Sari direct la conținut

Slalom prin traficul din București: începuturile uimitor de blânde ale sălbăticiei de azi. Regulile drasticului „Regulament pentru circulațiune” de pe vremuri

HotNews.ro
Slalom prin traficul din București: începuturile uimitor de blânde ale sălbăticiei de azi. Regulile drasticului „Regulament pentru circulațiune” de pe vremuri
“O, ce vremuri pentru traficul bucureștean, odată se circula cu 15 km la oră, “adică iuțeala unui cal”. Ce prevedea drasticul “Regulament pentru circulațiunea autovehiculelor”. Foto credit: Retromobil Club România.

În București sunt, acum, cel puțin 1 milion și jumătate de mașini înmatriculare în oraș. Luna trecută, primarul interimar spunea că sunt, mai exact,  1.7 milioane

Acum, un salt în timp: la început de secol XX, în București îi numărai pe degete pe cei care aveau automobil și se încumetau să-l conducă.

Iar prin oraș se se circula cu 15 km la oră, “adică iuțeala unui cal”.

Automobilul apare în București în anul 1889, adus de baronul Barbu Bellu din Franța, un Peugeot de 4 CP, apoi dr. Tomescu cumpără dintr-o expoziție londoneză tot un astfel de vehicul, potrivit “Enciclopediei Educației Fizice și Sportului din România”.

Primul autovehicul înmatriculat în București a fost adus în România de inginerul și călătorul care a făcut înconjurul lumii, George Bazil Assan, fiul industriașului ce a construit, în 1853, prima moară acționată de un motor cu aburi.

O istorioară din epocă ne spune că prințul George Valentin Bibescu, și el pionier al automobilismului, ținea mult ca mașina lui să fie prima înmatriculată în București, doar că vehiculul lui Bazil Assan primise deja Numărul 1. Prefectura Bucureștiului a rezolvat însă problema delicată și a înregistrat automobilul Prințului Bibescu cu Numărul 0.

Erau timpurile când  reprezentanți ai elitelor bucureștene – prinți, boieri, industriași – erau pionierii progresului care copiau tot ce văzuseră formidabil în Europa,.

Și, pe măsură ce mașinile s-au înmulțit, a apărut și strămoșul Codului Rutier de azi, un prim act normativ menit să reglementeze circulația autovehiculelor. 

“Regulamentul pentru circulațiunea autovehiculelor” se numea,, era  legea prin care automobiliștii nu aveau voie să deranjeze trăsurile sau să sperie caii sau trecătorii și a  intrat în vigoare pe 11 octombrie 1913.

Publicat în Monitorul Oficial, documentul stabilea, între altele, viteza maximă cu care se putea circula pe drumurile publice și vârsta minimă la care tinerii aveau dreptul de a obține permisul de conducere.

Citește, în B365.ro, despre traficul din Vechiul București și află cât de aspre erau reglementările.

INTERVIURILE HotNews.ro