Sari direct la conținut

Situațiile în care un copil ar trebui dus la psiholog și beneficiile terapiei pentru familie

HotNews.ro
Copil la psiholog, Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com
Copil la psiholog, Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com

Copiii și adolescenții au nevoie de terapie atunci când au probleme cărora nu le pot face față singuri. Detaliem situațiile concrete în care ar trebui cerut ajutorul unui psiholog, dar și când este cazul de intervenția unui medic specialist.

„Psihologul este o resursă pentru echilibrul oricărei familii, iar suportul de tip psihologic este în primul rând un demers educațional”, spune Diana Stănculeanu, psihoterapeut, formator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, într-un interviu Totul Despre Mame. De regulă, părinții apelează la psihoterapie pentru copii abia atunci când nu mai fac față situațiilor cu care se confruntă sau nu mai pot ignora dificultățile pe care le au în relația cu copiii.

Care sunt situațiile în care un copil ar putea fi ajutat de un psiholog

Putem apela la un psiholog pentru copii când sesizăm că cei mici au întârzieri în dezvoltarea limbajului, a abilităților fiziologice, a deprinderilor, observate în raport cu alți copii de aceeași vârstă. Un alt motiv pentru care ar trebui să căutăm ajutor de specialitate este atunci când copilul are un comportament care creează probleme persoanelor cu care își petrece timpul (colegi, bunici, educatori).

Când vine vorba despre întârzieri cognitive, întârzieri în zona neuropsihică, psihiatrul pentru copii este specialistul care va pune diagnosticul corect. Dacă lucrurile nu se îmbunătățesc de la sine, copiii pot avea nevoie de terapie. Uneori, familii întregi au nevoie de sprijin în timp ce încearcă să comunice, să învețe și să creeze limite.

Psihologii pot ajuta copiii în diverse dificultăți care pot apărea de-a lungul vieții, unele care țin de dezvoltare, altele de afecțiuni ori traume:

„Are 2 ani și nu vorbește!”

Întârzierile în dezvoltarea limbajului în raport cu alți copii de aceeași vârstă sperie adesea părinții. Aceștia se întreabă dacă copilul are o reală problemă de dezvoltare sau dacă întârzierea are cauze psihice. După verificarea auzului, un consult la psiholog, unde i se evaluează comportamentul și se analizează stilul parental, poate da o indicație asupra cauzelor acestor întârzieri. Dacă situația o impune, se poate face și controlul la medicul specialist.

„Copilul meu nu doarme singur” sau „Copilul nu stă locului”

Dificultățile legate de somn(copilul nu doarme singur), de alimentație (mănâncă extrem de puțin, refuză mâncarea, orice masă este însoțită de plâns), episoadele de insomnie ori dorința de a dormi foarte mult, dar la ore nepotrivite în timpul zilei pot impune ajutor de specialitate. De cele mai multe ori, aceste situații se rezolvă de către părinți, însă unii se declară neputincioși.

Psihologul are o mulțime de tehnici care îi pot ajuta atât pe părinții, cât și pe micuții care nu pot fi liniștiți. Tot aici, se înscriu și dificultățile de atenție sau învățare (copilul nu „stă locului” nici măcar în activități care par să îi facă plăcere) ori crizele de furie prelungite care sunt frecvente în mai multe contexte de viață ale copilului (la locul de joacă, la grădiniță, acasă).

„Băiatul meu e bătăușul clasei. De ce se poartă așa?”

Traumele se pot manifesta la copii prin timiditate excesivă, retragerea din activitățile pe care le făceau cu plăcere, refuzul de a mai merge la grădiniță, școală sau, dimpotrivă, în comportamente violente.

„Accidentele nocturne (udă patul noaptea, la o vârstă la care controlul sfincterian a fost deja achiziționat), episoade de tristețe, plâns și retragere socială, inclusiv renunțarea la joc, cu o durată mai mare de două săptămâni, dificultăți mari legate de separarea părinților (refuzul taberelor școlare, al petrecerilor „în pijama” la alți prieteni), refuzul de a merge la grădiniță sau școală (dincolo de dificultățile inerente ale primelor săptămâni de grupă mică sau clasa I) – pentru toate acestea este foarte important să apelăm la suport”, recomandă psihoterapeutul Diana Stănculeanu.

Are semne de autism?

Unul dintre cele mai importante motive pentru a vizita un psiholog când vine vorba de copii este screeningul pentru depistarea autismului. Depistat precoce, permite o intervenție timpurie, mult mai eficientă, spune psihoterapeutul.

Din 2023, copiii au gratuitate la o mulțime de controale de prevenție, printre care și acest screening care poate depista autismul. E nevoie de o vizită la medicul de familie și, dacă se impune, acesta poate face trimiteri către specialiști.

Cum lucrează terapeuții cu copiii

Ca părinți, putem cere ajutorul când copiii și adolescenții trec prin momente dificile, cum ar fi probleme familiale probleme școlare, timiditate, probleme de sănătate. În funcție de specificul acestora și de vârsta copilului, psihologii pot aborda părinții, copiii sau întreaga familie.

Când lucrează cu copiii, psihologii preferă să stabilească o primă ședință cu părinții/îngrijitorii acestuia. Scopul acestei discuții este de a detalia problema pentru care aceștia cer ajutorul specialistului. Alții pot începe terapia direct cu copilul. „Unii psihoterapeuți preferă însă să se întâlnească prima dată cu copilul. Dacă este vorba despre un copil suficient de mare (peste 6-7 ani), nici această modalitate de abordare nu este greșită. Comportamentul prietenos al terapeutului diminuează anxietatea copilului”, spune Meri Pițigoi, psihoterapeut.

În funcție de vârsta copilului, psihologul își poate ține ședințele de terapie cu copilul, în prezența părinților, ca observatori. Dacă descoperă că problema celui mic ține de relația cu părinții lui, va muta discuțiile cu îngrijitorii acestuia. Însă dacă problema ține de dezvoltarea neuropsihică a copilului, psihologul va cere ajutorul altor specialiști pentru investigații suplimentare: investigații medicale, consult neuro-psihiatric.

Sursa foto:Dreamstime.com

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro