„Și ce ați dori dumneavoastră să fac?”. Crin Antonescu, iritat de o întrebare despre votanții care vor politicieni noi: „Nu au decât să caute”
„Nou nu pot să mă fac și nici nu vreau”, a spus Crin Antonescu în podcastul politic HotNews când moderatorul i-a spus că sunt mulți votanți care spun că doresc oameni noi în alegerile prezidențiale din mai.
„Și ce ați dori dvs. să fac? Eu sunt o persoană care nu pot să pretind că am 25 de ani și nu am făcut politică. Sunt cel care sunt, nu am nimic de ascuns. Dau socoteală pentru orice lucru pe care l-am făcut în politica românească și nu înțeleg ce propuneți să fac pentru că mulți oameni doresc oameni noi. Nu au decât să caute. Nou nu pot să mă fac și nici nu vreau”, a spus candidatul PSD-PNL-UDMR, iritat de întrebare.
Întrebat anterior, dacă sunt lecții pe care le are de învățat din rezultatele alegerilor din 24 noiembrie, Antonescu a răspuns: „Eu nu aveam o lecție de învățat pentru că eram departe. Am făcut niște observații, am tras niște concluzii. Încă multe lucruri nu îmi sunt clare”, a spus Antonescu.
„Nu îmi e clar cum un număr semnificativ de români sunt dispuși și o fac să conteste toate lucrurile făcute în 35 de ani în România. Revine obsesiv formula „35 de ani nu ați făcut nimic, 35 de ani ați furat, să radem tot”. Niște forme de fascism și bolșevism amestecate. România este o altă țară decât acum 35 de ani”, a declarat Antonescu.
Cum îi caracterizează pe votanții lui Georgescu
De asemenea, el s-a declarat surprins de numărul mare de votanți ai lui Georgescu și afirmat despre aceștia că sunt „români cărora li s-a urât cu bine”.
„Sigur că sunt. Nu mi-am imaginat că-și doresc o țară în care să nu fie partide, să conducă un om despre care nu știm mare lucru, care a abordat o poziție antioccidentală. Călin Georgescu a zis să este o rușine că suntem în UE și Schengen, că e rău că suntem în NATO, că americanii pregătesc război pe la noi, că trebuie să ne adăpăm la înțelepciunea rusă. Mi se pare surprinzător că atâtor români li s-a urât cu bine. Sper să nu enervez, dar le spun că binele ăsta înseamnă că pot circula oriunde în Europa, că pot lucra oriunde în Europa, că sunt din ce în ce mai respectați în Europa, totuși conturile lor din bănci sunt în creștere și nu în scădere”, a precizat candidatul.
