Sari direct la conținut

Seism de 7,6 grade in Indonezia. Mai multe cladiri s-au prabusit

HotNews.ro

Mai multe cladiri s-au prabusit in Indonezia in urma seismului de 7,6 grade produs miercuri, relateaza AFP.

Seismul s-a produs in Oceanul Indian, la 78 kilometri sud-vest de orasul Padang, la o adancime de 71 kilometri, informeaza un responsabil din cadrul agentiei de geofizica.

„Mai multe cladiri, printre care hoteluri, au fost distruse”, a spus oficialul, precizand ca reteaua de comunicare cu Padang – oras cu un milion de locuitori – a cazut.

Mai multe incendii au izbucnit in oras, iar populatia si-a parasit locuintele, potrivit canalului de televiziune Metro Tv.

Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific a emis, miercuri, avertismente pentru Indonezia, India, Thailanda si Malaysia, dupa producerea unui cutremur de mare intensitate in zona Sumatra.

Cu o zi in urma, 113 persoane si-au pierdut viata in urma unui puternic seism cu magnitudinea de 8 grade pe scara Richter, produs in Oceanul Pacific si urmat de tsunami care au lovit insulele Samoa si Samoa Americana.

Alte o suta de persoane au fost ranite. Casa Alba a declarat stare de dezastru major. Potrivit martorilor, valurile mareice au avut intre patru si sase metri inaltime.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro