Serialul Elodia, varianta extinsa

Odata cu adjudecarea, de catre Dan Diaconescu, a pachetului majoritar al Oltchim, realizatorul TV deschide o noua pagina a celebrei telenovele, de data asta cu efecte sociale, econimice si, bineinteles politice ce depasesc aria de emisune de pana acum a antenei OTV.

Intai de toate, cateva consideratii despre procesul de privatizare. Acesta a fost facut in pripa, conceput pe genunchi si pus in aplicare cu un amatorism demn de inceputul anilor ’90, de catre persoane aduse la OPSPI direct de la lipit afise de capmanie. Nu a existat o publicitate corespunzatoare, o evaluare serioasa a companiei, o camera de date si, in aceste conditii (pe langa altele, la fel de obiective, ce tin de situatia dezastruoasa in care se gaseste compania), au lipsit cu desavarsire investitorii reali, stragegici sau institutionali (prin investitor strategic se intelege acel investitor care opereaza in aceeasi industrie ca si compania al carui pachet de actiuni face obiectul vanzarii, investitor care vine cu capital, expertiza, know-how, piete de desfacere s.a.; prin investitor institutional se intelege un fond de investitii care vine cu capital si, eventual, management, restructureaza compania si apoi o vinde unui investitor strategic).

Pe langa aceste lipsuri elementare, cel mai grav a fost ca au lipsit criteriile de eligibilitate minime, care sa filtreze accesul unui ofertant fictiv, interesat de cu totul altceva decat de preluarea reala a companiei. Un astfel de filtru putea fi usor conceput chiar si in situatia economica grava in care se gaseste Oltchim, de exemplu prin conditii de bonitate si experienta ale ofertantilor. Ca sa nu mai spun ca “vehiculul investitional al lui Dan Diaconescu” pare-se ca nici nu trecuse de faza de inmatriculare la Registrul Comertului. Un alt minus urias al procesului a fost vanzarea, separat sau impreuna cu pachetul de actiuni, a doua creante apartinand Electrica S.A. si AVAS. Astfel ca am avut niste oferte total diferite, imposibil de evaluat si comparat, cata vreme fiecare se referea la altceva: doar la pachetul de actiuni, la pachetul de actiuni si la creante sau doar la una din creante.

In lipsa investitorilor de care aminteam mai sus am avut urmatorii ofertanti: unul strategic, ce-i drept, dar care pare ca nu si-a dorit prea mult sa-si schimbe statutul de actionar minoritar existent cu cel de actionar majoritar (sau poate ca pretul cerut pentru acest lucru era prea mare, fie fata de posibilitatile sale de plata, fie fata de valoarea de piata a companiei vandute), altul rechin si al treilea hai sa spunem exotic.

Investitorul Vuza a aratat clar ca nu este interesat de companie ca si afacere (going concern), ci mai degraba de creanta Electrica S.A. pentru ca, asa cum a afirmat, este garantata. De aici rezulta ca interesul acestuia pentru Oltchim era unul punctual, in contextul clar al lichidarii companiei si vanzarii ei pe bucati, pret de vanzare care ar fi revenit cu preferinta d-lui Vuza, ca si creditor garantat. Restul ar fi ramas, evident, cu creantele nerealizate, pentru ca sunt chirografari (fara garantii reale sau personale).

Investitorul Diaconescu (prin firma nou infiintata), care si-a adjudedcat pachetul majoritar (pentru care, de altfel, a si licitat exclusiv), si-a calculat pretul ofertat intr-un mod care nu are nici o legatura cu o reala operatiune de privatizare: suma salariilor restante ale angajatilor Oltchim. Acesta este primul indiciu ca oferta este una neserioasa, din punct de vedere financiar. Au urmat apoi o serie de declaratii ale realizatorului TV, dintre care cea mai importanta este aceea ca banii pe care acesta ii plateste cu titlu de pret al actiunilor trebuie neaparat sa se intoarca in companie, cu titlu de imprumut din partea statului, pentru a putea fi folositi la plata salariilor reastante. Adica un fel de Leveraged Buy-Out la fel de original ca si prestatia publica a ofertantului. Sa ii spunem LBO de Dambovita. Sau de Caracal. Poate ajunge si in manualele de management financiar. Mai pe intelesul tuturor, Dan Diaconescu plateste 45 milioane euro cu titlu de pret al pachetului majoritar de actiuni, bani care ajung la vanzator (statul, prin AVAS), dupa care acelasi stat vireaza banii inapoi unei societati comerciale devenita proprietatea lui Dan Diaconescu (Oltchim). Adica, din punct de vedere juridic, statul pierde calitatea de actionar majoritar si se alege in schimb cu o (noua) creanta chirigrafara (ca Oltchim nu mai are cu ce sa garanteze) si cu sanse de rambursare 0, in conditiile in care combinatul are deja o datorie totala de peste 700 milioane de euro si o cifra de afaceri in 2011 de doua ori mai mica, cu piete in cadere, totul pe fondul lipsei de materie prima si cu productia oprita din cauza intreruperii furnizarii energiei electrice. In schimb Dan Diaconescu, din punct de vedere juridic, se alege cu dreptul de proprietate asupra unui combinat (actionar majoritar). Culmea e ca aceasta schema financiara ridicola de este incurajata prin declaratii iresponsabile chiar de seful OPSPI, Remus Vulpescu: “Banii urmează să fie viraţi luni, iar miercuri vor fi transferaţi în contul Oltchim pentru plata salariilor şi asigurarea capitalului de lucru”. Ce nu stie dl. Vulpescu – dar stiu d-nii Florin Georgescu si Liviu Voinea, insa tac malc, poate-poate Dan Diaconescu chiar plateste luni cele 45 milioane euro (altfel, dl. Liviu Voinea fiind foarte activ in declaratii referitoare la buget, finante publice si chiar administrare fiscala, desi acest din urma domeniu este in responsabilitatea d-lui Serban Pop) – este ca un astfel de imprumut ar fi o noua gaura in buget, cu efecte asupra deficitului public. Mai mult, este ajutor de stat si trebuie aprobat de Bruxelles. Plus ca statul, direct, nu acorda imprumuturi ci cel mult garantii de stat, cu aceleasi efecte ca si in cazul unui imprumut direct.

Pentru linistea domnilor Georgescu, Voinea sau Ponta, le pot spune cu responsabilitatea unuia care a lucrat 10 ani in private equity si banking, dintre care multe privatizari (Banca Agricola, Rolast, Policolor, Marmosim, Orgachim-Bulgaria), ca dl. Dan Diaconescu nu va plati un leu. Va pune tot felul de conditii si va inventa tot felul de tertipuri si de amanari pe care le va folosi in a arata tuturor ca el, salvatorul Oltchim, nu poate plati salariile angajatilor si nu poate reporni combinatul din cauza ciocoilor care nu il lasa, care nu tin cu romanii, care blocheaza tranzactia si fluxul banilor. Deja a spus că nu poate garanta că va semna contractul luni, întrucât trebuie să studieze “o serie de elemente”. Pentru oricine cu o minima experienta in domeniul privatizarilor si achizitiilor este evident ca Dan Diaconescu nu are acesti bani si nu are nici vreun investitor miraculos in spate. Nu are nici un “gigant”, ca sa il citez pe dl. Vulpescu, convins ca dl. Dan Diaconescu nu poate juca la cacialma, ca doar “a studiat documentele si s-a convins ca un astfel de nivel de siguranta (a ofertei lui DD, n.n) nu poate veni decat din posibilitati de finantare foarte serioase”. Un investitor sanatos la cap nu ii da unuia ca Dan Diaconescu 45 de milioane de euro sa se joace cu ei de-a privatizarea. Prin insasi faptul cum a conceput pretul pachetului de actiuni este clar ca a fost un calcul strict electoral din partea presedintelui PPDD. Un calcul meschin, facut pe seama a trei mii de angajati aflati intr-o situatie disperata, un calcul meschin facut cu concursul OPSPI care a aratat o incompetenta imposibil de egalat. Un calcul in care singura pierdere financiara a lui Dan Diaconescu este garantia de participare la licitatie, pentru care va face in continuare un circ fantastic, macar sa merite banii. Asta daca nu cumva scrisoarea de garantie bancara (ca nu cred ca a depus vreo garantie in cash) este scrisa in asa fel incat sa nu poata fi executata, ca la cat sunt de competenti angajatii OPSPI, ne putem astepta la orice…

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro