Șeful Wagner apare într-o nouă înregistrare video în care reia tezele Kremlinului privind invazia din Ucraina. Prigojin: „De ce luptăm? Scopul nostru este simplu”
Evgheni Prigojin, şeful grupului de mercenari ruşi Wagner, declară într-o înregistrare video publicată sâmbătă că luptătorii săi au un obiectiv „simplu” – să nu permită guvernelor occidentale să distrugă Rusia, părând să reia tezele propagandistice ale lui Vladimir Putin, în condiţiile în care oligarhul, intrat în conflict cu serviciile armate ale statului, pare să ducă o luptă pentru favorurile Kremlinului.
„Care este obiectivul nostru? De ce luptăm? Scopul este simplu. Să nu dezonorăm armele ruseşti, să nu facem de ruşine Rusia, să nu aducem Rusia în punctul în care să se prăbuşească singură”, a declarat Prigojin într-un mesaj video publicat pe Telegram, relatează CNN, potrivit News.ro
„Cel mai probabil, acesta este obiectivul serviciilor de informaţii americane, britanice, care lucrează pe termen lung şi lucrează pentru a distruge Rusia, în care conducătorul trebuie să continue să piardă popularitatea, armata trebuie să devină din ce în ce mai slabă, până când ruşii vor spune: La naiba cu conştiinţa noastră! Să ne lăsăm conduşi”, a continuat el, preluând narativul Kremlinului – enunţat de Vladimir Putin la 21 februarie – potrivit căruia războiul din Ucraina este de fapt un război existenţial, pentru că SUA şi NATO şi-au propus să distrugă Rusia ca stat.
Prigojin a criticat în trecut conducerea militară rusă și risca să cadă în dizgrația Kremlinului
Deşi Prigojin era o figură obscură înainte de războiul Rusiei în Ucraina, oligarhul a devenit o prezenţă tot mai publică pe măsură ce forţele sale Wagner s-au implicat mai mult în conflict. După ce armata rusă a suferit eşecuri umilitoare pe câmpul de luptă din Ucraina, Prigojin – un antreprenor politic abil, dar fără nicio poziţie guvernamentală oficială – a început să-şi asume în mod deschis meritele pentru eforturile Wagner de a asigura unele câştiguri teritoriale pentru Rusia, în special în luptele care au avut loc în jurul oraşului Bahmut din estul Ucrainei.
A criticat în repetate rânduri conducerea militară rusă, iar ascensiunea sa neaşteptată a provocat speculaţii cu privire la posibile lupte interne în elita de la Moscova. Ultimele mişcări sugerau însă că Prigojin ar putea fi pedepsit pentru îndrăzneala sa şi riscă să cadă în dizgraţia Kremlinului, care ar fi ordonat Gazprom să-şi facă propria armată de mercenari, ca o concurenţă pentru grupul său Wagner.
După ce mai multe săptămâni s-a plâns că armata rusă nu le mai furnizează muniţie luptătorilor săi, vineri Prigojin a anunţat că oamenii săi au început să primească muniţie nouă, produsă în 2023. El a afirmat că muniţia este produsă acum „în cantităţi uriaşe, care acoperă toate nevoile necesare” şi a mulţumit guvernului pentru această creştere „eroică” a producţiei. Totodată, el a anunţat că şi-a deschis centre de recrutare pentru Wagner în 42 de oraşe ruseşti.