SGR – Câte ambalaje au ajuns la automatele de colectare în primele patru luni ale anului

Luna trecută au ajuns în medie la automatele de colectare din Sistemul Garanție-Returnare un număr de 13 milioane de ambalaje în fiecare zi, arată datele companiei RetuRO. Rata de reciclare a fost cea mai mare la plastic și mai mică la sticlă.
Un total de 1,45 miliarde de ambalaje au fost returnate de către consumatori de la începutul anului până la sfârșitul lunii aprilie, iar RetuRO a predat către reciclatori o cantitate de 106.000 de tone de ambalaje, anunță compania care administrează sistemul.
În luna aprilie au fost colectate aproximativ 390 de milioane de ambalaje SGR, reprezentând 71% din cantitatea pusă pe piață.
Media lunară în 2025 a fost de 360 milioane de ambalaje, iar luna trecută a fost cu aproape 10% peste acest nivel.
Rata de reciclare în funcție de tipul materialului a fost de 80% la plastic, 74% la aluminiu și 71% la sticlă.
Estimarea RetuRO este că pe întreg anul vor fi returnate aproximativ 6 miliarde de ambalaje. După cum arată și datele de anul trecut, lunile de vară aduc volumele cele mai mari, de peste 500 milioane ambalaje/lună.
În țară sunt peste 5.000 de automate de returnare de tip RVM.
SGR, faimos pentru garanția de 50 de bani, este activ din 30 noiembrie 2023, iar în primul an complet au fost returnate 3,3 miliare de ambalaje, dintre care cele mai multe în august.
Interviuri cu experți, reportaje exclusive și analize care pun lucrurile în perspectivă.