Sistemul de asigurari de sanatate romanesc: Reformam si noi mai cu talent?

Se da urmatoarea stire: sotul sau sotia fara venituri, dar in intretinerea celuilalt, nu va mai beneficia de asigurare medicala. 970.000 de romani nu vor mai fi asigurati odata cu introducerea acestei masuri. Ma mir ca inca n-am vazut nimic la Antena 3 despre asta. Inca nu l-am auzit pe Gidea, alaturi de eternii lui invitati, bocind de mama focului ca Basescu ne omoara cu zile, iar ultima salvare este Ponta si PSD-ul. Dar, vorba ceea, „ramineti aproape”, urmeaza cit de curind, scrie Alex Mihaileanu pe blogul Subiectiv.

Cu toate astea, cred ca era si timpul sa se intimple. Sintem vreo patru milioane de platitori de taxe si impozite – inclusiv asigurari de sanatate – care tinem in spate inca vreo 17 milioane, dintre care „doar” vreo cinci milioane de someri si asistati social. Sistemul romanesc de sanatate e bolnav, aproape-n stadiu terminal, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate e un cuib de viespi unde e mai important cine da spaga decit cine traieste si cine moare, spitalele au ramas cu dotari de prin 1950, iar nici un cadru sanitar ori medic nu mai are nici o tragere de inima cind vine vorba sa munceasca. Dupa care ne miram ca trebuie sa dam spagi ca sa fim tratati sau sa ne cumparam singuri pansamente si seringi.

O masura buna

In ciuda masurilor cretine luate de guvernul Boc, cred ca asta poate fi o masura pozitiva si un prim pas catre un sistem de sanatate care sa se apropie, incet-incet, de un nivel minim al decentei. Stiu, sint un hain, dar cu tot respectul, daca nu platesti asigurare, nu esti tratat. E atit de simplu. Asigurarea medicala obligatorie, ca suma, este infima. Un angajat cu minimul pe economie are aceleasi drepturi si „beneficiaza” de aceleasi servicii ca un angajat cu leafa de citeva mii de lei.

Stirea asta mi-a adus aminte de o prezentare din septembrie a lui Carmen Radu, director adjunct al Eureko Romania, care venea cu trei propuneri pentru de sistemul de asigurari de sanatate. N-o sa complic lucrurile prezentindu-le pe toate, ci voi opta pentru una singura, cea „radicala”, de altfel si cea mai corecta dintre toate, care ar asigura mai multa transparenta a platilor si un management mult mai bun al banilor pe care-i platim lunar.

O propunere pentru un sistem cel putin decent: pachetele de asigurari

Practic, ar urma sa fie introduse o serie de pachete de asigurari, in functie de necesitati si de cit isi permite fiecare sa plateasca, pornind de la un pachet simplu, care sa acopere o arie de servicii medicale de baza. Asigurarea actuala, de stat, se transforma, astfel, in polita. Platesti 5 lei lunar, ai acces la toate serviciile oferite de medicul de familie, de exemplu. Daca o consultatie costa 30 de lei, iar tu mergi in fiecare luna, plateste asiguratorul, ca de aia isi asuma riscuri. Polita ar costa aproximativ la fel indiferent de asigurator, iar pretul ar urma sa fie agreat impreuna cu CNAS. Categoriile cu venituri mici si foarte mici si cei fara venituri (copii si elevi, de exemplu) ar putea beneficia de subventii de la stat.

Ca sa citez din prezentare:

Decontarea serviciilor medicale s-ar face direct intre asigurator si prestatorii de servicii medicale de stat sau privati. In acest fel, s-ar obliga toti prestatorii de servicii medicale, indiferent ca sint din mediul privat sau de stat, sa intre in competitie, prin calitatea serviciilor oferite.

