Sari direct la conținut

Situația pe front: Ucraina spune că a avansat săptămâna aceasta aproape 2 kilometri în direcţia Melitopol

HotNews.ro
Război în Ucraina: steagul ucrainean flutură pe o stradă din localitatea eliberată Vîsokopillea, din regiunea Herson, Foto: Genya Savilov / AFP / Profimedia Images
Război în Ucraina: steagul ucrainean flutură pe o stradă din localitatea eliberată Vîsokopillea, din regiunea Herson, Foto: Genya Savilov / AFP / Profimedia Images

Armata ucraineană a avansat în cadrul contraofensivei sale cu 1,7 kilometri într-o săptămână în direcţia oraşului Melitopol, în zona de sud a frontului, a anunţat vineri un militar ucrainean de rang înalt, informează agențiile France-Presse și Agerpres.

Forţele armate ucrainene „continuă să desfăşoare operaţiuni ofensive” în direcţia Melitopol, un important oraş ucrainean aflat sub controlul Rusiei, şi „brigăzile de asalt susţinute de tancuri au avansat 1,7 kilometri” într-o săptămână în această zonă, a precizat într-o conferinţă de presă colonelul Mikola Urşalovici.

Reprezentant al Gărzii Naţionale ucrainene, Urşalovici a precizat că în jurul oraşului Herson „forţele de apărare vor continua să facă presiuni asupra inamicului” prin intermediul operaţiunilor de recunoaştere şi luptă, pentru „a pregăti zona în vederea unor acţiuni ofensive”.

El a precizat că în estul Ucrainei „unităţile Gărzii naţionale pregătesc un cap de pod pentru a-şi extinde ofensiva în direcţia Avdiivka”, unde recent au fost raportate lupte. Controlat de Ucraina, Avdiivka este un oraş de circa 30.000 de locuitori aproape lipit de Doneţk, capitala regională aflată sub control rus.

Pe 24 februarie 2022, Rusia a declanşat o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei, susţinând că efectuează o „operaţiune militară specială de denazificare” în ţara vecină şi de protejare a comunităţii rusofone.

___

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro