Sari direct la conținut

Serbia, probabil prima țară din lume care își plătește cetățenii să se vaccineze

HotNews.ro
Serbia, probabil prima țară din lume care își plătește cetățenii să se vaccineze

Serbia va plăti câte 25 de euro fiecăruia dintre cetățenii săi deja vaccinați anti-Covid, dar și celor care se vor vaccina până la sfârșitul lunii mai, a anunțat președintele Aleksandar Vucic, o inițiativă guvernamentală care pare să fie prima de acest gen din lume, relatează AFP.

Deși una dintre țările fruntașe în ceea ce privește vaccinarea populației, cu 1,3 milione de cetățeni vaccinați până acum cu ambele doze, la 7 milioane de locuitori, Serbia vrea să își relanseze campania de imunizare, în timp ce interesul public a scăzut.

„Toți cei care au primit deja una sau două doze și toți cei care vor fi vaccinați cu cel puțin o doză până la 31 mai vor primi 3.000 de dinari (25 de euro)”, a declarat Aleksandar Vucic, invitat la televiziunea locală.

El a adăugat că speră că aproape 3 milioane de persoane vor fi vaccinate până la sfârșitul lunii mai cu cel puțin o doză de vaccin.

Țara balcanică a cumpărat milioane de doze de vaccinuri, atât de la laboratoarele occidentale, cât și de la concurenții lor chinezi și ruși.

La sfârșitul lunii martie, autoritățile sârbe au invitat chiar și cetățenii țărilor din regiune să vină și să fie vaccinați în Serbia timp de câteva zile.

Autoritățile doresc prin această nouă inițiativă să „recompenseze oamenii care au dat dovadă de responsabilitate”, a spus Vucic. El a anunțat, de asemenea, că angajații din sectorul public care nu au fost vaccinați nu vor mai putea primi compensații în timpul concediului de boală dacă este pentru că au contractat virusul.

„Încă nu am văzut în literatura medicală că cineva a fost plătit pentru a fi vaccinat împotriva Covid-19”, a declarat pentru AFP epidemiologul sârb Zoran Radovanovic.

„Prin urmare, am putea fi primii nu numai în Europa, ci și în lume”, a adăugat el.

În alte țări, companiile au oferit beneficii angajaților lor pentru că au fost de acord să fie vaccinați împotriva Covid-19.

Dr. Radovanovic consideră, totuși, că stimulentul pentru vaccinare poate fi o sabie cu două tăișuri.

„Acest lucru îi va împinge pe unii care trăiesc în sărăcie extremă să se vaccineze, dar va provoca rezistență la alții”, a avertizat el.

„Logica este următoarea: dacă statul mă plătește să fac ceva și îmi spune că este pentru binele meu, atunci e ceva putred”, continuă acest expert.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro