Sari direct la conținut

Serviciul de Ambulanta din Romania – victima sau calau?

HotNews.ro

Doua stiri despre Serviciul roman de Ambulanta, care evidentiaza problemele din sistemul sanitar, au fost difuzate sambata de principalele televiziuni de stiri: 1. Un echipaj al Serviciului de Ambulanta din judetul Cluj este acuzat ca a lasat o femeie sa moara in plina strada, desi ar fi putut sa o salveze; 2. Un echipaj de la Serviciul de Ambulanta Constanta a fost agresat de rudele unui pacient care a decedat inainte de sosirea cadrelor medicale.

Faptele pe larg:

1. Un echipaj al Serviciului de Ambulanta din judetul Cluj este acuzat ca a lasat o femeie sa moara in plina strada, desi ar fi putut sa o salveze. Tanara de 20 de ani a fost victima unui accident rutier si pana la sosirea ecipei SMURD, prin zona a trecut o masina de la Ambulanta, care, din spusele martorilor, a oprit doar cateva secunde pentru ca transporta alt pacient la spital. Fata a murit pe sosea, informeaza Antena 3.

Accidentul s-a petrecut vineri noaptea, in jurul orei 22:00, la iesirea din localitatea Valcele, judetul Cluj. Martorii spun ca imediat in zona si-a facut aparitia o salvare care, cred ei, ar fi salvat viata tinerei. Echipajul de pe ambulanta a oprit sa vada care este starea victimei, insa nu i-a acordat nici macar primul ajutor. Cele trei victime au trebuit sa astepte interventia pompierilor si a medicilor de la SMURD. Medicii nu au mai putut sa salveze viata tinerei.

2. Un echipaj de la Serviciul de Ambulanta Constanta a fost agresat de rudele unui pacient care a decedat inainte de sosirea cadrelor medicale. Potrivit seful Serviciului Judetean de Ambulanta Constanta, citat de Realitatea TV, o familie din localitatea constanteana Rasova a sunat la 112 pentru a solicita un echipaj medical care sa acorde asistenta unui barbat care se inecase cu o bucata de carne si nu mai putea respira.

Din cauza ca toate ambulantele erau plecate la cazuri diferite, medicul coordonator a indrumat o salvare de la substatia Medgidia sa se ocupe de caz. In momentul cand echipajul medical a ajuns la domiciliul pacientului, soferul ambulantei a fost lovit in zona fetei, iar asistentul medical ar fi fost amenintat, intrucat pacientul nu a mai putut fi salvat.

Daca in primul caz reprezentantii serviciului de urgenta sustin ca in ambulanta nu se afla decat soferul, care, potrivit regulamentului, nu are voie sa intervina in cazuri grave, in cel de-al doilea incident vina apartine rudelor victimei. Conducerea ambulantei afirma ca tot mai multi angajati pleaca din sistemul sanitar din cauza agresiunilor la care sunt supusi.

Ambele incidente au loc pe fondul controlului la nivel national, initiat de subsecretarul de stat pentru medicina de urgenta din cadrul Ministerului Sanatatii, dr. Raed Arafat.

Cititorii HotNews.ro sunt invitati sa comenteze pe marginea acestor subiecte si sa semnaleze alte cazuri de acest gen.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro