful STS, Ionel Vasilca, a demisionat: "Demisia nu a fost depusă ca umare a celei mai mici umbre de vinovăție, ci pentru a nu afecta prestigiul instituției" / Anunțul Administrației Prezidențiale

HotNews.ro
Ionel Vasilca, Foto: AGERPRES
Ionel Vasilca, Foto: AGERPRES

Șeful STS, Ionel Vasilca, și-a anunțat demisia luni, printr-un comunicat de presă. El precizează că decizia nu vine ca urmare „a existenței unei sincope, inadvertențe sau ca umare a celei mai mici umbre de vinovăție în exercitarea funcției de preluare și localizare a apelurilor de urgență 112”, ci pentru „a nu afecta prestigiul instituției”

Comunicatul șefului STS:

  • „Doresc să vă informez că, începând cu data de 29 iulie 2019, am înaintat Președintelui României demisia mea din funcția de director al Serviciului de Telecomunicații Speciale.
  • Fac precizarea că demisia nu a fost depusă ca urmare a existenței unei sincope, inadvertențe sau ca umare a celei mai mici umbre de vinovăție în exercitarea funcției de preluare și localizare a apelurilor de urgență 112 de către STS, a neglijenței mele în serviciu, a tratării superficiale sau a neasumării responsabilităților care privesc datoria mea și a tuturor angajaților de a garanta funcționarea continuă a serviciilor speciale, de cooperare și a celor pe linia 112.
  • Demisia a fost înaintată pentru a nu afecta prestigiul instituției”.

De asemenea, Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis a primit, luni, demisia directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale, Ionel-Sorinel Vasilca, urmând ca în ședința de marți să informeze membrii Consiliului Suprem de Apărare al Țării despre această demisie.

Anunțul Administrației Prezidențiale:

  • „Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a primit luni, 29 iulie a.c., demisia din funcția de director al Serviciului de Telecomunicații Speciale a domnului Ionel-Sorinel Vasilca. În cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc marți, 30 iulie, Președintele Klaus Iohannis va informa membrii Consiliului pentru a lua act de această demisie”.

CITEȘTE ȘI:

Cine este Ionel Vasilca

Generalul Ionel-Sorinel Vasilca a fost numit în funcție în 1 august 2017, după trecerea în rezervă a generalului Marcel Opriș. Vasilca a fost propus de președintele Klaus Iohannis, iar Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat propunerea. Vasilca a venit din poziția de adjunct al al lui Opriș. El a fost adjunct pe probleme tehnice al șefului STS din 2005.

Vasilca lucrează în Serviciul de Telecomunicaţii Speciale din 1990, când a fost angajat pe funcţia de ofiţer tehnic la Direcţia Radiocomunicaţii. Între 1997 şi 2001 a fost şef birou şi şef sector la Direcţia Radiocomunicaţii. Ulterior, a fost numit locţiitor al şefului Direcţiei Radiocomunicaţii, până în 2005. Fostul șef al STS a absolvit Academia Tehnică Militară – Facultatea de Electronică şi Informatică, în 1990.

Procedura de numire în cazul șefului STS

Potrivit legii STS 92/1996, Activitatea Serviciului de Telecomunicații Speciale este controlată de Parlamentul României, prin comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. Activitatea Serviciului de Telecomunicații Speciale este organizată și coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Conducerea Serviciului de Telecomunicații Speciale este asigurată de un director, cu rang de secretar de stat, numit de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, la propunerea președintelui acestuia.

Ineficiența în cazul Caracal

Poliția a acuzat STS că a transmis 3 adrese eronate în cazul fetei de 15 ani din Caracal care a cerut ajutor la 112. În acest caz, autoritățile au descins la locuința suspectului la 19 ore de la apelurile fetei. Serviciul de Telecomunicații Speciale a susținut că în cazul Caracal nu au fost inadvertențe, sincope sau defecțiuni tehnice și dacă există o problemă este legată doar de comunicarea întârziată.

Adolescenta de 15 ani a sunat joi, din locuința suspectului, de 3 ori la 112 în interval de 7 minute, începând cu cu ora 11.05.

Potrivit datelor transmise de STS, acuzat de Poliție că a transmis trei adrese greșite în urma apelurilor fetei la 112, primul apel a fost preluat de operatorul 112 la ora 11:05:07.

Datele transmise de STS:

– 11:05:41: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției

– 11:05.52: apelanta a deconectat apelul cu operatorul 112

– 11:06:55: dispecerul Poliției a preluat cazul de la operatorul 112, apelanta nemaifiind în convorbire;

Al doilea apel a fost preluat de operatorul 112 la ora 11:06:25 – 11:06:55: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției

– 11:07:53: dispecerul Poliției a preluat apelul, fiind în legătură directă cu apelanta; Pe timpul discuției cu dispecerul de la Poliție, fata nu a reușit să furnizeze date privind adresa/locația în care se află, dar a furnizat o adresă de pe o carte de vizită pe care o găsise în locația în care se afla. Apelanta a menționat că nu știe dacă adresa de pe cartea de vizită este cea în care se află la momentul apelului.

Al treilea apel a fost preluat de operatorul 112 la ora 11:12:36

– 11:12:43: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției

– 11:12:51: dispecerul Poliției a preluat apelul, fiind în legătură directă cu apelanta; Ulterior, pentru a obține informații suplimentare referitor la locul în care se afla apelanta, operatorul 112 a încercat de nouă ori să reapeleze numărul de pe care s-a efectuat apelul, la toate aceste apeluri intrând mesageria vocală.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro