Sari direct la conținut

Situatia justitiei din Romania, dezbatuta miercuri in plenul Parlamentului European

HotNews.ro

Parlamentul European dezbate miercuri, in plenul de la Strasbourg, situatia justitiei din Romania ca urmare a modificarilor la legile justitiei facute de coalitia PSD-ALDE. Conform ordinii de zi a sedintei, tema dezbaterii este „Amenintari la adresa statului de drept provocate de reforma sistemului judiciar din Romania”, scrie news.ro

Decizia de a dezbate in sesiune plenara situatia justitiei din Romania a fost luata in 18 ianuarie in Parlamentul European, la Conferinta presedintilor, compusa din liderii grupurilor politice si presedintele Parlamentului.

In 24 ianuarie, presedintele si prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker si Frans Timmermans, au dat publicitatii o declaratie comuna in care isi exprima ingrijorarea fata de evolutiile recente din Romania si subliniaza ca CE avertizeaza din nou cu privire la pericolul regresarii si va analiza in detaliu modificarile finale aduse legilor justitiei. Juncker si Timmermans amintesc ca o conditie esentiala pentru a putea renunta treptat la mecanismul de cooperare si de verificare (MCV) este ca progresele realizate pana acum in cadrul acestuia sa fie ireversibile.

In cel mai recent raport privind MCV, din noiembrie 2017, Comisia a subliniat faptul ca Guvernul si Parlamentul ar trebui sa asigure transparenta totala a procesului legislativ privind legile justitiei si sa tina seama in mod corespunzator de consultarile desfasurate in cadrul acestuia. De asemenea, Comisia a precizat ca un proces in care independenta sistemului judiciar si punctul de vedere al acestuia sunt apreciate si luate in considerare in mod corespunzator si in care se tine seama de avizul Comisiei de la Venetia reprezinta o conditie prealabila pentru sustenabilitatea reformelor si este un element important in ceea ce priveste indeplinirea obiectivelor de referinta stabilite prin mecanismul de cooperare si de verificare. Pozitia Comisiei a fost sustinuta de statele membre in cadrul Concluziilor Consiliului adoptate in decembrie 2017, se arata in declaratie.

La Strasbourg este prezent si ministrul Justitiei Tudorel Toader. El a discutat deja cu prim-vicepresedintele Comisiei Europene Frans Timmermans, precum si cu membri ai Grupului socialistilor europeni, pe tema legilor Justitiei si a stadiului actual al acestora. Dupa intalnirea cu socialistii europeni, Toader s-a declarat convins ca la nivel european exista dezinformari pe tema legilor justitiei si a precizat ca va continua si miercuri intrevederile.

Prezenta sa la Strasbourg a fost criticata de europarlamentarul Siegfried Muresan, care a reclamat ca programul oficial al acestuia nu este cunoscut, el apreciind ca ministrul vrea intalniri cu usile inchise pentru a convinge ca legile Justitiei sunt bune, insa va esua. Europarlamentarul Siegfried Muresan spunea ca „este un semnal clar ca incercarile PSD si ALDE de a controla si slabi justitia nu trec neobservate, iar faptul ca Parlamentul European a decis sa dezbata chiar in a doua sesiune plenara din acest an situatia justitiei din Romania arata ingrijorarea serioasa existenta la nivelul Uniunii Europene fata de incercarile de slabire a sistemului de justitie din Romania”.

Miscarea civica Initiativa Romania a anuntat luni ca a trimis tuturor europarlamentarilor, dar si Comisiei Europene un raport privind evenimentele care au avut loc in Romania in ultimul an, in perspectiva dezbaterii care urmeaza sa aiba loc miercuri in PE in legatura cu situatia statului de drept din tara noastra.

Initiativa Romania le solicita europarlamentarilor sa ceara Comisarului pentru justitie, Vera Jourova, si Comisiei Europene sesizarea Comisiei de la Venetia pentru o opinie privind compatibilitatea pachetului de reforme adoptate sau propuse de autoritatile din Romania cu standardele statului de drept. De asemenea, sa ceara autoritatilor romane ¬sa inceteze imediat adoptarea modificarilor legislative sau sa o amane pana la momentul in care Comisia de la Venetia va exprima o opinie juridica in legatura cu acestea¬. Miscarea le mai solicita europarlamentarilor sa ceara Comisiei Europene sa accelereze crearea unui mecanism pentru monitorizarea respectarii de catre statele membre a principiilor fundamentale ale statului de drept si a independentei justitiei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro