Sari direct la conținut

Si-ar dona miliardarii romani jumatate din avere in scopuri caritabile, dupa modelul Rockefeller si Bloomberg? Vezi in articol cum raspund Sorin Ovidiu Vantu, Ovidiu Tender, Ioan Niculae, Dan Voiculescu, Gigi Becali si Elan Schwartzenberg

HotNews.ro
Vantu, Voiculescu, Becali, Tender, Schwartzenberg, Foto: Hotnews
Vantu, Voiculescu, Becali, Tender, Schwartzenberg, Foto: Hotnews

Pornind de stirea potrivit careia „David Rockefeller, Michael Bloomberg si alti 32 de miliardari americani au anuntat ca-si doneaza jumatate din averi in scopuri caritabile”, HotNews.ro a incercat sa afle cum se raporteaza miliardarii romani la ideea lansata in Statele Unite. Le-am adresat doua intrebari: cum vad ei decizia celor 32 de miliardari americani si daca si-ar dona 50% din avere in scopuri caritabile.

  • Cum a acceptat SOV sa-i publicam si declaratia off, si pe cea on the record „pentru ilustra discursul dublu care se practica in Romania”.
  • UPDATE Dan Voiculescu: Eu am fost un copil sarac. Oricat de „capitalist” m-ar fi facut viata, exista intotdeauna un impuls stangist la mine.
  • AUDIO UPDATE Gigi Becali promite ca isi doneaza jumatate din avere si face teoria milosteniei iubirii.

Sorin Ovidiu Vantu, cotat in Topul Forbes 500 miliardari cu o avere estimata de 400-450 milioane de euro, a raspuns intrebarilor HotNews.ro in doua variante, una off the record, si alta on the record, adica o varianta neoficiala si una oficiala. Ulterior, Vantu s-a declarat de acord sa publicam ambele variante de raspuns, pentru a ilustra discursul dublu care se practica in Romania, dupa cum insusi a mentionat.

Off the record (in afara discutiei oficiale)

  • Legislatia din SUA in privinta donatiilor este cu totul alta, daca o veti cerceta veti vedea subiectul cu totul altfel. Sa donez 2% sau 0,5% din averea mea adunata cu truda si riscuri pentru sali de sport, scoli sau bazine de inot as comite o imprudenta. Daca fac o donatie o fac pe cont propriu.

On the record (declaratia oficiala)

  • Este o initiativa de exceptie a miliardarilor din SUA care contureaza spiritul civic american. Eu as dona daca as avea. Dupa cum am spus de mai multe ori, eu nu am avere, stiu doar sa fac bani. Daca statul ar crea conditii ca sa acumulez o avere, sigur ca as imparti cu cei nevoiasi.

UPDATE: Dan Voiculescu, cu o avere (pe care o detine impreuna cu familia sa) estimata la 275-300 milioane euro a raspuns urmatoarele:

  • Dan Voiculescu si Daniel Constantin
    Foto: AGERPRES

    Eu am fost un copil sarac. Oricat de ‘capitalist’ m-ar fi facut viata, exista intotdeauna un impuls stangist la mine. In urma cu cateva zile chiar l-am somat pe premierul Boc sa grabeasca procesul legislativ pentru supra-impozitarea marilor averi, pentru ca e firesc ca oamenii care au reusit in viata sa fie solidari cu comunitatea in mijlocul careia au reusit. Mai ales in contexte economice dificile. Deci, da, gestul oamenilor de afaceri americani e salutar, desi greu de repetat in alte state, pentru ca depinde de gradul de dezvoltare al societatii civile si al organizatiilor caritabile. In Europa, mai ales in zona nordica, modelul solidaritatii e intermediat de stat, nu de organizatii non-profit. Statul e cel care impoziteaza masiv averea si care, ulterior, asigura redistribuirea catre cei aflati in dificultate. America a gasit o solutie pentru a nu ‘umfla’ inutil rolul social al statului. 

  • Da, indiscutabil. Sau, mai precis, le-as convinge pe Camelia si Corina sa o faca. Dar respectand diferentele majore dintre Statele Unite, nordul Europei si Romania. In Romania, o donatie financiara importanta este total expusa in fata fraudelor. Daca banii vor fi gestionati de stat, atunci poti fi sigur ca jumatate vor fi deturnati, iar cealalta jumatate va fi risipita in proiecte ineficiente. Societatea civila independenta, pe de alta parte, cu cateva exceptii notabile, este inca prea cruda si prea fragila pentru a putea gestiona sume mari. Ar deveni o tinta pentru tot soiul de grupuri de interese, politice sau infractionale. Din acest motiv, tot ceea ce poti face daca esti responsabil fata de cheltuirea banilor este sa derulezi proiecte caritabile prin intermediul propriei fundatii, astfel incat sa ai convingerea ca ei ajung cu certitudine la oamenii cu probleme. E ceea ce fac prin Fundatia pentru Dezvoltarea Romaniei de ani buni. Am o observatie si asupra sumei: jumatate din avere. Nu stiu daca pentru Romania o astfel de suma reprezinta o alegere economica inteligenta. Romania are inca nevoie, multe decenii de acum incolo, de dezvoltarea capitalului autohton, de cresterea sectorului de business. Daca oamenii de afaceri din Romania oricum putini cinstiti si prea putini greenfield ar scoate din circuitul de business jumatate din capitalul lor, dezvoltarea ar avea de suferit. Ar fi ineficient, e prea devreme acum. Pe termen lung, sectorul caritabil si social ar avea mai mult de castigat din businessuri romanesti puternice, care platesc taxe importante.

