Skip to content
Rezultate simulare BAC 2024 , Foto: Inquam Photos / Adrian Piclisan

Simulare BAC 2026 la Română. Prima probă scrisă, susținută astăzi de elevi

Simulare BAC 2026 la Română are loc astăzi, luni, 23 martie. Este prima simulare a examenului de Bacalaureat 2026 pentru elevii de clasa a XII-a și a XIII-a începe luni, 23 martie 2026. Examenul propriu-zis este programat în iunie 2026, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației.

Astăzi începe simularea examenului de Bacalaureat 2026, cu proba la Limba și literatura română, în majoritatea școlilor din țară, în pofida boicotului anunțat de sindicatele din educație.

Potrivit datelor centralizate până în acest moment, 1.364 de unități de învățământ, adică 95,59%, organizează simularea la BAC 2026, în timp ce 63 de școli (4,41%) au anunțat că nu vor participa.

În platformă sunt înscriși peste 143.000 de elevi, iar alți peste 60.500 au susținut deja simulări organizate la nivel local.

Simularea probelor scrise la BAC 2026 se organizează în condiții asemănătoare examenului oficial, pentru a verifica nivelul de pregătire a elevilor.

Probele încep la ora 9:00, iar candidații au la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor. Accesul în săli se face până la ora 8:30, iar elevii nu pot intra cu telefoane mobile, manuale sau alte materiale ajutătoare.

Subiectele la simulare BAC 2026 sunt elaborate la nivel național și sunt însoțite de bareme de corectare.

Notele nu se afișează public și pot fi trecute în catalog doar la solicitarea elevului sau a părintelui.

Structura subiectelor la simularea Bac 2026 la Limba română

Subiectele la simularea Bac 2026 la Limba și literatura română respectă structura examenului de Bacalaureat pe care elevii îl vor susține în vară.

Mai exact, subiectele la simulare la BAC la Română sunt structurate în trei părți.

Subiectul I are 50 de puncte, este împărțit în două părți și pornește de la un text la prima vedere.

Prima parte (A) cuprinde cerințe precum identificarea sensului unor cuvinte, explicarea unor secvențe din text, identificarea ideii principale,, explicarea unor elemente de vocabular și limbaj.

A doua parte (B) presupune redactarea unui text argumentativ de minimum 150 de cuvinte, pornind de la o idee din text. Elevilor li se cere să exprime o opinie, să o susțină cu două argumente și să prezinte exemple, din experiența lor sau din cultura generală.

Subiectul II este notat cu 10 puncte și presupune redactarea unui text de minimum 50 de cuvinte, în care elevii trebuie să evidențieze un aspect de construcție a unui text literar.

Subiectul III este notat cu 30 de puncte și presupune redactarea unui eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinte, de exemplu, particularitățile unui text studiat, caracterizarea unui personaj, relația dintre două personaje sau tema și viziunea despre lume.

Programa pentru simularea examenului de BAC 2026 la Română

Potrivit programei publicate de Ministerul Educației din România, la proba de Limba și literatura română elevii trebuie să demonstreze că pot înțelege și interpreta texte literare, să identifice particularitățile unor curente și perioade literare și să redacteze un eseu structurat despre opere studiate în timpul liceului.

Programă simulare BAC 2026 la limba și literatura română (uman și pedagogic)

Calendar simulare BAC 2026

Elevii de liceu susțin simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat după următorul calendar:

  • 23 martie 2026 – Limba și literatura română
  • 24 martie 2026 – Proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie)
  • 25 martie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării
  • 26 martie 2026 – Limba și literatura maternă (pentru elevii care studiază în limbile minorităților naționale)
  • 3 aprilie 2026 – comunicarea rezultatelor.

La proba la alegere a profilului și specializării, elevii susțin examen la o disciplină specifică profilului urmat în liceu. Cei de la profil real pot opta pentru fizică, chimie, biologie sau informatică, în timp ce elevii de la profil uman pot alege între geografie, logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie.

Calendar Bacalaureat 2026 – probele scrise

Examenul național de Bacalaureat are loc în luna iunie.

  • 2-4 iunie 2026 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 4 iunie 2026 – Încheierea cursurilor pentru elevii claselor a XII-a/a XIII-a.

Calendar Competențe BAC 2026:

  • 8-10 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 10-11 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 11-12 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 15-17 iunie 2026 – Evaluarea competențelor digitale — proba D

Calendar probe scrise BAC 2026:

  • 29 iunie 2026 – Limba și literatura română;
  • 30 iunie 2026 – Proba obligatorie a profilului;
  • 2 iulie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării,
  • 3 iulie 2026 – Limba și literatura maternă.

Rezultatele inițiale la probele scrise vor fi afișate pe 7 iulie 2026, până la ora 12:00. În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, elevii vor putea vizualiza lucrările și depune contestații. Procesul de vizualizare a lucrărilor și depunere a contestațiilor va continua și în zilele de 8 și 9 iulie. Contestațiile vor fi soluționate în perioada 9–10 iulie, iar rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2026 vor fi afișate pe 13 iulie.