Plenul Senatului a aprobat, miercuri, numirea lui Ilie Bolojan si a lui Mihai Diaconu ca membri titulari in Consiliul National de Integritate (CNI), la propunerea Asociatiei Municipiilor din Romania, respectiv a Ministerului Finantelor, informeaza Agerpres.
In favoarea lui Ilie Bolojan (PNL), primarul municipiului Oradea, s-au exprimat 58 de senatori si au fost inregistrate trei abtineri si niciun vot „impotriva”, iar Mihai Diaconu a fost numit in functie de catre Senat cu 60 de voturi „pentru”, doua voturi „impotriva” si cinci abtineri.
De asemenea, Senatul l-a validat, cu 57 de voturi „pentru”, un vot „impotriva” si cinci abtineri, in functia de membru supleant in CNI pe Remus Alexandru Moldoveanu, secretarul Primariei Sectorului 1 din Capitala.
Votul a fost electronic si secret.