Acest lucru duce, desigur, si catre un interes sporit al asiguratorului fata de banii pe care asiguratul ii cheltuie prin spitale. Mai exact, ti se recomanda catre ce cabinet sau spital sa mergi pentru ca e in interesul ambelor parti ca platitorul politei sa fie sanatos. In primul rind, omul nu vrea sa se plimbe dintr-un spital in altul. In al doilea rind, asiguratorul nu vrea sa plateasca de cinci ori pentru tratamentul aceleasi boli, care a recidivat din cauza unui medic care-a scris reteta gresita. Asta apropo de concurenta si de servicii calitative, nu cantitative.

La pachetul de baza, desigur, se pot adauga „extraoptiuni”. Esti sofer si conduci agresiv? Creste riscul de a face un accident, prin urmare mai dai 10 lei lunar ca sa fii sigur ca, in cazul in care faci praf masina si-ti rupi oasele, va plati asiguratorul si nu tu, din buzunar. Si exemplele pot continua.

Cine are de cistigat? Toata lumea

In momentul in care banii pentru sanatate nu mai sint administrati de stat in totalitate, creste si calitatea serviciului medical. Cum asa? In primul rind, pentru ca statul are tendinta de a arunca bugetul in functie de cum ii tuna cite unui parlamentar. Bugetele nu merg acolo unde trebuie, ci acolo „unde e nevoie”. Banii din asigurarile medicale obligatorii, opriti la salariu, nu merg in totalitate catre bugetul de sanatate, iar asta se vede cind ajungi in spital si ti se cere sa cumperi pansamente de la farmacia din colt. Ajung catre plata vreunui kilometru de autostrada suspendata.

In cazul de fata, banii ramin in contul asiguratorului, care ii vireaza direct spitalelor sau medicilor (si din care, logic, isi opreste un oarecare comision). Deci merg acolo unde trebuie. Daca managerul spitalului ii fura in loc sa cumpere echipamente, asta-i partea a doua. Dar nu se poate spune ca n-au ajuns banii la destinatie. Daca statul vrea sa cotizeze suplimentar, e treaba statului.

In al doilea rind, medicii au ocazia sa ia un salariu, nu sa fie platiti cu capace de bere. Se pot adauga inclusiv bonusuri in functie de numarul de operatii, a pacientilor salvati, in fine. O leafa mai mare inseamna motivatie, nu bataie de joc. Odata cu asta, ar trebui introdusa inclusiv obligativitatea asigurarii de malpraxis (si reglementarea ei, ca asta-i alta buba a sistemului), capitol la care stam extrem de „bine”, de unde si atitea injuraturi la adresa medicilor.

Nu in ultimul rind, asiguratul, care stie ca statul nu-i mai toaca banii pe afaceri neprofitabile, care va avea parte de tratament, nu de bataie de joc, si care va beneficia de conditii, nu de o celula de pe ai carei pereti cade varul si in care respira mai mult mucegai decit aer.

In concluzie,

ar fi indicata o liberalizare a sistemului romanesc de sanatate. Eu, de exemplu, platesc asigurari de sapte ani si nu stiu daca am fost de patru ori la medicul de familie. Nu vorbesc de control medical complet, ci strict de consultatii. Cu toate astea, banii care mi-au fost opriti din salariu s-au dus la Bechtel, care-a turnat 200 de metri de asfalt in cinci ani. In schimb, as fi preferat ca banii din asigurarea obligatorie sa mearga la un privat, care i-ar fi capitalizat, investit, treaba lui, care mi-ar fi platit consultatiile si care, peste 20 de ani, dac-as fi patit ceva nasol, mi-ar fi platit si o operatie mai grea, doamne fereste!, ca de aia am cotizat si s-a folosit de banii mei.

Altfel, beneficiile platii catre stat sint de-a dreptul nule. Am platit sapte ani, dar daca imi dau demisia, peste doua luni nu mai beneficiez de nimic. Colac peste pupaza, mai e obligatorie si plata asigurarilor de sanatate pentru contractele de drepturi de autor. Deci, ce e de preferat?

Comenteaza peblogul Subiectiv.