Skip to content

Senator USR, despre „lecțiile” oferite de alegerile din Ungaria: „România a rămas ultimul dinozaur în viață, cu un ziar ca buletin de vot”

Senatorul USR Ștefan Pălărie, observator din partea OSCE la alegerile din Ungaria, a declarat că modul în care s-a desfășurat scrutinul în țara vecină poate ajuta și statul român să își îmbunătățească procedurile de vot.

Oficialul a vorbit despre participarea numeroasă care a fost înregistrată la alegerile parlamentare ungare de duminică și a spus că există „lecții pe care le putem muta și în România”.

„Când vezi că aproape 80% prezență la vot și îl compari cu media de 50% din România, te face să te întrebi dacă putem face și în România niște lucruri mai bine, pe partea de organizare a campaniei electorale, pe partea de informare a cetățenilor și, evident, pentru a-i mobiliza pe oameni să le pese de vot”, a declarat Ștefan Pălărie, citat de Agerpres.

Ștefan Pălărie, despre buletinul de vot: „România a rămas ultimul dinozaur”

El a spus că a fost surprins să vadă că în Ungaria secțiile de votare s-au închis la ora 19, cu două ore mai devreme decât se închid la alegerile din România, iar buletinul de vot a fost „unul cât se poate de simplu, (…) pus pe o singură pagină”.

„Cred că România a rămas ultimul dinozaur în viață, cu un cearșaf sau cu un ziar ca buletin de vot, unde este atât de simplu să greșești, când tușul de pe ștampilă se transmite de pe o pagină pe alta ducând la contestații și uneori chiar la controverse majore. Deci avem de învățat din procedura de organizare a alegerilor mult simplificată. În general, grosul secțiilor de votare din Budapesta sunt dimensionate la un registru electoral de 800-900 de votanți, nu 2.000 de votanți ca în România”, a adăugat senatorul.

Alegerile parlamentare din Ungaria au culminat cu o victorie clară a partidului de opoziție Tisza. Astfel, premierul Viktor Orban și formațiunea sa, Fidesz, urmează să părăsească guvernarea pentru prima oară după 16 ani.