Sari direct la conținut

Singura companie ce operează zboruri de pe aeroportul Brașov, care amenința că se retrage, a decis să rămână / Anunțul ROMATSA

HotNews.ro
Aeroportul International Brasov Ghimbav, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Aeroportul International Brasov Ghimbav, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

Dan Air, singura companie care are curse regulate de pe noul aeroport Brașov – Ghimbav, va continua să opereze zboruri de pe acest aeroport, programul fiind adaptat condiţiilor oferite în prezent de infrastructura locală, a decis, marţi, boardul companiei. Reamintim că Dan Air anunțase că ia în calcul să suspende cursele aeriene, după o serie de incidente legate și de programul limitat al aeroportului.

  • „Având în vedere situaţia creată până la acest moment ca urmare a problemelor ivite, respectiv lipsa aparaturii pentru îndepărtat păsările de pe raza aerodromului, lipsa organizaţiilor de întreţinere precum şi refuzul extinderii programului operare de către controlorii de trafic, în situaţii de nevoie operaţională cum au fost întâmpinate în săptămânile anterioare, Dan Air a luat următoarea hotărâre: prioritare fiind siguranţa pasagerilor noştri, ne asumăm pierderile adiţionale şi greutăţi întâmpinate şi vă anunţăm că ne vom continua programul de zbor adaptat condiţiilor oferite în prezent de către Aeroportul din Braşov.
  • Menţionăm că, în urma solicitărilor noastre, Aeroportul Braşov ne-a transmis în cursul acestei zilei o comunicare potrivit căreia problema logisticii pentru îndepărtarea păsărilor din zona aeroportului din Ghimbav a fost rezolvată. Cu privire la lipsa organizaţiilor de întreţinere arătam ca suntem încă în aşteptarea unui răspuns”, se menţionează într-un comunicat al companiei, citat de Agerpres.

Anterior, directorul general al companiei, Matt Ian David, spunea într-o conferință de presă că se ia în calcul posibilitatea ca operatorul aerian să îşi suspende operaţiunile pe Aeroportul Braşov, cu relocarea lor pe Aeroportul Otopeni. În această situaţie, pasagerii ar fi urmat să fie transportaţi de la Bucureşti la Braşov cu autocarul, gratuit.

Cu ce probleme se confruntă singura companie aeriană care are zboruri de pe Aeroportul Brașov

El a menţionat că operatorul aerian se confruntă cu următoarele probleme:

  • „Lipsa organizaţiei de întreţinere, care ar fi putut să intervină în timp util după incidentul de vineri, când unui avion care zbura spre Londra i-au intrat mai multe păsări la motor, punându-se viaţa pasagerilor în pericol.
  • Lipsa unui sistem anti-păsări (Aeroportul din Ghimbav nu deţine un astfel de sistem care este ieftin şi se poate monta în câteva zile, ceea ce ar fi putut face ca incidentul de vineri să nu existe – n. red.).
  • Eliminarea ostilităţii controlorilor de trafic aerian ai ROMATSA (care sâmbătă au preferat să ţină avionul care venea de la Madrid în zbor, deşi deasupra Braşovului era furtună, punând viaţa pasagerilor în pericol – n. red.)”.

O altă problemă ridicată este cea a programului de funcţionare a aeroportului, de doar 12 ore, respectiv de la 7:00 la 19:00.

  • „Suntem acuzaţi deschis de ROMATSA că ştiam de la început de programul Aeroportului Braşov, că este de la 7:00 la 19:00, că asta a solicitat Aeroportul Braşov.
  • Eu am vorbit cu toate instituţiile implicate, absolut toate care sunt care ţin de operaţionalizarea Aeroportului Braşov. Toată lumea poate să extindă programul la 24 de ore. Singura care nu poate să extindă programul este ROMATSA. De ce? Lipsă de controlori. Ei sunt doar cinci. (…)
  • Programul Aeroportului Braşov este o consecinţă a imposibilităţii date de ROMATSA de a controla aeroportul, nicidecum că aeroportul şi-ar fi dorit şi atât a vrut el, 12 ore, pentru că dacă deschizi un aeroport care funcţionează doar 12 h/zi nu este profitabil”, a mai spus David.

El a susţinut că o soluţie ar fi aterizarea necontrolată după ora 19:00, dând asigurări că pasagerii sunt în siguranţă 100%, întrucât „se aplică regulile de separare la vedere”.