NOTA: Dan Voiculescu a transmis raspunsurile pe mail prin intermediul consilierului sau

Ovidiu Tender, cu o avere estimata la 300 milioane euro:

  • Este o hotarare admirabila, iar eu le voi invidia determinarea daca se vor tine de acest lucru. Totusi, cred ca foarte importante sunt
    Tender Foto: AGERPRES

    motivatiile care stau la baza deciziei lor: daca exista o presiune a opiniei publice sau a guvernului care i-a determinat sa se „solidarizeze” cu diverse proiecte caritabile, sau o apropiere naturala de oameni mai putin norocosi. In general, este foarte greu de obtinut un asemenea consens printre oamenii de afaceri, indiferent de natura scopului. Prin fundatia Tender, sunt implicat an de an in actiuni de intrajutorare, mergand de la sponsorizari pentru proiecte culturale, pana la ajutoare materiale pentru nevazatori. Sigur ca dimensiunea lor nu este de 50% din actiunile companiilor mele, dar nu-mi ramane decat sa sper ca in viitor voi putea sa contribui cu mai multe fonduri decat in prezent, desi nici acestea nu sunt insignifiante.

Marius Cristescu detine impreuna cu fratele sau Emil o avere estimata la 600 de milioane de euro:

  • Nu stiu ce sa va spun acum. Nu stiu subiectul, trebuie sa ma documentez si am sa revin.

Ioan Niculae, avere estimata la 1,2 miliarde euro:

  • Este o intrebare prosteasca, nu comentez.

Elan Schwartzenberg, cu o avere estimata la 42 de milioane de euro

  • Cred ca este o initiativa absolut onorabila. In ultimii 10 ani am finantat an de an si luna de luna actiunile de acest gen ale Mihaelei Radulescu, fosta mea sotie. Cred ca Mihaela a avut cea mai vasta activitate in acest domeniu si va spun ca nu m-au costat putin. Nu le-am ascuns, dar nici nu le-am mediatizat. Nu as dona 50% din avere si am sa va si explic de ce: Daca sa spunem am 2 milioane de euro si donez 1 milion, eu cred ca mai bine pun cei 2 milioane la lucru si ulterior donez din acei bani.
  • Cred ca, astfel, intr-un parcurs de 10-15 ani suma donata ar fi mult mai mare decat milionul pe care l-as fi dat. Asta e parerea mea.

AUDIO: Gigi Becali, cu o avere estimata la 200 de milioane de euro, a declarat urmatoarele:

Descarca fisierul audio in format MP3

  • Asta trebuie sa faca, pentru ca le-a dat Dumnezeu. Asta se numeste milostenia iubirii. Inseamna ca sunt milostivi si iubitori. Mai trebuie sa combine cu post si rugaciune. M-ai inteles? Milostenia iubirii este cea mai puternica in fata lui Dumnezeu, la Judecata de Apoi. Trebuie si rugaciune si la slujba Duminica. In dar ati primit, in dar dati. Ale tale dintru ale tale Doamne, deci.., deci. Ei dau, dar nu dau din al lor, ci din ce le-a dat Dumnezeu.
  • Eu am donat pana acum dar nu 50%, dar am donat si o sa mai donez mai mult de 50%. Bineinteles ca as dona 50% O dau eu, o sa donez, eu am dat pana acum  30 de milioane de euro.  Le dau eu, nu dau la o fundatie, ca ii ia cineva.

UPDATE 21:25 George Copos cu o avere estimata la 200-210 milioane euro a raspuns astfel:

  • Este o decizie de admirat si cred ca peste patru ani pentru oamenii de afaceri romani care vor mai rezista va fi o pilda de urmat. Sunt sigur si ca statul va reglementa si la noi legislatie ca in SUA sau asa ar trebui sa faca.
  • Nu as avea de ce sa nu donez jumatate din avere. Inca din 91 cand am castigat primii bani am infintat fundatia ANA prin care facem acte de caritate, avem burse lunare pe care le acordam. Doamna Copos lucreaza la fundatia Renasterea, care lupta impotriva cancerului mamar. Suntem dedicati in acest sens. Imi pare insa rau ca la noi legislatia nu prevede deductibilitatea taxelor asa cum e in SUA, unde aceasta deductibilitate ajunge pana la 30%. Va intreb – banii pentru Rapid, pentru ca venim cu bani de acasa, se considera donatie? Pentru ca bugetul anual este de 6 milioane de euro si profiturile sunt undeva la 3 milioane. Eu ii consider donatie.

