Senatul ar putea vota inițiativa de revizuire a Constituției ”Fără penali în funcții publice”
Senatul ar putea vota, miercuri, în plen, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei „Fără penali în funcţii publice” şi reexamina, la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis, legea care stabileşte că Parlamentul şi nu Guvernul fixează data scrutinului pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor.
Cele două acte normative sunt înscrise pe proiectul ordinii de zi a Senatului, urmând ar fi votate şi dezbătute sub rezerva depunerii rapoartelor.
Comisia juridică a acordat, marţi, raport de respingere la cererea de reexaminare a preşedintelui Iohannis pentru legea care stabileşte că Parlamentul şi nu Guvernul fixează data scrutinului pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor.
Vicepreşedintele Comisiei juridice, senatorul PNL Iulia Scântei, a explicat că şedinţa, desfăşurată online, a fost convocată neregulamentar de Şerban Nicolae, care nu mai este membru PSD şi nu mai poate deţine funcţia de preşedinte al Comisiei, scrie Agerpres.
Potrivit Iuliei Scântei, funcţia revine PSD în conformitate cu algoritmul politic. Scântei a precizat că, după ce au participat la începutul şedinţei, parlamentarii PNL, USR, UDMR şi PMP au explicat că desfăşurarea întâlnirii este neregulamentară şi au părăsit şedinţa. La lucrările Comisiei au rămas Şerban Nicolae, Robert Cazanciuc, Carmen Dan, Liviu-Tit Brăiloiu, Florian Bodog şi Radu Preda.
Comisia de constituţionalitate a acordat, marţi, raport favorabil pentru iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei ”Fără penali în funcţii publice’, dar Comisia juridică, co-raportoare pentru acest proiect, nu s-a pronunţat încă.
Propunerea legislativă prevede completarea articolului 37 din Constituţie – Dreptul de a fi ales – cu un nou text, potrivit căruia cetăţenii condamnaţi la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie să nu mai poată fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării.
Camera Deputaţilor a adoptat, pe 14 iulie, propunerea legislativă, iar Senatul este for decizional.
Potrivit Constituţiei, pentru a deveni lege, trebuie validat referendumul organizat în 30 de zile de la adoptarea în Senat. Liderul grupului USR, Radu Mihail, a pledat, marţi, într-o conferinţă de presă, pentru dezbaterea şi votarea, miercuri, în plenul Senatului, chiar şi fără raport, a iniţiativei cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei „Fără penali în funcţii publice”, considerând că o cutumă care impune necesitatea raportului nu poate împiedica propunerea legislativă să treacă de Senat, astfel încât referendumul să fie organizat pe 6 decembrie, concomitent cu alegerile parlamentare.