Potrivit acestuia, în luna aprilie, când Dan Air a semnat contractul cu Aeroportul Braşov, nu exista nicio informaţie cu privire la programul pe care acesta îl va avea.

Transport cu mașina pentru pasagerii zborurilor care vor depăși programul 7:00 – 19:00

Referitor la extinderea programului de operare, Dan Air menţionează în comunicatul trimis marți că a înaintat două adrese, atât Aeroportului Braşov, cât şi ROMATSA, solicitând extinderea programului de operare, astfel încât să fie respectate cele transmise iniţial de către toate părţile implicate.

  • „Arătăm că până la acest moment nu am primit încă un răspuns. De asemenea, chiar şi în cazul unui răspuns nefavorabil, dar justificat, ne arătăm disponibilitatea în identificarea unor soluţii menite a rezolva problemelor pasagerilor aşa cum am specificat şi în conferinţa de presă susţinută astăzi, la sediul companiei, în vederea prestării serviciilor de transport la care ne-am obligat”, se spune în document.

Dan Air subliniază că va continua să opereze zborurile de pe Aeroportul Braşov astfel: zborurile care vor se vor derula in intervalul 7:00 – 19:00 nu vor suferi modificări, iar zborurile care se vor derula cu depăşirea acestui program orar vor fi finalizate cu ajutorul transportului terestru pus la dispoziţie de companie în mod gratuit.

  • „În acest fel, ne vom asigura că pasagerii vor ajunge la destinaţia prevăzută iniţial. În încheiere, facem precizarea că aceste măsuri sunt temporare, fiind încrezători că instituţiile implicate ne vor asigura sprijinul ca operaţiunile Dan Air să fie realizate conform programului de zbor stabilit şi acceptat iniţial”, se mai arată în comunicatul companiei.

Ce spune ROMATSA

La rândul lor, reprezentanţii ROMATSA au explicat, într-o întâlnire informală cu jurnaliştii, că a fost nevoie de licenţierea controlorilor de trafic aerian pe spaţiul aerian de la Braşov, în prezent fiind doar cinci persoane pregătite, care nu pot avea un program de muncă mai mare de 12 ore. În acest moment, se mai află în curs de pregătire patru controlori de trafic, dar care vor putea intra în program peste minimum trei luni.

  • „Însă, cu aceşti patru controlori de trafic în plus nu vom putea asigura decât o flexibilizare a programului aeroportului şi nicidecum extinderea la 24 de ore. Adică, aeroportul va avea tot un program de 12 ore, dar în alt interval orar”, au spus reprezentanţii ROMATSA, citați de Agerpres.

Ei au subliniat că, pentru o extindere a programului la 24 de ore, ar fi nevoie de 12 controlori de trafic. ROMATSA este în curs de recrutare personal pentru 58 de poziţii, cinci dintre acestea fiind alocate Aeroportului Braşov.

De asemenea, tot pentru extinderea programului aeroportului, este necesară parcurgerea unor etape legale, una fiind obţinerea unui nou certificat de aerodrom, toate acestea durând minimum 3-4 luni. Dacă se adaugă pregătirea personalului, abia peste un an şi jumătate – doi ani se va putea vorbi despre extinderea programului la 24 de ore.

În plus, reprezentanţii ROMATSA au subliniat că programul Aeroportului Braşov era cunoscut încă de anul trecut.

  • „În februarie 2022, la Poiana Braşov, la întâlnirea cu Asociaţia Aeroporturilor, s-a discutat foarte clar care va fi programul de operare al aeroportului din Braşov.
  • Ulterior, la începutul lunii martie 2023, în urma mai multor discuţii, ROMATSA a semnat cu Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav acordul de furnizare de servicii în cadrul căruia e specificat foarte clar programul de operare. În 24.04.2023, aeroportul semnează cu compania Dan Air acordul de furnizare servicii, iar în data de 5 mai se publică în AIP programul de operare al aeroportului. În data de 17 mai, Dan Air a trimis programul de operare, fără a se respecta programul aeroportului”, au mai spus aceştia.

Dan Air a început zborurile pe 15 iunie către destinații din Germania, Spania, Belgia și Marea Britanie. Pe 19 iunie compania a anunțat destinații noi: Madrid, Roma, Valencia și Malaga.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro