Skip to content

„Sistemul lui Orbán, o cleptocrație”. O analiză arată cum au câștigat afaceriștii de lângă liderul maghiar zeci de miliarde de euro din bani publici

Asociații prim-ministrului Viktor Orbán au câștigat sume uriașe din fondurile publice, iar succesul lor în afaceri s-a făcut simțit în mod special din momentul în care actualul premier și-a început lunga guvernare, în 2010, arată o analiză a Financial Times.

O analiză a Financial Times arată că 14% din toate fondurile alocate în cadrul licitațiilor de stat sub guvernarea lui Viktor Orbán au ajuns la 42 de companii deținute de 13 asociați, care câștigaseră doar 1% dintre contracte între 2005 și alegerea sa în 2010.

În total, aceștia au obținut peste 28 de miliarde de euro în cadrul licitațiilor guvernamentale din 2010 până la sfârșitul anului 2025, fie singuri, fie ca parte a unor consorții — o medie de 1,8 miliarde de euro pe an.

Cei 13 sunt apropiați ai administrației prim-ministrului.

„Sistemul lui Orbán este o cleptocrație”

Un exemplu oferit de Financial Times este László Szíjj, partener de afaceri al celui mai vechi prieten al lui Orbán, a cărui companie construiește un pod peste Dunăre în valoare de 747 de milioane de euro, aproape de granița cu Croația și Serbia.

Szíjj, ale cărui iahturi de lux au găzduit înalți oficiali ai cabinetului, deține companii care au câștigat o serie de contracte în valoare de 7,9 miliarde de euro de când Orbán a fost ales în 2010.

În vreme ce premierul laudă sistemul care aduce la un loc guvernul și companiile private, criticii au altă opinie.

„Sistemul lui Orbán este o cleptocrație”, a declarat pentru cotidianul financiar István János Tóth, economist și director al Centrului de Cercetare a Corupției din Budapesta, care a studiat sistemul pentru Comisia Europeană.

„Elita jefuiește statul de fonduri publice, abuzând de lipsa statului de drept”, a spus acesta.

Ginerele lui Orbán, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Ungaria

Potrivit analizei, un nod cheie al sistemului este Lőrinc Mészáros, prietenul din copilărie al lui Orbán, care a ieșit din anonimat pentru a deveni cea mai bogată persoană din Ungaria, datorită, în parte, contractelor uriașe de construcții de stat.

Lista persoanelor identificate de ziariști ca beneficiari majori este o listă a partenerilor de afaceri ai lui Mészáros – inclusiv Szíjj și compania lui, Duna Aszfalt – care a negat că ar fi beneficiat de favoruri politice.

Rețeaua l-a inclus cândva și pe Lajos Simicska, fostul coleg de cameră al lui Orbán din facultate.

Alți membri proeminenți sunt ginerele lui Orbán, István Tiborcz, precum și partenerul de drumeții al prim-ministrului, István Garancsi, și Gyula Balásy, omul din spatele imperiului publicitar care deservește guvernul, scrie Financial Times.

Tiborcz a devenit unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Ungaria, parțial prin tranzacții cu guvernul și finanțare de la bănci deținute fie de stat, fie de asociații lui Orbán.

Opoziția și UE au acuzat repetat „corupția” guvernului

Orbán a respins în mod constant acuzațiile de corupție, care au devenit o problemă majoră în perspectiva alegerilor de luna viitoare.

Opoziția, care l-a criticat pe Orbán pe această temă, pare să fi reușit să capitalizeze de pe urma atacurilor, sondajele sugerând că are o șansă de a câștiga scrutinul din 12 aprilie.

Peter Magyar, adversarul prim-ministrului, l-a asociat personal pe Orbán cu corupția, numindu-l pe prim-ministru „împăratul îngrozit de Hatvanpuszta” la un miting săptămâna trecută — o referire la un fost conac habsburgic care aparține acum tatălui lui Orbán.

Analiza FT arată că firmele celor 13 asociați au câștigat contracte finanțate de UE în valoare de 12 miliarde de euro de la alegerea lui Orbán în 2010, inclusiv 700 de milioane de euro acordate chiar și după ce UE a început să înghețe fondurile destinate Ungariei, din cauza suspiciunilor de corupție.