Dan Grigore Adamescu cu o avere estimata in 2009 la 300 milioane euro a declarat urmatoarele:

  • Dan Adamescu Foto: AGERPRES

    In SUA exista o traditie a mecenatului, fie ca vorbim de Ford sau Rockefeller, toti si-au lasat averea, acum si Warren Buffet si Bill Gates. Asta e la latitudinea fiecaruia. Sunt sigur ca, si in Romania, sunt fundatii create de oameni de afaceri. Am citit undeva ca Academia Romana este evaluata la milliarde de euro, acolo totul a fost din donatii, sute si mii de oameni care au donat.

  • Sigur ca as dona, nu stiu daca 50%, poate chiar 100%. De ce nu? Trebuie sa vezi ce urmasi ai, cui lasi averea. Sigur, nu la 30 de ani donezi, pentru ca atunci acumulezi, dar la 60 de ani te gandesti ce lasi in urma. Cand ai un grup de firme trebuie sa vezi cui lasi averea. Daca de exemplu ai un urmas care este pianist, nu poti sa ii lasi companiile pe mana pentru ca, probabil, in sase luni le duce la faliment. Lasi ceva familiei si donezi restul unei fundatii.

Stefan Vuza cu o avere de 180-200 milioane de euro, a declarat urmatoarele:

Stefan Vuza

Stefan Vuza

  • Este o initiative de exceptie si cred ca s-ar putea face si in Romania. Insa in SUA, Bill Gates si-a donat averea unei fundatii pe care o conduce. Cate milliarde a donat, tot atatea milliarde este scutit la taxe. In SUA, donatiile reprezinta o mare afacere; in Romania, e o mica afacere pentru ca, potrivit legii, trebuie sa donezi unui tert si cine stie ce se intampla cu banii tai. M-a intrebat cineva daca as fi de acord sa platesc ca persoana fizica impozit dublu fata de restul cetatenilor. Am spus ca as fi, dar statul sa faca ceva cu banii aia; acum ei intra la buget, se fura, se duc la Basescu.
  • As fi de acord sa imi donez jumatate de avere daca s-ar aplica si la noi legislatia din SUA, unde donatiile inseamna deductibilitate. Nu as dona oricum, sau unei fundatii, pentru ca stim cum se fura in Romania. Grupul meu de firme a donat, dar cu tinta fixa: am ales noi oameni pe care sa ii ajutam.

Gruia Stoica cu o avere estimata la 380-400 milioane euro, a raspuns astfel la intrebari:

  • Miliardarii americani demonstreaza maturitate si intelepciune, dovedind ca sistemul capitalist functioneaza. Pescarul profesionist nu merge la pescuit de foame, ci din pasiune; prinde “trofeul”, dupa care il elibereaza pentru a se inmulti sau pentru a-l prinde inca o data. De asemenea, extrapoland, putem considera ca la masa principala au ramas prea putini jucatori, iar jocul a devenit plictisitor, existand riscul pentru ei si familiile lor, ca pe termen lung sa nu mai aiba o motivatie, luandu-se astfel decizia de redistruibuire a “cartilor”(banilor) pentru ca jocul sa devina mai palpitant prin intrarea la masa si a altor jucatori.
  • Dupa ce iti indeplinesti viziunile, creezi consolidare si oamenii din grup au asigurata ziua de maine, mi se pare corect sa te ocupi si de lucruri filantropice. Nu cred ca ar conta nivelul donatiei din averea respectivului grup sau persoane. Una dintre activitatile filantropice cu care ma ocup este ajutorarea unui numar de 50 de elevi si studenti, prin acordarea unor burse complete pe timpul studiilor si asigurandu-le in continuare locuri de munca pentru a crea plus-valoare. De mentionat ca acesti elevi si studenti provin dintr-un sat uitat de Dumnezeu. Consider in continuare ca educatia este principala cheie spre bunastare. NOTA: Raspunsurile d-lui Gruia au fost trimse pe mail vineri

Regimul donatiilor in SUA. Fiscul american IRS a reglementat in detaliu cum functioneaza institutia donatiilor in scopuri caritabile. In principal, legea americana spune ca cei care fac donatii in general pot utiliza aceste donatii pentru a-si deduce taxele anuale pe care le platesc statului american. Deducerile sunt limitate intre 30% si 50% din valoarea impozitelor datorate statului, insa in lege sunt prevazute praguri in toate cazurile in care se pot cere deduceri de taxe. Spre exemplu, recent a fost aprobata o noua lege care permite contribuabililor americani sa isi deduca din impozitul datorat pe anul 2009 unele donatii facute la inceputul anului 2010 pentru refacerea statului Haiti. Mai multe despre deducerile de taxe din SUA puteti afla pe site IRS aici.

Regimul donatiilor in Romania. Donatiile nu sunt incadrate la cheltuieli deductibile. Potrivit articolului 21 din Codul Fiscal pentru determinarea profitului impozabil, sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative in vigoare, detalii aici. Consultantul fiscal Adrian Benta a explicat pentru HotNews.ro ca donatiile nu intra in sfera cheltuielilor deductibile efectuate in scopul realizarii veniturilor impozabile.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro