Simulare BAC 2025. Ce subiecte au primit elevii de clasa a XII-a la Geografie

Elevii claselor terminale de liceu au susținut miercuri proba scrisă la alegere a profilului, în cadrul simulării examenului de Bacalaureat 2025. La Geografie, ei au avut ca cerință, printre altele, să prezinte un factor natural care favorizează cultivarea viței de vie pe suprafețe extinse în Subcarpații Curburii, potrivit Edupedu.ro, care a obținut subiectele.
Elevii de clasa a XII-a au susținut azi, la simularea BAC 2025, proba la alegere a profilului: Biologie, Fizică, Chimie, Geografie, Economie, Filosofie, Logică, Sociologie, Psihologie și Informatică.
Proba scrisă la Simulare BAC 2025 a început la ora 9:00, iar elevii de clasa a XII-a au avut la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele. Subiectele şi baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15:00, pe pagina web dedicată. Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat, prin intermediul platformei utilizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Subiecte la Geografie la Simulare BAC 2025
Elevii de clasa a XII-a care au ales Geografia la proba scrisă la alegere de la Simularea BAC 2025 au avut de rezolvat trei subiecte. Cerințele de la primul subiect s-au bazat pe harta politică a Europei. La subiectul al II-lea, elevii au avut de rezolvat exerciții referitoare la harta României – unități de relief, râuri și orașe, potrivit sursei citate.




Simularea examenului de Bacalaureat se încheie joi, 27 martie, când elevii din partea minorităților naționale vor susține proba scrisă de limba și literatura maternă.
Rezultatele vor fi comunicate pe 8 martie.
Rezultatele obținute la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenelor din vara acestui an.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, obiectivele urmărite prin organizarea simulărilor la nivel național sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real și optimizarea rezultatelor obținute de către elevi la finalul studiilor liceale.
Calendarul probelor scrise la BAC 2025
Probele scrise la Bacalaureat 2025 vor începe în 10 iunie, iar rezultatele finale vor fi afișate în 30 iunie.
- 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
- 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
- 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
- 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
- 20 iunie 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 30 iunie 2025: Afișarea rezultatelor finale