Skip to content
Meghan Markle, Foto: MEGA / The Mega Agency / Profimedia

Serialul de pe Netflix pentru care poartă discuții Meghan Markle și legătura cu revenirea în Marea Britanie

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Meghan Markle este în discuții pentru a reveni în actorie, într-un rol în seria The Gentlemen de pe platforma Netflix, potrivit BBC.

Discuțiile sunt în fazele incipiente, iar dacă se concretizează va fi primul rol important pentru Meghan de când s-a căsătorit cu Prințul Harry.

O mare parte din primele două sezoane ale serialului creat de Guy Ritchie a fost filmată în Cotswolds, zona în care se zvonește că Harry și Meghan se vor stabili la întoarcerea în Marea Britanie, remarcă BBC.

Meghan și Harry intenționează să revină în Marea Britanie în următoarele săptămâni, la șase ani după ce au plecat în Statele Unite pe fondul unui conflict cu familia regală britanică, a scris New York Times în această săptămână, citând două persoane familiare cu decizia cuplului.

Copiii cuplului, Prințul Archie, în vârstă de 7 ani, și Prințesa Lilibet, în vârstă de 5 ani, sunt înscriși la o școală britanică și vor începe cursurile în septembrie.

Un serial de comedie

The Gentleman, cu actorul Theo James în rol principal, este un serial de comedie despre un duce care devine baron al drogurilor.

Detaliile discuțiilor și eventualul rol al lui Meghan încă nu au fost dezvăluite public.

În sezoanele precedente au jucat și actorii Hugh Bonneville și Vinnie Jones.

Ca actriță, Meghan Markle a atins apogeul popularității grație rolului din serialul american Suits, în care a jucat rolul avocatei Rachel Zane timp de șapte sezoane. Ultimul ei episod a fost difuzat în 2018.

Ducesa de Sussex și-a întrerupt cariera de actriță după ce s-a căsătorit cu Prințul Harry, în mai 2018. La acea vreme, ea declara pentru BBC că vede renunțarea la actorie ca pe „un nou capitol”.

Recent, ea a revenit în actorie pentru prima oară în aproape un deceniu, cu un rol de tip cameo în viitoarea comedie Close Personal Friends, alături de Brie Larson și Lily Collins.