Slăbiciunile economice devin ocazii pentru promisiuni electorale: avem cei mai mulți cetățeni în risc de sărăcie. „Strategiile care au redus sărăcia- nesustenabile”, arată Banca Mondială

În ultimii 8 ani România a reușit performanța de a fi pe ultima poziție în clasamentul european cu cea mai mare pondere a populației aflată în risc de sărăcie, după ce bulgarii au reușit să combată mai eficient mai eficient sărăcia, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică.

În plin an electoral, această vulnerabilitate economică este exploatată de politicieni, care promit creșteri de pensii, salarii mai bune, deși un raport al unei organizații independente (Banca Mondială) atrage atenția că măsuri similare din trecut doar au agravat problema bugetară, iar strategiile care au făcut posibilă în trecut înregistrarea de progrese înspre reducerea sărăciei „sunt nesustenabile din punct de vedere structural”

R​ata sărăciei din România rămâne cea mai ridicată din UE, depășind-o pe cea a unor țări cu venituri similare sau mai mici pe cap de locuitor — de exemplu Bulgaria, Croația, Ungaria și Polonia, arată un raport al Băncii Mondiale.

Slaba guvernanță a României rămâne principala constrângere care stă în calea eficacității și a eficienței guvernului, mai notează autorii raportului.

În plus, strategiile care au făcut posibilă în trecut înregistrarea de progrese înspre reducerea sărăciei sunt nesustenabile din punct de vedere structural. O mare parte din reducerea sărăciei înregistrată în anii de dinaintea pandemiei a rezultat din creșterea veniturilor din muncă și din pensii ca urmare a reformelor fiscale și a celor legate de salariul minim și de pensii.

În zonele rurale, ratele naționale ale riscului de sărăcie sunt de aproape șase ori mai mari decât în orașe

Mai exact, au scăzut cota unică a impozitului pe venitul persoanelor fizice (IVPF), contribuțiile la asigurările sociale și taxa pe valoarea adăugată (TVA), a fost extinsă acoperirea scutirii de IVPF, a crescut salariul minim și a fost restructurat sistemul de pensii, cu efectul combinat că multe gospodării au fost scoase din sărăcie.

Sărăcia este concentrată puternic în zonele rurale, unde trăiesc aproximativ 70% dintre persoanele sărace din România. În zonele rurale, ratele naționale ale riscului de sărăcie sunt de aproape șase ori mai mari decât în orașe. Disparitățile în ceea ce privește nivelul de trai sunt mari: venitul mediu pe cap de locuitor în zonele urbane a fost cu peste 60 % mai mare decât în zonele rurale — un decalaj accentuat care a rămas aproape nemodificat în ultimul deceniu.

Decalajul dintre mediul urban și cel rural este vizibil și la nivelul serviciilor publice.În 2020, România era singura țară din UE care nu avea acces universal la apă curentă. Dacă în mediul urban serviciile de alimentare cu apă deservesc aproape 100% din populație, în mediul rural doar 39% și 15% din populație este racordată la sistemul de alimentare cu apă și, respectiv, la sistemul de canalizare.

Pentru a elimina decalajul de învățare față de colegii lor din București-Ilfov, elevii din restul țării ar avea nevoie de peste doi ani de școlarizare suplimentară

În ceea ce privește infrastructura de transport, în pofida marilor investiții publice stimulate de fondurile UE, regiunile României sunt slab interconectate, iar indicele competitivității infrastructurii de transport se află cu mult sub media UE.

Potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (2020), 15% din populația țării nu are asigurare de sănătate, ponderea fiind mai mare la cei cu venituri mici. Disparitatea rezultatelor educaționale este de asemenea mare: pentru a elimina decalajul de învățare față de colegii lor din București-Ilfov (măsurat prin punctajele armonizate obținute la teste), elevii din restul țării ar avea nevoie, în medie, de peste doi ani de școlarizare suplimentară. În plus, indicele capitalului uman (ICU) la nivel de județ este de 0,68 în București-Ilfov, dar scade la 0,51 în județul vecin Giurgiu — indicând un decalaj de aproape 20% între productivitățile potențiale ale copiilor născuți în cele două județe.

Aceste măsuri au exercitat însă o presiune tot mai mare asupra bugetului public, agravând dezechilibrele din cadrul acestuia. În plus, reducerile IVPF și TVA au contribuit la creșterea inegalității, deoarece cea mai mare parte a scutirilor fiscale au fost resimțite de gospodăriile din topul distribuției veniturilor.

Mulți români săraci nu au avut niciun beneficiu de pe urma dezvoltării puternice a pieței forței de muncă, în fruntea căreia se aflau sectoare înfloritoare precum cel al comerțului, al industriei prelucrătoare, și sectorul TIC.

Agricultura și activitățile comerciale agricole rămân principalele surse de venit pentru mulți români din mediul rural, dar productivitatea muncii agricole este cea mai scăzută din UE, iar productivitatea terenurilor (măsurată ca producție pe hectar) este doar cu un loc mai sus în clasament.

Creșterile operate în ultimii ani asupra salariului minim au crescut diferențele de venit dintre lucrătorii informali și cei formali. Economia și-a revenit din șocul provocat de pandemie, dar riscurile fiscale și financiare rămân semnificative.