Sari direct la conținut

Sibiu: Deputatul Ovidiu Sitterli a demisionat din PSD

HotNews.ro
Ovidiu Sitterli, Foto: cdep.ro
Ovidiu Sitterli, Foto: cdep.ro

Deputatul Ovidiu Sitterli a demisionat din PSD, preferand sa ramana parlamentar neafiliat si sa nu dezvaluie motivul demisiei.

„Mi-am depus ieri demisia si sunt parlamentar neafiliat”, a precizat pentru Agerpres Ovidiu Sitterli.

Sitterli este la primul mandat de parlamentar. Inainte sa fie ales ca deputat, Ovidiu Sitterli a fost prefect al judetului Sibiu.

UPDATE: Sitterli, acuzat de fostii colegi de „tradare”

PSD Sibiu confirma demisia deputatului Ovidiu Sitterli din partid si il acuza pe acesta de „tradare”, printr-un comunicat transmis marti si citat de Agerpres.

„Prin gestul lui de tradare, consideram ca domnul Sitterli datoreaza scuze sibienilor, pentru ca nu a fost capabil sa se ridice la inaltimea asteptarilor electoratului care i-a acordat votul de incredere”, se arata in comunicat.

PSD Sibiu considera ca Sitterli „datoreaza mult partidului”.

„Domnul Sitterli datoreaza mult acestui Partid. A fost prefect, numit de guvernul Romaniei USL, a fost candidat PSD pentru Primaria Municipiului Sibiu, unde a dezamagit prin faptul ca nu a castigat Primaria. Mai mult decat atat, rezultatul obtinut a fost sub scorul partidului la nivelul municipiului Sibiu. Desi a fost creditat cu functia de Presedinte Interimar al Organizatiei Judetene PSD Sibiu, a fost din nou depasit de situatie, dandu-si demisia. Nici in functia de parlamentar nu a avut rezultate, remarcandu-se printr-o singura propunere legislativa, si aceea recenta, initiativa care nu a avut drept scop bunastarea romanilor si nici nu a avut legatura cu Programul de Guvernare al PSD. Am incercat sa purtam discutii cu domnul deputat pentru a-l determina sa-si faca datoria fata de cetatenii Romaniei, dar acesta a refuzat orice dialog. In loc sa munceasca in interesul romanilor, domnul Sitterli a ales calea cea mai usoara: demisia”, se mai sustine in comunicatul PSD Sibiu.

Abonați-vă la „Rațiunea, înapoi!”
Newsletterul săptămânal în care jurnalistul Gabriel Bejan explică cele mai importante evenimente din politică, economie și actualitate internațională.
Interviuri cu experți, reportaje exclusive și analize care pun lucrurile în perspectivă.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro